Florea Văetuș s-a născut pe 23 noiembrie 1956 la Hunedoara. După junioratul făcut la Constructorul și Corvinul din Hunedoara, debutează în fotbalul mare la Victoria Călan în sezonul 1976/76.

Vaetus Corvinul

În 1976 ajunge la Mureșul Deva, echipă la care nu rămâne prea mult pentru că destinul avea alt plan pentru el, și anume Corvinul Hunedoara! Debutează pentru hunedoreni în Divizia B în 1977 și devine om de bază în primul 11 la scurt timp. La sfârșitul sezonului 1979/80 reușește promovarea pe prima scenă a fotbalului românesc.

După 4 ani, 154 de meciuri și 47 de goluri marcate pentru alb-albaștri, apare oportunitatea Dinamo pe care Văetuș nu o ratează. Cu formația din Ștefan cel Mare își trece în palmares și cele mai importante trofee din carieră: două titluri de campion și o Cupă a României. Tot în perioada Dinamo, este convocat și la prima reprezentativă a României. Debutează în tricoul echipei naționale pe 1 mai 1982 chiar pe stadionul în care se consacrase, Corvinul (la vremea respectivă) din Hunedoara într-un meci din preliminariile Campionatului European din Franța 1984 împotriva Ciprului. Debutul este unul de vis pentru el. În minutul 17 reușea să deschidă scorul trimițând în poartă din interiorul careului. Văetuș este convocat pentru încă alte 6 partide însă toate fiind amicale:

Data Meci Competiție Minute
01.05.1982 România 3-1 Cipru Prel. EURO ’84 integralist (90′)
15.08.1982 România 4-0 Japonia Amical rezervă (46′)
18.08.1982 România 3-1 Japonia Amical titular (46′)
01.06.1983 Iugoslavia 1-0 România Amical integralist (90′)
10.08.1983 Norvegia 0-0 România Amical integralist (90′)
24.08.1983 România 1-0 R.D. Germană Amical rezervă (74′)
11.04.1984 Israel 0-0 România Amical rezervă (79′)

 

Se întoarce la Corvinul în 1983 unde rămâne până în 1988, timp în care bifează 142 de meciuri și 27 de goluri. După o pauză de doi ani, revine pe teren la Metalurgistul Cugir, echipă de la care se și retrage din activitate în 1991. Pentru o scurtă perioadă a antrenat Corvinul Hunedoara în 2008.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here