Gerrans îl învinge pe Sagan la PhotoFinish

0
1067

gerransAustralianul Simon Gerrans de la Orica GreenEdge a câștigat etapa a treia din Turul Franței, după ce a trecut linia de sosire cu un vârf de roată în fața lui Peter Sagan. Cu toate că a obținut doar locul secund, slovacul de la Cannondale a trecut pe primul loc în clasamentul pe puncte, urmând să preia tricoul verde de la Marcel Kittel. Câștigătorul de ieri, Jan Bakelants își păstrează tricoul galben, el sosind în același timp cu învingătorul.

Încă din primii kilometri s-a format o evadare, formată din Lieuwe Westra (Vacansoleil), Sebastien Minard (AG2R), Alexis Vuillermoz (Sojasun), Cyril Gautier (Europcar) și Simon Clarke (Orica), care a rezistat până aproape de ultima cățărare a zile. Cel mai bun cățărător din Turul Spaniei de anul trecut, Simon Clarke a acumulat astăzi cinci puncte în clasamentul tricoului alb cu buline roșii, el fiind cel care a ajuns primul în vârful primelor trei ascensiuni de astăzi, una de categoria a patra și două de categoria a treia. La cele două cățărări de categoria a treia, francezul Vuillermoz de la Sojasun a trecut al doilea, adunând astfel două puncte.

La sprintul intermediar, ordinea evadaților a fost Minard, Westra, Gautier, Vuillermoz, Clarke, în timp ce în pluton, Kittel i-a devansat pe Greipel, Cavendish, Kristoff și Sagan.

Pe cățărarea de categoria a doua situată în ultimii 15 km, Simon Clarke a rămas singur în față, însă nu pentru mult timp întrucât Pierre Rolland a plecat din pluton pentru a-și apăra tricoul alb cu buline roșii. Francezul a și reușit acest lucru, el câștigând ascensiunea, urmat de Mikel Nieve, Lars Petter Nordhaug și Jurgen van den Broeck. Pe coborâre, lui Rolland i s-au alăturat Sylvain Chavanel, Nieve și Nordhaug, dar cei patru au fost ajunși de pluton, iar victoria a fost obținută de Gerrans la sprint.

În etapa de mâine va avea loc la Nice un contratimp pe echipe, plat, de 25 km, ce ar putea aduce modificări importante în clasamentul general.

Clasament etapa a 3-a:

  1. S. Gerrans (Orica) 3h 41’24”
  2. P. Sagan (Cannondale) același timp
  3. J. Rojas (Movistar) a.t.
  4. M. Kwiatkowski (Omega Pharma) a.t.
  5. P. Gilbert (BMC) a.t.
  6. J. Flecha (Vacansoleil) a.t.
  7. F. Gavazzi (Astana) a.t.
  8. M. Bouet (AG2R) a.t.
  9. J. Simon (Sojasun) a.t.
  10. G. Izagirre (Euskaltel) a.t.

Tricou galben: Jan Bakelants (RadioShack Leopard)

Tricou verde: Peter Sagan (Cannondale)

Tricou alb cu buline roșii: Pierre Rolland (Europcar)

Tricou alb: Michal Kwiatkowski (Omega Pharma-QuickStep)

Cea mai bună echipă: RadioShack Leopard

Cel mai combativ rutier al etapei: Simon Clarke (Orica GreenEdge)

sursă foto

Lasă un comentariu

Lasă comentariul tău
Introdu numele tău