Ca orice copil am fost fascinat mai întâi de gol, de atacanti. Și dacă epoca lui Maradona începuse să apună atunci cand am început să mă uit regulat la fotbal a fost normal să fiu atras de către Van Basten. Un atacant extraordinar care însă a trebuit să renunțe devreme la fotbal. Când oasele nu te mai lăsa, talentul nu mai are nimic de spus. Nu pot însă să uit acea voltă incredibilă din finala Euro ’88. Unul dintre momentele magice ale fotbalului. Tot Van Basten m-a făcut fan Milan. O echipa invincibilă a acelei perioade, o încântare pentru ochi. Van Basten sustinuit de celebrul duo olandez Gullit-Rijkaard. Ce echipa!!!
În paralel cu van Basten, îl admiram pe Lineker. Carismă, talent, simplitate, goluri spectaculoase. Și azi încă mai suștin echipa Angliei datorită lui. După Lineker a venit Răducioiu. Știu că mulți vor strâmba din nas, dar Răducioiu a fost, după părerea mea, ultimul mare atacant pur-sange al Naționalei chiar dacă s-a stins repede. Când avea mingea în fața porții, nu ierta. Mai tineți minte World Cup ’94? Și dacă tot am vorbit de World Cup ’94 e imposibil să nu amintim de pasele geniale ale lui Hagi, de șuturile sale când mingea era lovită perfect și parcă plutea în aer, fără să se rotească. Iar acest șut în care mingea se duce fix unde trebuie, acest șut în care mingea nu se rotește a devenit o marcă înregistrată Gheorghe Hagi.
Perioada anilor ’90 mi-a dat inspirația să apreciez și fundașii. Franco Baresi, Paolo Maldini, Giuseppe Bergomi… ce nume, cu jucători mari!!! Cât respect din partea suporterilor. Îmi amintesc un autogol al lui Baresi in Liga Campionilor. Chiar pe San Siro. Nimeni nu a cârtit. Franco era prea mare pentru a primi reproșuri…
Cum îl pot uita pe Gică Craioveanu, tocmai eu suporter al Craiovei? Cum pot uita cursele sale incredibile, cum pot uita golurile și pasele lui în buza porții pentru partenerii din atac? Cum pot uita cele două titluri de golgheter?
Toți avem preferințe în funcție de perioada în care am trăit. Dacă parinții noștri i-au apreciat pe Dobrin, Dumitrache, Răducanu, Muller sau Cruyff, generația mea a prins alți mari jucători. Căutați pe youtube secvențe cu toți jucătorii pe care i-am enumerat și o să aveți răspunsul la întrebarea: “De ce fotbalul are atâția suporteri?”.
eu am prins meciurile Timisoarei cu Silvasan,Buia si CO si parca era mai frumos si pe stadion…….atunci ne bateam la salvarea de la retrogradare si acum suntem in E.L dar parca mai frumos era atunci……erau fanii multi pe stadion,cantau tot meciul,iar jucatorii erau mai apropiati de fani……acum nu mai e nici pe departe asa
Idolul meu e Florin Prunea. Si Keneth Anderson. Paradoxal, atunci am apreciat cu adevarat ceea ce inseamna fotbalul. A fost primul moment in care am suferit cu adevarat din cauza acestui sport.
Super articol..ai reamintit momente magice. Apropo de Word C 94, penalty-ul lui Bagio, ce moment! A fost unul din jucatorii fabulosi pe care am avut placerea sa-l vad jucand. A mai fost Romario, poate ultimul brazilian ce nu a facut parte din industria fotbalului.Cat despre sfarsitul anilor 80, ce pot spune eu de Milan, de Van Basten…Uite, un alt fotbalist care mi-a placut tare mult a fost D.Mateut, un jucator cu un sut necrutator, dar care a avut nesansa de a juca fotbal pe postul si in timpul lui Hagi.Tot noi suntem norocosi si pentru faptul ca am vazut jucand un Belodedici, G.Popescu,Sabau, apoi un Panduru si AD.Ilie si-ar mai fi..Ei ne-au facut sa iubim fotbalul si sa cautam astazi comparatii.
@benionoEu cred ca infuzia masiva de bani a facut rau Timisoarei. A fost dezradacinata echipa. Suporterii timisoreni nu erau obisnuiti cu jucatori adusi din toate partile doar pentru bani multi. Eu imi amintesc perioada cu Varga, Vlaicu si Cuc. Frumoasa echipa. Acum Timisoara nu imi mai spune nimic, in ciuda unor jucatori buni. Pe vremuri avea un farmec aparte.@BeleauaMie imi pare rau ca nu ne amintim o faza ce a urmat acelui gol, o faza in care Prunea a scos incredibil doua suturi. Fara el nu ajungeam nici la penalty-uri.@Liviu StefanDespre Milanul anilor alora am spus eu: era o echipa invincibila. Steaua nu avea ce face. Am spus-o de atatea ori, cred ca Steaua '89 a fost mai puterbica decat cea din '86. Ghinionul s-a numit Milan o echipa care distrugea orice adversar. Tin minte la un moment dat un 5-1 pe care l-a incasat Real de la ei.Iti dai seama ca si mie mi-au placut multi alti fotbalisti, dar scriam 3 zile daca ii aminteam pe toti. Romario, Ginola, Del Piero, Mathaus, Nesta, Pirlo, A Ilie, Danciulescu…
da frate si mie mi a ramas in cap milanul acela de care vorbestimai tii minte finala cu steaua ?2 gulit si 2 van basten…steaua sa lovit atunci de un super adversar…