Despre viața lui George Best: „A fost beat zi de zi timp de 30 de ani”

0
10706

George Best se numără printre cei mai mari fotbaliști din istoria fotbalului și îi putem găsi cu ușurință un loc alături de figuri iconice ale sportului cu balonul rotund precum Maradona, Pele, Eusebio, Socrates, Beckenbauer, Platini, Ronaldo sau Zidane. Cel mai talentat produs al fotbalului nord irlandez din toate timpurile a scris istorie în tricoul lui Manchester United dar și în cel al naționalei.

Aventura lui Best în fotbal începe la vârsta de 11 ani când ajunge la școala Grosvenor din Belfast, școală specializată în rugby. George prefera însă fotbalul și chiulea des de la ore. Părinții îl mută în scurt timp la o altă școală, Lisnasharragh, unde are șansa de a se întâlni cu mai mulți prieteni de joacă dar și unde are șansa de a se preocupa mai mult de fotbal. Entuziasmul lui Best de a face fotbal provenea în special din victoriile echipelor Glentoran și Wolverhampton a cărui suporter era.

„Cred că ți-am găsit un geniu”

Visul puștiului George Best era să poarte tricoul celor de la Glentoran așa că a încercat să se înscrie la centrul de copii și juniori al formației din capitala Iralndei de Nord. Din păcate pentru el a fost respins pe motiv că era „mic și slab”. Norocul n-avea însă să-l părăsească. Drumul lui spre marea perfornață a început la vârsta de 15 ani când un scouter de la Manchester United, Bob Bishop, care se afla la Belfast l-a observat pe Best și i-a trimis imediat o telegramă lui Matt Busby – unul dintre cei mai importanți manageri din istoria lui United – scriindu-i următoarele: „Cred că ți-am găsit un geniu”. Lui Best i s-a oferit o probă de joc la marele club Manchester United și n-a dezamăgit. A semnat un contract cu echipa lui Busby. Avea doar 15 ani! Pentru că legea engleză nu permitea jucătorilor din Irlanda de Nord să evolueze la formații profesioniste de fotbal până la 17 ani, George Best a fost nevoit să joace timp de doi ani la formația de amatori. Avea voie să se antreneze în cadrul clubului de două ori pe săptămână și i s-a oferit un job la Manchester Ship Canal pentru a se putea întreține.

George Best as teenager
George Best adolescent | Sursa foto: pinimg.com

Debutul lui George Best la Manchester United și marea perfomanță

14 septembrie 1963, George Best, 17 ani și 5 luni debutează în prima echipă a lui Manchester United într-un meci cu West Bromwich Albion. În primul din cele șase sezoane petrecute pe Old Trafford, Best nu a prins prea multe minute. Era ceva normal pentru un puști de 17 ani. A doua apariție pentru echipa mare a Diavolilor Roșii a venit abia după 3 luni, timp în care a fost folosit la echipa a doua. United a bătut cu 5-1 pe Burnley iar numele lui Best apărea pentru prima dată pe lista marcatorilor. În al doilea sezon, Busby a mizat mai mult pe tânărul nord irlandez iar acesta nu l-a dezamăgit – 26 de apariții și 6 goluri marcate. Primul trofeu a venit în același sezon, 1963/1964 când a reușit să câștige FA Youth Cup (competiție organizată de Federația Engleză destinată tinerilor fotbaliști) cu echipa de tineret. În sezonul următor, 1964/1965, Best era deja o prezență obișnuită în primul 11 al echipei lui Busby. La 18 ani a câștigat și primul lui titlu de campion, un titlu la care a contribuit decisiv. Manchester United era în luptă directă cu Leeds pentru primul loc. Cele două s-au aflat la egalitate de puncte, însă victoria adusă prin golul lui Best a făcut a diferența care a dus titlul pe Old Trafford. Leeds și-a luat însă revanșa în FA Cup, eliminându-i pe diavoli în semi-finale.

