Germania – România 7-0, meci amical – 16 august 1942

GERMANIA – ROMÂNIA 7-0
Meci amical – 16 august 1942

Doar 3 meciuri a jucat echipa națională a României în anul 1942. Primul dintre ele a fost un meci amical cu Germania. Partida s-a jucat la Bytom, Polonia de azi, teritoriu german la vremea respectivă.

În minutul 14, Constantinescu Grecu s-a accidentat și a fost înlocuit de jucătorul Unirii Tricolor, Valeriu “Sonny” Niculescu.

Din păcate pentru noi, meciul s-a terminat rău. Nemții ne-au administrat o înfrângere severă, scor 7-0. Golurile au fost marcate de: Walter(min. 44′,49′,55′),Klinger(min. 60′), Decker(70′), Burdenski( min. 82′), Willimowski (min. 85′).

Celelalte două meciuri jucate de tricolori în acel an au fost: Slovacia 1-0 România (Bratislava, 23 august 1942) și România 2-2 Croația (București, 11 octombrie 1942).

Deși Ion (“Jean”) Lăpușneanu, portarul nostru de la primul campionat mondial din istorie (Uruguay 1930) apare oficial ca selecționer la această partidă, de fapt echipa a fost stabilită de un comitet al Federației Române de Fotbal (FRFA) de la acea vreme.

În continuare redăm un articol apărut în cotidianul Curentul despre acest meci:

După matchul București-Viena, am fost singurii care am arătat rezultatul partidei în lumina lui adevărată. Stabilind vinovățiile, am arătat greșelile, convinși că ele vor fi îndreptate cu primul prilej. Nemultumiți de „draw-ul” obținut în fața celei mai slab reprezentative a Vienei care ne-a vizitat vreodată, cu argumente puerile, care dovedesc încã o dată dreptatea noastră, acuzații au căutat să ne acuze de rea credință. Mai mult, „cei cu musca pe căciulă” au încercat sancționarea noastră pentru că am avut curajul să le spunem lucrurilor pe adevăratul lor nume. Iată că, așa cum am prevăzut s-a întâmplat mai curând decât ne așteptam și în fața Germaniei selecționata (?) footballului nostru a capotat cu cel mai dezastruos scor pe care l-am înregistrat până acum în istoria tânărului nostru sport. 7-0 însemnează prea mult din moment ce presa de data aceasta unanim cere sancționarea vinovaților. Pentru a nu se crede că suntem puși pe critică negativă, vom încerca în câteva rânduri să arătăm, nu greșelile, ci meritele acelora care au format echipa national. Dăm faptele:

într-o seară s-a întrunit în localul FRFA o comisiune prezidată de cel mai în drept (în cazuri de acest gen priceperea nu este un criteriu) și s-a purces la trierea jucătorilor. Portar a fost ales Pavlovici. O alegere fericită deoarece avea și un nume de rezonanță pur românească și era mult mai bun decât David, Cristea sau chiar Justin. Rezervă Sadowsky, un nume care se aseamănă cu cel al lui Pavlovici. Comisiunea, după eforturi cerebrale excepționale, trecând peste meritele lui Rășinaru, Drăgan și Anghelache, mijlocași centri de meserie, a ales pe Wetzer III. Gluma a fost viu aplaudată de cei prezenți, cu atât mai mult cu cât se știa că acest Wetzer III n-a jucat nici mãcar în echipa sa în acest post.

Extrem dreapta a fost ales Bindea, un băiat foarte bun, un fost jucător de valoare, care n-avea însă de partea lui anii pe care ii are de exemplu Hanga, sau oricare altul. Aplauze furtunoase au marcat această preferință. Felicitările au început să curgă mai ales când Marian inter stânga de meserie, a fost trecut inter dreapta. Delirul a fost semnalat atunci când a fost selecționat inter stânga Iordache un băiat simpatic care în toată cariera sa n-a abordat acest post. Ședinta s-a încheiat prin menținerea în postul de centru atacant a autorului principal al eșecului cu Viena, Sonny Niculescu.

Si astfel, în autoelogieri, membrii comitetului federal au încheiat o ședință care a durat minute lungi, și în care încă o dată s-a dovedit că “priceperea” stă în baza realizărilor din acest sport.

După București-Viena, a urmat Germania-România, va urma România-Slovacia și așa mai departe, date care vin să stabilească meritele (vedeți, nu greșelile) acestora care stau la cârma celui mai urgisit sport.

Încheiem rândurile acestea adăugând singurele noastre felicitări membrilor comitetului federal care ne0au adus mai curând decât era nevoie, dovada că noi suntem și am fost bine intenționați iar domniile lor, “supraantrenați”.

N. Dumbravu
Curentul, Anul XV, No. 5212, Joi 20 august 1942.