ILIE OANĂ
(16 august, 1918 – 27 aprilie, 1993)
Ilie Oană rămâne o figură emblematică în istoria fotbalului românesc – un jucător apreciat și mai ales un antrenor de excepție. Născut pe 16 august 1918 în Indiana (SUA), din părinți originari din Ardeal, Ilie Oană și-a petrecut copilăria la Sibiu după revenirea familiei în România în 1921.
Însuși fotbalist, avea porecla „Americanul”, dar vorbea de la început românește în familia sa, deoarece „niciun moment nu s-a vorbit altă limbă decât cea maternă”. Caracterizat ca un om cu calm olimpian și multă bunătate, Ilie Oană avea un profund simț al fair-play-ului: el „și-a respectat în egală măsură coechipierii, jucătorii proprii și adversarii” şi accepta mereu înfrângerea cu demnitate.
Ilie Oană și-a început activitatea fotbalistică la Sibiu, evoluând la formația locală Soimii. În 1937 s-a transferat la Juventus București (echipă care după 1952 a devenit Petrolul Ploiești), club unde și-a construit întreaga carieră de jucător. De-a lungul a aproximativ trei decenii, el a servit aceeași echipă cu pasiune și devotament – un record de 31 de ani la club. A fost recunoscut ca un jucător extrem de disciplinat și cu mult fair-play, însușiri evidențiate de cronici: în cariera sa îndelungată „nu a protestat la deciziile arbitrilor” și „a primit întotdeauna înfrângerea cu demnitate”. În tricoul Juventusului evoluase în prima divizie timp de două decenii (încă jucător activ în 1950), aducând stabilitate și seriozitate echipei și câștigând aprecierea contemporanilor pentru calitatea sa de fotbalist „de valoare”.
Ilie Oană este al doilea pe rândul de sus, de la stânga la dreapta.
După retragerea din activitatea de jucător, Ilie Oană a devenit antrenorul formației la care fusese jucător. În anii 1950 a preluat Juventus (mutat între timp la Ploiești), iar sub conducerea sa, Petrolul Ploiești a intrat într-o perioadă glorioasă. El a impus un fotbal bazat pe ofensivă combinativă și disciplină tactică, iar rezultatele nu au întârziat: Petrolul a câștigat titlul de campioană a României în sezoanele 1957–58 și 1958–59, iar în 1962–63 a obținut și Cupa României.
Pe larg, aceste realizări sunt considerate o veritabilă „capodoperă” a muncii sale: în acea perioadă echipa a însumat trei titluri și o Cupă (1957–1966), iar Oană era elogiat ca „un excelent constructor de echipă” datorită stabilității și loialității cu care a tratat întreg clubul. Practic, anii lui Oană la Petrolul au rămas în tradiția clubului drept decada marilor succese, marcând ascensiunea formației ploieștene pe cea mai înaltă treaptă a fotbalului românesc.
După perioada de glorie de la Ploiești, Ilie Oană a fost chemat și la conducerea tehnică a echipei naționale a României. În această postură (1966–1967), a obținut victorii de prestigiu pe teren propriu în fața unor selecționate bine cotate – spre exemplu Cehoslovacia, Polonia, Elveția, Portugalia sau Uruguay – și chiar în deplasare împotriva unor echipe precum Franța, Grecia și Israel. Aceste reușite au fost notate ca semne ale unei ameliorări a fotbalului românesc sub conducerea sa. Însă memoria sa de antrenor va fi marcată și de un moment nefericit: pe 24 mai 1967, România a fost învinsă categoric în Elveția cu scorul 1-7 (într-un meci jubiliar al naționalei). Acest rezultat, considerat atunci un dezastru al „naționalei lui Oană”, a rămas unul dintre episoadele negative notabile ale carierei sale de selecționer.
Pe plan personal, Ilie Oană și-a dus viața cu aceeași modestie și caracter șă bucură și în profesia de antrenor. Reputația sa pentru calm și fair-play este subliniată de colegi și jurnaliști: se spune că răspundea întrebărilor cu „calm olimpian” și bunăvoință. Legăturile cu rădăcinile sale românești au rămas puternice – deși s-a născut în Statele Unite, la sosirea în România vorbea deja limba română la perfecție. Descris drept un om echilibrat și omenos, a fost un model de seriozitate și probitate în sport, inspirând jucători și colegi prin exemplul său. În același timp, viața sa personală a rămas discretă: Oană nu s-a detașat niciodată de componenta educațională a profesiei sale și a rămas dedicat familiei, fără a căuta publicitate.
Ilie Oană era adesea întrebat care i-au fost cele mai frumoase momente ale carierei. El însuși a răspuns peste ani că, „după trecerea anilor, rămâi numai cu efectele strădaniilor; dificultățile se uită și selecția amintirilor se oprește, de cele mai multe ori, asupra a ceea ce a fost frumos”. În spiritul acestei reflecții, își amintea cu plăcere de scena de la Ploiești devenită festivă după cucerirea titlurilor sau Cupa națională: „sa zicem imaginea stadionului din Ploiești întregului oraș, după cucerirea titlurilor de campioni sau când ne-am întors cu Cupa României acasă. Ce poate fi mai frumos?”. Din aceeași decenă de aur rămân și câteva rezultate de referință: victorii fără echivoc (9-0 cu UTA Bătrâna Doamnă, 6-0 cu Rapid București, 6-2 cu Steaua) și meciuri memorabile cu adversari importanți (de exemplu, Petrolul sub Oană învingea 3-1 pe Liverpool, la Ploiești, sau chiar 4-3 pe Gremio Porto Alegre în București, revenind de la 1-3 la pauză). De asemenea, unul dintre episoadele care i-au rămas întipărite în memorie este tragicul meci din 14 iulie 1963, când fotbalistul Costică Țăbarcea a suferit o accidentare fatală; cu un antrenor profund afectat, Petrolul a câștigat totuși Cupa României o săptămână mai târziu, într-o performanță a echipei care nu făcea cinste destinului jucătorului pierdut.
Ilie Oană rămâne în istorie ca unul dintre cei mai importanți antrenori români ai secolului XX şi ca un model de profesionalism şi integritate. Sub conducerea sa, Petrolul Ploiești a trăit cea mai strălucitoare perioadă a sa, iar echipa națională a cunoscut succese notabile.
Ilie Oană a fost definit prin modestie, consecvenţă şi devotament, trăsături ilustrate până la final de deviza sa: „Fotbalul a dat un rost adevărat vieții mele”. Astăzi, memoria sa continuă să fie vie printre suporterii Petrolului – chiar şi coroana galeriei sub formă de coregrafie la meciurile din 2013 i-a fost dedicată – iar numele îi este legat pentru totdeauna de stadionul „Ilie Oană” din Ploiești. Contribuția sa la dezvoltarea fotbalului românesc nu poate fi supraevaluată, el figurând în continuare ca reper de excelență şi echilibru pentru generațiile viitoare. Citind poveștile succeselor și încercărilor sale, rămân valabile cuvintele însușite de el însuși: „Rămâi cu ceea ce a fost frumos”, iar în cazul lui Ilie Oană frumosul înseamnă performanțe și valori demne de urmat.
