Interviu cu Gabi Balint la 21 de ani

0
816
Gabi Pele Balint
Gabi Pele Balint – Steaua

La 3 ianuarie 1963. la Consiliul popular din Sângeorz-Băi un om își declara copilul venit pe lume. Numele noului născut: Gavril Pelé Balint. Da! Pelé! Era perioada de glorie a fotbalului brazilian și a strălucitoarei sale stele. Tatăl copilului era mare amator de fotbal, își vedea băiatul, peste ani, fotbalist. Și i-a dat numele lui Pelé. Și băiatul a devenit fotbalist mai repede decât crezuse tatăl său, pentru că, la mai puțin de 14 ani, Gabi juca în echipa de seniori din Sângeorz.

Gabi Balint 1984
Interviu cu Gabi Balint în ziarul Sportul / august 1984

Ascensiunea lui avea să fie la fel de rapidă: echipa națională de juniori – al cărei căpitan a fost mult timp, iar la 18 ani neîmpliniți a debutat în Divizia “A” sub culorile clubului Steaua, dupa care Balint avea să devină internațional “A’ si o mare promisiune.

Golul acela înscris în meciul cu Sportul Studențesc parcă îl definește cel mai bine: ambiție, viteză, agilitate, șut puternic și chiar abilitate tehnică. Și totuși au existat și coborâșuri care i-au stopat afirmarea deplină, iar absența din lotul de “20” pentru Euro ’84 se părea că – pe plan psihic va apăsa asupra carierei fotbalistice a tânărului jucător. Dar, nu! Cum vom vedea, Balint a rămas același jucător dârz, lucid, conștient de propriile slăbiciuni, dornic de a reface drumul pierdut, desi un turneu final al C.E. nu se prinde atât de repede și de ușor.

– Așadar, în recentul meci de la Buzău, cu echipa R. P. Chineze, ai îmbrăcat din nou tricoul echipei naționale – am început noi discuția cu Balint.

– Din nou, e bine spus, deși jucam al 10-lea meci în națională. 10 partide dar încă n-am ajuns să mă consider om de bază. Trimiterea acasă înaintea turneului din Franța m-a dezamăgit, desigur, m-a afectat dar nu m-a descurajat. Sunt o structură destul de echilibrată, știu ce am de făcut, știu când am greșit și unde trebuie să insist. N-am fost supărat nici pe antrenor, nici pe echipă. Eram supărat pe mine, îmi reproșam că n-am dat mai mult, tot ce puteam, că de mine a depins cel mai mult rămânerea printre cei “20”.

– Frumos spus. Care sunt gândurile de viitor ale lui Balint ?

– Să devin om de bază al lotului și, dacă se va aprecia, al echipei naționale. Aș vrea să joc la mijloc, cu Bölöni în spate, cu Cămătaru în față. Cu un Cămătaru mai incisiv, mai îndrăzneț.

– Deci, la mijlocul terenului ?

– Acolo cred că imi este locul, acolo pot da randamentul maxim. Îmi place să vin din spate, în forță, în viteză, poate și din cauză că nu am tehnică prea rafinată. Dobrin, mare tehnician, a jucat întotdeauna pe un post corespunzător calităților sale. Nu putea fi nici fundaș lateral, nici extremă. Dumitru ar putea fi alt exemplu. Iordănescu, la fel. Eu am fost folosit mai pe toate posturile, de la fundaș lateral dreapta (vă amintiți, la Baia Mare?) la extrema stângă.

-Asta să fie una din explicațiile oscilațiilor de formă pe care nu putini le aduc în discuție în
cazul Balint ?

– Eu cred că este principala cauză. Polivalența e bună, dar uneori strică, diminuează unele calități. Nu sunt un mare vitezist. Ba pe sută alerg în jurul a 13 secunde, dar am plecare bună și pe 60 de metri 6,9 secunde. E un timp bun. Cred că voi fi înțeles pâna la urmă – și la echipa mea de club și la națională – și mi se va găsi un post al meu, care să fie al meu (dacă îl merit) și nu o improvizație care îmi face rău și dăunează și echipei, chiar dacă dorești să realizezi lucruri nemaipomenite.

– Mai e puțin și începe un nou sezon competițional…

– Știu, sezon greu, îmi vei spune. Un sezon pe care doresc să îl închei cu Steaua, echipa mea de club, cât mai departe în Cupa Cupelor. Ar însemna realizarea unui „triunghi european” de care fotbalul nostru a dus mult timp dorul. Universitatea Craiova a fost în semifinalele Cupei U.E.F.A., Dinamo în aceeași fază a C.C.E. Deci ne mai lipsește o semifinală a Cupei Cupelor. Și aș mai vrea ca sezonul acesta, care pentru echipa națională începe la 12 septembrie, la Belfast, să se încheie în 1986, în Mexic, unde să fie prezent, prin meritele lui, și Balint. Cred ca am început să mă integrez mai bine în idea de joc a lui Mircea Lucescu, căruia, parcă, a început să-i placă mine, de felul cum joc, deși la Buzău frumusețea golului marcat (cui nu-i place golul?) nu m-a făcut să nu văd și carențele pe care le-am avut în acel meci.

✳︎✳︎✳︎

A doua zi după partida de la Buzău, Balint a susținut un nou meci cu echipa sa de club după care a avut loc discuția noastră. Nu era deloc obosit și nu se văita de suprasolicitare, ceea ce ne demonstra din nou caltățile acestui băiat, pe care antrenorii au datoria să-l ajute să devină un foarte bun jucător de care echipa națională are nevoie – și să nu-l mai plimbe de pe un post pe altul, ca pe un “băiat bun la toate dar care ba e chemat la lot, ba e trimis la „tineret” sau… acasă.

Constantin Alexe

Articol apărut în ziarul Sportul
(Anul XL – Nr. 10781 / luni 13 august 1984 / pagina 5)

Articolul precedentTOP 15 variante americane de loterii la care să îți încerci norocul online!
Articolul următorUruguay – România 1-1 (meci amical, 4 ianuarie 1967)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here