A jucat un fotbal care încanta suporterul. Mulţimea venea la stadion pentru că avea porţia sigură de show.Nu un show ca în zilele noastre, când jocul de teren se transpune şi în reclame.Pentru el reclama era ce se întampla acolo jos, pe teren.A fost un idol pentru o generaţie care primea mai mult refuzuri.El nu a refuzat nimic, nici driblinguri, nici fete, dar mai ales, nici o halbă de bere.
George Best s-a născut pe 22 mai 1946 la Belfast.Fotbalistul însă s-a născut atunci când Bob Bishop l-a văzut prima oară. Asta se întampla prin 1962. Matt Busby a fost imediat informat şi aşa Best ajungea pe Old Trafford. În 1963 făcea deja primele meciuri întregi pentru ‘diavoli’.Anul de graţie a fost 1968, la 5 ani de la debut. Cupa Campionilor Europeni şi titlul de cel mai bun fotbalist din Europa. La doar 22 de ani, Bestie (asa îl alintau fanii lui Manchester United) era cel mai valoros jucător din Europa.
Mereu găsim câte o poveste pentru fiecare moment important din viaţa cuiva. După ce a primit trofeul de cel mai bun fotbalist al Europei a mers şi a încins o miuţă cu băiatul unui prieten de-al său. Povestea nu pare foarte interesantă, însă nu ştiu dacă azi Ronaldo, Kaka sau Messi ar juca o miuţă fără ca totul să se transforme în publicitate.
Orice lucru bun are şi un sfârşit. George a început să joace mai rar la prima echipă, dar era vazut din ce în ce mai mult prin baruri.Între momentul în care Best s-a născut ca fotbalist şi cel în care “a murit” ca fotbalist s-au scurs 10 ani. De acum drumul său avea sens unic, un sens spre pierzanie.
A driblat totul în viaţă, fără niciun regret. Probabil regretele le-a ascuns adânc în inimă.Unii l-au considerat un talent pierdut, dar el le-a răspuns doar prin fotbal. Pentru suporteri sau pentru prieteni parea un alcoolic.În sinea sa era sigur pe el de tot ceea ce făcea. După ce a părăsit fotbalul mare s-a dus să joace pentru câteva echipe exotice.Probabil asta l-a atras de multe ori în viata: exotismul.Los Angeles Aztecs. Brisbane Lions sau Stockport County sunt doar unele din echipele, unde Best şi-a demonstrat talentul.
Ne-a părăsit pe 25 noiembrie 2005. 100.000 de oameni s-au strâns la înmormantarea celui care ar fi putut să fie cel mai bun fotbalist din lume. Un lucru era clar, toţi acei oameni s-au strâns pentru fotbalistul Best.Idolul copilăriei dispărea.Pe lângă faptul că jucat un fotbal de calitate, Best era foarte carismatic în timpul interviurilor. Mai jos puteţi citi câteva raspunsuri caracteristice date de-a lungul vieţii.
“Daca ma năşteam urât, nu cred că se mai auzea de Pele”
“În 1969 m-am lăsat de femei şi de băutura. Au fost cele mai urâte 20 de minute din viaţa mea”
“M-am oprit din băut, doar atunci când dormeam”
Despre Eric Cantona: “Aş da toate sampaniile băute în viaţa mea doar să joc un meci alături de el”
Vorbind despre Pele şi Maradona: “Maradona good, Pele better and George Best”
Video – Tribut unui geniu
http://video.google.com/googleplayer.swf?docid=-8576206919642126689&hl=en&fs=true
George the Best
Ca fan al fotbalului, iti multumesc pentru articol. Ca fan Beatles… ramane intre noi, dar sa nu te auda Kops…
George the Best