Seara de 26 aprilie 1989 avea toate ingredientele unui meci de baraj. Pe Stadionul Olimpic din Atena — același stadion pe care, cu exact douăzeci de ani în urmă, România smulsese un egal memorabil în drumul spre Mexic — istoria părea că vrea să se repete. Același adversar. Același stadion. Aceeași miză: calificarea la un Campionat Mondial.

Ziarul „Sportul” trimisese la Atena un corespondent special. Ziarul „Athlitiki Icho” titrase în dimineața zilei de meci: „România — o nouă forță în fotbalul mondial!?” Pariurile din Piața Omonia indicau cota 9—1 în favoarea tricolorilor. Iar antrenorul grec Gheorghiadis declarase, cu o modestie calculată: că un egal ar fi „de prestigiu” pentru echipa sa.

România venea la Atena lider în grupa 1, cu 4 puncte din două meciuri. Câștigase 3-0 acasă cu Grecia, în noiembrie 1988. Acum, în deplasare, orice punct era de aur.

Contextul: o grupă strânsă și miza unei calificări de douăzeci de ani

Ultima participare a României la un Campionat Mondial fusese Mexic 1970. Nouăsprezece ani de absență. O generație întreagă crescută cu speranța că tricolorii vor reveni pe cea mai mare scenă a fotbalului. Și acum, în primăvara lui 1989, sub conducerea lui Emerich Jenei — el însuși erou al acelei epoci glorioase, ca jucător — șansa părea mai concretă ca oricând.

Grupa 1 a preliminariilor reunea România, Danemarca, Grecia și Bulgaria. Înaintea meciului de la Atena, clasamentul era limpede: România conducea cu 4 puncte, Danemarca o urma cu 2, Grecia și Bulgaria aveau câte 1. Orice punct smuls pe Stadionul Olimpic consolida poziția de lider și micșora miza ultimelor partide.

Grecii, în schimb, jucau cu spatele la zid. O înfrângere — sau chiar un egal, în anumite condiții — le elimina practic șansele. De aceea Gheorghiadis renunțase la moderație și construise o echipă ofensivă, cu Saravakos și Samaras în atac, și cu ordinul clar: victorie cu orice preț.

„Echipa de 500 de tricouri” pe Stadionul Olimpic

Lotul român se antrenase luni seară pe Stadionul Olimpic — antrenament de acomodare, în deplină formulă. Antrenorul Emerich Jenei își păstrase moderația caracteristică: „Orice punct câștigat pe Stadionul Olimpic ne apropie de mult visatul turneu final.”

Și totuși, în tabăra tricolorilor exista o încredere bine temperată. Hagi, Mateuț, Sabău — mijlocul de teren cel mai admirat din preliminarii — era intact. Lăcătuș era incert (accidentat), dar prezent în delegație. Iovan, Klein, Rednic, Bumbescu formau o apărare cu experiență de sute de selecții cumulate. Căm ătaru — 69 de meciuri internaționale, golgetarul naționalei — era în față.

Ziaristul grec Mevrinos, de la „Eleftheros Tipos”, rezumase situația cu o franchețe dezarmantă: „Există o mare diferență între anii în care echipa Greciei juca aproape de la egal la egal cu cea a României, și situația de azi.”

Cele două echipe — pe cel mai mare stadion al Greciei

Privind foaia de joc, câteva detalii sar în ochi. Klein — 71 de selecții, cel mai experimentat din echipă. Rednic — 65. Căm ătaru — 69. O apărare cu sute de meciuri internaționale cumulate, construită pentru a rezista sub presiune. Și în față: Hagi la a 47-a apariție în tricoul galben, Mateuț în formă excelentă, Sabău — cel mai tânăr și cel mai cutezător.

Prima repriză — dominare românească și portarul elen în zi de grație

România a preluat inițiativa de la primele minute. Hagi, Mateuț și Sabău au construit combinații fluente, iar gazdele — deși presante teritorial — au suferit în fața tehnicității tricolorilor.

Minutul 3: centrarea lui Hagi, pe jos, se soldează cu un corner. Minutul 7: șutul lui Mateuț, prin surprindere, reținut cu dificultate de Ikonomopoulos. Minutul 8: Hagi pătrunde în careu pe dreapta, șutează spre colțul lung — portarul boxează salvator în corner. Primul sfert de oră a aparținut în totalitate României.

Apoi Grecia a reacționat. Pressingul gazdelor s-a intensificat, iar în minutele 15—17 au apărut cele mai mari pericole la poarta lui Lung. Minutul 15: Saravakos șutează puternic din interiorul careului, mingea deviază din Iovan — Lung, prins pe picior greșit, respinge în corner cu un reflex uimitor. Minutul 17: centrare Saravakos, Samaras reia cu capul de la 6 metri — Lung apără din nou.

