GHEORGHE CONSTANTIN
14 decembrie 1932 – 9 martie 2010
Gheorghe Constantin, unul dintre cei mai importanți oameni de fotbal din istoria Stelei, s-a născut pe 14 decembrie 1932 la București. Prietenii și colegii l-au poreclit „Profesorul”, pentru inteligența sa în joc, capacitatea de a anticipa fazele cu trei pași înainte și felul calm, meticulos, în care conducea atacurile.
Cariera sa a debutat pe terenurile echipei de tineret a Unirii Tricolor iar ascensiunea a venit odată cu trecerea la Venus. Pasiunea sa pentru fotbal a fost însă testată în diverse colțuri ale țării, de la Avântul Reghin și până la CFR Iași, până când și-a găsit locul la Steaua București. Transferul la echipa militară în anul 1955 a fost un moment decisiv atât pentru destinul său, cât și pentru cel al familiei. Tatăl său, membru al Partidului Național Țărănesc, fusese declarat „chiabur” de către regimul comunist și trăia ascuns, temându-se de persecuții. Ascensiunea lui Constantin în fotbal și notorietatea câștigată au contribuit la salvarea tatălui său, care a putut să revină, în timp, în societate. „Profesorul” a petrecut 15 ani de glorie la Steaua, marcând 149 de goluri, devenind un simbol și un lider în rândul militarilor.
În tinerețe, Gheorghe Constantin a fost poreclit “Crăcănel” și “Corcodel”, porecle care reflectau agilitatea și ingeniozitatea sa pe teren. Dar numele său de “Profesorul” a devenit o legendă, datorită inteligenței sale fotbalistice și abilităților strategice. Pe teren, Constantin s-a remarcat prin versatilitate și instinctul său de golgeter. După Anghel Iordănescu, el rămâne unul dintre cei mai prolifici marcatori din istoria Stelei.
Pe plan internațional, Constantin a îmbrăcat tricoul naționalei României de 39 de ori, marcând 12 goluri. Debutul său în echipa națională a fost un moment deosebit, având loc într-un meci contra Serbiei, unde toți jucătorii proveneau de la Steaua București. A avut un rol esențial în calificarea României la Jocurile Olimpice, în duelul câștigat împotriva Bulgariei.
Totuși, destinul său în echipa națională a fost marcat de un episod dureros: un penalty ratat, care i-a schimbat cariera. Constantin povestea cu luciditate acel moment:
„Știam că un penalty îl ratezi, nu îl aperi. Mă pregătisem să trimit în stânga, ca să păcălesc portarul maghiar. În cele din urmă am dat încet spre dreapta. Gelei a reușit să atingă balonul cu vârful degetelor și l-a respins. Înainte venise Creiniceanu la mine, cerând să bată el. I-am spus: «De 11 ani bat penalty-uri. Dacă ți-l las și ratezi, eu o să fiu lașul.»”
Din acel moment, Constantin a fost considerat responsabil pentru înfrângere și, timp de trei ani, nu a mai fost convocat la echipa națională. Deși continua să decidă numeroase meciuri prin golurile sale, reputația i-a fost umbrită de acel penalty ratat.
Cu puțin timp înainte de a muri, a privit înapoi cu amărăciune: „A trebuit să ratez un penalty ca să nu mă uite suporterii…”
O reflecție tristă, dar profund adevărată. Cariera „Profesorului” rămâne un paradox al fotbalului românesc: un jucător genial, adesea confundat cu o greșeală, dar care a lăsat o moștenire ce nu poate fi uitată.
Cu toate acestea, amintirea dramatică a ratării acelei lovituri de la 11 metri în fața Ungariei în sferturile de finală ale Jocurilor Olimpice de vară de la Tokyo, 1964 a rămas întipărită în memoria suporterilor chiar și până în ziua de astăzi. Deși a avut parte de un moment dificil, Constantin a continuat să fie respectat și admirat pentru contribuția sa de neegalat la fotbalul românesc.
Ca jucător are în palmares patru titluri de campion și patru Cupe ale României. După încheierea carierei de jucător, “profesorul” s-a întors în lumea fotbalului ca antrenor, câștigând Cupa României în sezonul 1978/79. Printre echipele antrenate, pe lângă cea a Stelei, se număra SC Bacău, Oțelul Galați, Poli Iași, Steaua Mecanica Fină, Farul Constanța și Rapid București.
Gheorghe Constantin și-a terminat cariera de jucător în Turcia, la Kayserispor în 1971.
S-a stins din viață la 77 de ani, pe 9 martie 2010, la București.
