8 septembrie 1943. Italia iese dintr-un război nedorit de nimeni și care nu i-a adus nimic bun. Cu timpul, lucrurile vor intra în normal, printre ele fiind și marea pasiune a italienilor, fotbalul. Din cenușa celei de-a doua conflagrații mondiale se va naște o echipă care va fi iubită de o țară întreagă, devenind simbol național și motiv de mândrie. O echipă născută din cenușă, pentru a se transforma în cenușă.
Povestea celei mai frumoase echipe din istoria fotbalului italian începe în 1906, anul în care s-a înființat clubul, primul titlu de campioană sosind după 22 de ani, iar prima Cupă după alți opt. Perioada de glorie a lui AC Torino începe în vara anului 1939, odată cu accederea în funcția de președinte al clubului a lui Ferruccio Novo, un industriaș local pasionat de fotbal. El va schimba multe lucruri la echipă, fiind un foarte bun administrator. Novo s-a înconjurat de oameni pricepuți și s-a bazat foarte mult pe tinerii din propria pepinieră, polotica sa dovedindu-se, odată cu trecerea timpului, corectă. Rezultatele nu vor întârzia să apară, în sezonul 1942-43 Torino cucerind al doilea titlu de campioană. Pauza forțată luată de campionatul italian, cauzată de război, părea a tăia aripile unei echipe frumoase. Însă imediat după reluarea competiției, în 1945, formația granata va începe o dominație cum nu s-a mai cunoscut în Serie A.
Până în 1949, AC Torino va fi regina fotbalului italian de o manieră impresionantă. Echipa piemonteză va realiza record după record, lucru care îi va aduce supranumele de „Il Grande Torino”. Timp de patru ani, „Il Toro” nu va cunoaște gustul înfrângerii pe teren propriu, vizitatorii reușind doar zece egaluri și, mai mult decât atât, doar două formații scăpând fără gol primit. În cele cinci ediții de campionat câștigate, torinezii vor reuși să înscrie 408 goluri, apogeul fiind atins în sezonul 1947/48, atunci când rubrica golurilor marcate va înțepeni la 125, o medie de 3,8 pe meci. Formula standard era cunoscută și recitată de orice italian fără nicio problemă: Valerio Bacigalupo, Aldo Ballarin, Virgilio Maroso, Pino Grezar, Mario Rigamonti, Eusebio Castigliano, Romeo Menti, Ezio Loik, Guglielmo Gabetto, Valentino Mazzola, Franco Ossola. Poate surprinzător, continuitatea rezultatelor nu a fost realizată în paralel cu o siguranță a băncii tehnice, în perioada 1942-1949, Torino având șapte antrenori: András Kuttik, Vittorio Pozzo, Luigi Ferrero, Mario Sperone, Roberto Copernico, Leslie Lievesley, Egri Erbstein.
Serie A părea a se colora în vișiniu la nesfârșit. Probabil dacă existau cupele europene în acea perioadă, Torino s-ar fi încoronat și ca stăpână a Europei. Însă destinul rezervase altă ieșire din scenă pentru „Il Grande Torino”, o echipă sortită să intre în legendă. Pe 3 mai 1949, la Lisabona, a avut loc un meci amical între Benfica și Torino, ocazionat de retragerea lui Francisco Ferreira, căpitanul „vulturilor” și al naționalei portugheze, bun prieten cu Valentino Mazzola. Partida avea să fie extrem de spectaculoasă și cu multe goluri, lusitanii impunându-se la final cu 4-3. A fost reprezentația de final a unei mari echipe.
O zi mai târziu, era programată întoarcerea în Italia. În acea zi fatidică, Torino fusese acoperit de nori și ceață, o vreme câinoasă, ciudată pentru luna mai. Aparatul Fiat G212CP care transporta lotul și stafful granata s-a ciocnit de zidul Basilicii de la Superga, o colină aflată la 12 km de centrul orașului piemontez. Niciun supraviețuitor. Italia și Europa erau în stare de șoc. Dintr-o populație de 600.000, cât avea Torino în acel moment, 500.000 au participat la funeralii. O țară întreagă își pierduse cel mai bun copil.
AC Torino nu va mai fi niciodată la fel. Un nou titlu va veni abia în sezonul 1975/76, însă, cu timpul, echipa a devenit una de pluton, cunoscând în câteva rânduri și purgatoriul diviziei secunde. Finala Cupei UEFA jucate în 1992, ar fi trebuit poate să aducă trofeul european atât de meritat de legendara trupă a anilor ‘40. Dar Ajax-ul lui Van Gaal s-a împotrivit, după o dublă manșă cu două egaluri.
Ce-a rămas în urma epopeii? Au rămas vărfurile Alpilor, martori tăcuți ai unei povești frumoase, dar triste. și a mai rămas un muzeu, pentru ca povestea să nu fie niciodată uitată.
Știați că…
… pe 11 mai 1947, într-un meci Italia-Ungaria, echipa de start a „azzurrilor” număra 10 jucători de la AC Torino? Aceștia erau Ballarin, Maroso, Rigamonti, Grezar, Castigliano, Menti, Mazzola, Ferraris II, Loik, Gabetto. Alături de ei a mai evoluat doar portarul lui Juventus, Sentimenti IV.
…trupa granata a anilor ’40 a evoluat în 4-4-2 cu zece ani înainte ca Brazilia să câștige Campionatul Mondial din Suedia în acest sistem, iar în anumite momente, tactica piemontezilor a precedat fotbalul total propus de olandezi în anii ‘70?
…AC Torino continuă să dețină cele mai multe titluri ale Italiei la nivel de tineret?
…numele căpitanului acelei mari echipe, Valentino Mazzola, a fost dus mai departe de fiul său, Sandro, care a făcut istorie într-o altă formație ce s-a ales cu supranumele „Il Grande”, Interul anilor ’60?
