Franța – România 1-0 într-un meci amical jucat pe 30 aprilie 1969

FRANȚA – ROMÂNIA 1-0
Meci amical – 30 aprilie, 1969

Pe 30 aprilie 1969, echipa națională a României susținea un meci amical în compania reprezentative Franței. Partida s-a jucat la Paris pe stadionul Parc des Princes sub privirile a aproximativ 18.000 de spectatori.

Acesta a fost doar al 3-lea meci dintre cele două naționale. Precedentele două întâlniri au avut loc în 1932 și 1967 și s-au încheiat cu victoria României în ambele meciuri (6-3 în 1932 și 2-1 în 1967). Această partidă avea să fie prima câștigată de francezi din duelurile cu noi. Unicul gol al meciului a fost marcat de Henri Michel în minutul 80.

Golul care a înclinat balanța în favoarea gazdelor a venit târziu, în minutul 82, dintr-o fază bine construită de francezi: Loubet a declanșat o acțiune pe flanc, Reveli a prelungit, iar Michel, lansat pe partea dreaptă, a finalizat cu sânge rece. Reluările – și mai ales semnalizarea tușierului – sugerau un ofsaid clar, însă arbitrul italian Marchi a lăsat jocul să continue, validând reușita contestată. Și cum dacă nu ești atent o dată, poți greși de două ori, patru minute mai târziu același arbitru avea să anuleze un gol perfect valabil al României, semnat de Dan Coe, pe motiv de poziție neregulamentară.

La final, tabela arăta 1-0 pentru Franța, dar în spatele scorului se ascundea o evoluție onorabilă a tricolorilor, care au demonstrat coeziune, luciditate și spirit de luptă în fața unei echipe franceze tinere, entuziaste și foarte motivate.

Angelo Niculescu, selecționerul echipei României, avea să se declare mulțumit a doua zi dimineață, la hotelul „Primăvara” din Paris. „Am văzut un meci bun, desfășurat într-un ritm alert, cu tehnicitate de ambele părți. Francezii au tratat partida ca pe una decisivă, iar tocmai de aceea testul a fost extrem de util în perspectiva confruntării oficiale cu Elveția, de peste două săptămâni”, a declarat antrenorul, subliniind valoarea pregătirii în condiții de presiune și adversitate.

Meciul a reliefat, în opinia lui Niculescu, o maturizare evidentă a jocului românesc în zona mediană, unde combinațiile au fost cursive, iar controlul mingii a funcționat pe alocuri foarte bine. De asemenea, remarcabilă a fost prestația flancurilor, cu Năsturescu în prim-plan, aducând un plus de consistență ofensivă, rar întâlnit până atunci.

Totuși, acolo unde se scrie soarta meciurilor – în fața porții –, România a continuat să sufere. Deși au fost câteva momente promițătoare, lipsa de claritate în fața buturilor adverse a fost evidentă. Dumitrache, supravegheat atent, a avut șanse bune, dar fie a întârziat execuția, fie s-a complicat inutil. Dembrovschi, cu rol de coordonator, a apărut rar în poziție de finalizare, de unde și carențele la capitolul eficiență.

Selecționerul nu s-a ferit să ofere calificative individuale: foarte bine pentru Deleanu, Răducanu, Hălmăgeanu, Năsturescu și Lucescu, jucători care au dat siguranță și vigoare echipei. Mulțumitor pentru Lupescu, Nunweiller și Ghergheli – acesta din urmă intrat pe parcursul primei reprize – precum și pentru Dembrovschi. La polul opus, prestații mai slabe pentru Dumitrache și, în anumite momente, Dan Coe.

Deși scorul nu le-a fost favorabil, tricolorii au părăsit Parisul cu sentimentul unei pregătiri reușite. Dacă jocul din linia mediană și mobilitatea flancurilor pot fi considerate atuuri, eficiența în atac rămâne principala provocare pentru Angelo Niculescu în vederea partidei cu Elveția, programată la Lausanne.

Cu o linie defensivă solidă, mijlocași tot mai maturi și câteva individualități în formă, echipa națională părea tot mai aproape de cristalizarea unei formule capabile să facă față rigurozității competiției internaționale. Cu un strop de noroc și cu mai multă inspirație la finalizare, poate că rezultatul de la Paris ar fi fost altul. Dar poate, tocmai această seară, cu plusurile și minusurile ei, a fost lecția de care România avea nevoie înainte de adevăratele bătălii din preliminarii.