George Best
George Best în 1963 | Susa foto: FIFA.com

În sezonul 1965/1966 George Best ratează o mare parte a sezonului datorită unei accidentări, nu înainte însă de a marca două goluri în sfertul de finală cdin Cupa Campionilor Europeni cu Benfica. Dupe cele două reușite, presa din Portugalia l-a elogiat în numeroase articole. După un sezon mai puțin fericit pentru el, în următorul, 1966/1967, Best își trece în palmares cel de-al doilea titlu de campion. Best devine campion continental în 1968 când este unul dintre cei mai importanți oameni ai echipei. Best a fost decisiv în semi-finala cu Real Madrid (de șase ori câștigători ai competiției) marcând unicul gol de pe Old Trafford. La Madrid, Best a oferit pasa de gol pentru stabilirea scorului final 3-3, gol care îi duce echipa în marea finală. În ultimul act al competiției, United întâlnește Benfica pe care o învinge cu scorul de 4-1 iar George Best se numără printre marcatori.

Best a jucat 361 de meciuri în tricoul Diavolilor Roșii trecându-si în palmares două titluri de campion, două trofee Chairity Shield și o Cupă a Campionilor Europeni.

După desprțirea de Manchester United în 1974, pentru Best au urmat echipe mai puțin importante pe la care n-a petrecut mai mult de un sezon: Stockport County, Cork Celtic, LA Azetcs, Fulham, Fort Lauderdale Strikers, Hibernian, San Jose Earthquakes, Sea Bee, Hong Kong Rangers, Bournemouth, Brisbane Lions, Osborne Park Galeb, Nuneaton Borough, Tobemore United. A totaliazat peste 600 de partide jucate în care a marcat de 239 de ori. Pentru naționala Irlandei de Nord a jucat în perioada 1964 – 1977 marcând 9 goluri în 37 de apariții.

Dependența de alcool

George Best nu este recunoscut doar pentru talentul imens în fotbal ci și pentru dependența sa pentru alcool.

George Best filling some glasses with wine
George Best tornând băutură într-un „munte” de pahare | Sursa foto: futbolintellect.tumblr.com

Best a suferit din cauza alcoolului în toată viața lui de adult care în final a dus la decesul lui. Cel mai ciudat expisod s-a petrecut în 1981 pe vremea când juca în Statele Unite. Best a furat bani din poșeta unei femei pentru a-și cumpăra băutură: „Eram la bar pe plajă iar când s-a ridicat să meargă la toaletă, m-am aplecat și i-am luat toți banii din poșetă” – potrivit biografiei „Bestie: Portretul unei legende”. Situația lui Best se înrăutățeste pe zi ce trece, culminând cu o condamnare la închisoare pentru 3 luni după ce fusese prins băut la volan în anul 1984. Și-a petrecut Crăciunul din acel an după gratii. În 1990 Best a fost invitat la emisiunea Wogan de la BBC în care a apărut amețit bine. Și-a cerut scuze mai târziu pentru limbajul nu tocmai academic și a recunoscut că acel episod a fost unul dintre cele mai rele momente datorate beției.

Situația sa se agravează în 2000 după ce este diagnosticat cu o gravă problemp de ficat. Doi ani mai târziu este supus unui transplant de ficat. Operația a fost un succes însă Best nu a renunțat la băutură. În 2004 este prins băut la volan și îi este suspendat permisul pentru 20 de luni. Părea că nimic nu-l mai putea opri pe George Best din a renunța la alcool. Din păcate pentru el pe 3 octombrie 2005 este internat la terapie intensivă. Suferea de o infecție la rinichi cauzată de efectele adverse a medicamentelor folosite pentru ca, corpul lui să nu respingă noul ficat. Cu 5 zile înaintea ultimei suflări, George Best a cerut unui cotidian, News of the World să publice o poză cu el de pe patul de moarte. A vrut să avertizeze asupra consecinșelor pe care le avea alcoolul, cu mesajul “Don’t die like me” (`Nu muri ca mine).

În zorii zilei de 25 noiembrie, tratamentul lui George Best este oprit iar acesta se stinge din viață câteva ore mai târziu. Avea 59 de ani.

Recent, fiul lui George Best, Calum își amintește de realitatea crudă cu care a avut de-a face crescând cu tatăl său dependendent de alcool într-un documentar produs de BBC:

Articolul precedentNebunie totală provocată de Sampaoli la Sevilla
Articolul următorLupte de stradă la Berlin între fanii Hertha și Eintracht Frankfurt
"Some people think football is a matter of life and death. I assure you, it's much more serious than that." Bill Shankly

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here