Simona_HalepZi foarte bună pentru fetele noastre pe tablourile de simplu a turneelor din Germania și Anglia. Atât Simona Halep, cât și Sorana Cîrstea au acces astăzi în fazele superioare ale turneelor WTA de la Nurnberg, respectiv Birmingham, după trei victorii categorice.

Nu, nu este nicio greșeală cu ”trei victorii”, întrucât deși am avut două reprezentante, acestea au susținut astăzi trei partide. Având în vedere că meciul Simonei de ieri a fost amânat pentru dimineața zilei de azi, aceasta a avut misiunea destul de ingrată de a juca două partide în decurs de aproximativ patru ore. În ciuda acestui lucru, Halep a câștigat ambele întâlniri într-o manieră categorică. Prima victimă a fost Grace Min (USA), 6-0, 7-5, iar cea de-a doua Estrella Cabeza Candela, 6-2, 6-1.

În sferturile de finală Simona Halep o va întâlni pe Galina Voskoboeva (KAZ), numărul 94 WTA. Meciul de mâine va reprezenta prima întâlnirea dintre cele două jucătoare în circuit. Pentru calificarea în optimi la Nurnberg, jucătoarea noastră va fi recompensată cu 2500 de Euro și 30 de puncte WTA.

În ceea ce o privește pe Sorana Cîrstea, aceasta s-a impus în fața Tsvetana Pironkova din Bulgaria în două seturi identice, 6-4, 6-4 și va juca în optimile de finală de la Birmingham împotriva sârboaicei Bojana Jovanovski, a 40-a jucătoare a lumii. Va fi cea de-a treia întâlnire dintre cele două. Până acum, Sorana conduce cu scorul de 2-1.

Pentru calificarea în optimi pe iarba din Anglia, Sorana va primi 2750 de Euro și 30 de puncte în clasamentul WTA.

Sorana Cirstea - Bojana Jovanovski

foto

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here