Hertha – Steaua, Grupa C – Cupa UEFA
15 decembrie, 2005

Pe 15 decembrie 2005, Steaua București (FCSB astăzi) și Hertha Berlin se întâlneau pe Stadionul Olimpic din capitala Germaniei în ultimul meci al Grupei C, ediția 2005/06 a Cupei UEFA. Partida, care marca ultima apariție a antrenorului Oleg Protasov pe banca tehnică a roș-albaștrilor, s-a încheiat cu un rezultat de egalitate, 0-0, suficient pentru ca ambele echipe să-și asigure calificarea în primăvara europeană.
În precedentele 3 meciuri din gupă, echipa lui Protasov învingea cu 4-0 pe Lens pe teren propriu, obțineau un punct în deplasarea de la Sampdoria, scor 0-0. și învingeau cu 3-0 suedezii de la Halmstad în Ghencea, având 7 puncte.
| UEFA CUP 2005/2006 » GRUPA C | |||
| Joi, 15 decembrie 2005 – 19:45 | |||
| Stadion: Olympiastadion (Berlin, Germania) | |||
| Spectatori: 15.603 | |||
| Arbitru: Pieter Vink (Olanda) | |||
| HERTHA BSC | 0 | 0 | STEAUA BUCUREŞTI |
| Fără goluri | |||
| PRIMUL XI | |||
| Christian Fiedler (GK) (12) | Vasili Hamutovski (GK) (33) | ||
| Arne Friedrich (3) | Dorin Goian (3) | ||
| Alexander Madlung (17) | Mirel Rădoi (C) (6) | ||
| Malik Fathi (29) | Mihai Neşu (15) 74’▼ | ||
| Niko Kovač (5) | George Ogăraru (20) 🟨 | ||
| Gilberto (6) | Sorin Ghionea (24) | ||
| Yıldıray Baştürk (7) 79’▼ | Nicolae Dică (10) | ||
| Marcelinho Paraíba (10) | Gabriel Boştină (11) | ||
| Kevin-Prince Boateng (27) 76’▼ | Bănel Nicoliţă (16) 85’▼ | ||
| Sofian Chahed (28) | Sorin Paraschiv (22) 🟨 | ||
| Ashkan Dejagah (16) 90’▼ | Victoraș Iacob (19) 78’▼ | ||
| REZERVE | |||
| Christopher Samba (35) ▲90′ | ▲74′ Petre Marin (18) | ||
| Andreas Neuendorf (20) ▲79′ 🟨 | ▲85′ Valentin Simion (9) | ||
| Solomon Okoronkwo (21) ▲76′ | ▲78′ Andrei Cristea (21) | ||
| ANTRENORI | |||
| Falko Götz | Oleg Protasov | ||
| Andreas Thom (Asistent) | |||
În fața celor 15.603 de spectatori prezenți, formația antrenată de Oleg Protasov a jucat cu o atitudine curajoasă, abordând jocul cu determinare încă din primele minute. Dorin Goian a avut prima oportunitate a meciului, reluând peste poartă o centrare a lui Gabriel Boștină.
Gazdele au răspuns prin Niko Kovač, care a expediat un șut periculos de la distanță. Pe parcursul primei reprize, ambele echipe au avut șanse de a deschide scorul. Bănel Nicoliță s-a aflat de două ori în poziții excelente, dar nu a reușit să fructifice. De cealaltă parte, Kevin-Prince Boateng a pus la încercare vigilența portarului stelist Vasili Hamutovski.
Partea secundă a adus un plus de intensitate în jocul Stelei. Mirel Rădoi a fost aproape de a înscrie cu un șut care a trecut pe lângă poartă, în timp ce Victoraș Iacob a avut două ocazii consecutive, una dintre ele încheindu-se cu o lovitură în bară care l-a făcut pe Protasov să-și manifeste frustrarea. Hertha a încercat să riposteze prin Marcelinho, al cărui șut puternic a fost deviat în corner de Hamutovski. În ultimele minute ale partidei, berlinezii s-au mulțumit să conserve rezultatul, retrăgându-se în propria jumătate de teren.
Acest meci a rămas în memoria suporterilor nu doar pentru importanța sa în economia calificării, ci și pentru prestația solidă a echipei românești pe terenul unei formații redutabile din Bundesliga.
Rezultatul de egalitate a fost primit cu satisfacție în tabăra Stelei, reprezentând un final potrivit pentru mandatul lui Oleg Protasov. Acesta a reușit să-și conducă echipa spre primăvara europeană, lăsând în urmă o moștenire pozitivă și amintirea unei seri memorabile pe Olympiastadion.
| Rezultate meciuri Grupa C – Cupa UEFA, 2005/06 | |||
|---|---|---|---|
| Data | Echipa Gazdă | Scor final | Echipa Oaspete |
| 20/10/2005 | Halmstads BK | 0:1 | Hertha BSC |
| 20/10/2005 | Steaua București | 4:0 | RC Lens |
| 03/11/2005 | RC Lens | 5:0 | Halmstads BK |
| 03/11/2005 | Sampdoria | 0:0 | Steaua București |
| 24/11/2005 | Hertha BSC | 0:0 | RC Lens |
| 24/11/2005 | Halmstads BK | 1:3 | Sampdoria |
| 30/11/2005 | Sampdoria | 0:0 | Hertha BSC |
| 30/11/2005 | Steaua București | 3:0 | Halmstads BK |
| 15/12/2005 | Hertha BSC | 0:0 | Steaua București |
| 15/12/2005 | RC Lens | 2:1 | Sampdoria |
| Loc | Echipa | Țara | M | V | E | Î | Goluri | Dif. | Pct. |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | Steaua București | România | 4 | 2 | 2 | 0 | 7:0 | 7 | 8 |
| 2 | RC Lens | Franța | 4 | 2 | 1 | 1 | 7:5 | 2 | 7 |
| 3 | Hertha BSC | Germania | 4 | 1 | 3 | 0 | 1:0 | 1 | 6 |
| 4 | Sampdoria | Italia | 4 | 1 | 2 | 1 | 4:3 | 1 | 5 |
| 5 | Halmstads BK | Suedia | 4 | 0 | 0 | 4 | 1:12 | -11 | 0 |