Dar România a revenit. Minutul 25: „bomba” lui Mateuț de la 25 m — Ikonomopoulos nu poate reține, mingea se îndrepta spre poarta goală, dar portarul elen se aruncă înapoi și respinge miraculos. Minutele 33, 35: Hagi încearcă de două ori — Ikonomopoulos respinge de fiecare dată. Minutul 37: centrare excelentă, reluare Sabău — portarul advers apare salvator. Minutul 44: Lupescu trimite afară din 3 metri (!!!) o minge scăpată de portar.

Cronologia meciului

Repriza a doua — echilibru și tensiune până în ultima secundă

Dacă prima repriză aparținuse în mare măsură României, a doua a fost mai echilibrată — și mai tensionată. Grecia, cu schimbarea lui Papadopulos în minutul 66 (intrat Bonovas), a crescut presiunea. Saravakos și Samaras s-au arătat tot mai periculoși, iar tribuna olimpică a împins echipa cu un elan comparabil — cum nota corespondentul ziarului „Sportul” — cu cel al naționalei elene din urmă cu douăzeci de ani.

Dar apărarea României a ținut. Klein și Rednic, cu experiența lor cumulată de 136 de selecții, au gestionat cu autoritate. Bumbescu a câștigat mingile înalte. Iovan a salvat un șut în minutul 89 direct de pe linia porții, când Mavridis trimisese balonul în unghi periculos.

La cealaltă extremă, Mateuț — desemnat de cronică cel mai activ jucător al tricolorilor — a încercat în continuare să creeze, iar Gh. Popescu i-a dat o pasă excelentă în minutul 80. Hagi a șutat din nou în minutul 86 — balonul a trecut peste bară. Debutul lui Ilie Dumitrescu (intrat în minutul 79 în locul lui Lupescu) a trecut aproape neobservat, dar era un semn: o nouă generație bătea la ușă.

Ikonomopoulos — portarul serii

Dacă ar fi să alegi un singur erou al serii de pe Stadionul Olimpic, el nu purta tricoul României și nici nu era în lista jucătorilor de care se temea lumea înaintea meciului. Era portarul grec Ikonomopoulos — un om care a ținut în viață echipa sa timp de 90 de minute prin intervenții succesive de nivel european.

Șuturi respinse în colț, ieșiri la centrări, reflexe la mingile deviinate, salvarea spectaculoasă în minutul 25 — toate au construit una dintre cele mai bune prestații individuale din preliminariile grupei. Corespondentul „Sportului” nota: „Mateuț a șutat de la 25 m — Ikonomopoulos nu a putut reține, mingea mergea spre poarta goală, dar portarul a apărut salvator. O seară de neuitat pentru el.”

Statistici și date tehnice

Ce a urmat — și de ce conta acest punct

Imediat după fluierul final, clasamentul grupei arăta: România 5 puncte, Danemarca 4, Grecia 2, Bulgaria 1. Tricolorii rămâneau în fruntea grupei, dar avantajul se redusese. Bulgarii câștigaseră seara aceea la Sofia cu 0–2 în fața Danemarcei, ceea ce complica lucrurile.

La 17 mai urmă România — Bulgaria la București. Și apoi meciurile decisive. Ioan Chirilă, cel mai cunoscut comentator al epocii, rezuma situația cu sobrietatea celui care înțelege că fotbalul nu se câștigă numai pe hârtie: „Rămânem cu un sentiment de mulțumire pentru dăruirea în joc a echipei noastre pe stadionul din Atena, care poate fi o promiță pentru ultimele trei partide ale preliminariilor C.M.”

România s-a calificat în cele din urmă la Campionatul Mondial din Italia 1990 — primul după Mexic 1970. Seara de 26 aprilie 1989, cu egalu de pe Stadionul Olimpic, a fost una din piesele acestui puzzle lung și greu.

De ce contează și azi

Egalu de la Atena nu este un meci pe care fotbalul românesc îl evocă des. Nu are goluri. Nu are un erou clar. Are un portar advers în zi de grație și câteva ocazii ratate de Lupescu, Hagi, Mateuț. Are o apărare care a ținut și un egal care — în contextul grupei — valora un punct din drumul spre Italia.

Dar are ceva mai mult: are atmosfera acelei primăveri de 1989, când o națiune ieșea treptat din umbra unui regim și fotbalul era unul din puținele locuri unde se putea visa liber. Când Hagi era Hagi, când Mateuț construia în tempo și când Jenei privea de pe bancă cu liniștea omului care știe unde vrea să ajungă.

Douăzeci de ani după Mexic, România se bătea din nou pentru o calificare mondială. Pe același Stadion Olimpic din Atena. Și de data asta, punctul a contat.

tikitaka.ro · Arhiva fotbalului românesc · Meciuri de legendă