Florea Voinea, un nume care pentru generațiile tinere poate nu spune prea mult, dar care reprezintă o pagină importantă în istoria fotbalului românesc și în special a clubului Steaua București. Un atacant prolific cu un simț al porții remarcabil, care a reușit să marcheze peste 100 de goluri pentru Steaua și a avut privilegiul, rar pentru acele vremuri, de a juca într-un campionat din Occidentul Europei.
Florea Voinea s-a născut pe 21 aprilie 1941, în localitatea Puchenii Moșneni (cunoscut astăzi ca Puchenii Mari), județul Prahova. Și-a început cariera fotbalistică la nivel de juniori la cluburile Rafinăria 1 Ploiești și Energia Ploiești, pentru ca mai apoi să joace la nivel de seniori pentru Prahova Ploiești în Divizia B. În 1961, a trecut la Petrolul Ploiești unde și-a făcut debutul în Divizia A pe 20 august 1961, într-o victorie cu 6-2 împotriva CCA București, meci în care a și înscris un gol.
Talentul său nu a rămas neobservat, iar în același an, 1961, a fost transferat la Steaua București (pe atunci CCA), club la care avea să cunoască cele mai mari succese ale carierei. În perioada petrecută la Steaua între 1961 și 1970, Voinea s-a remarcat ca un atacant extrem de eficient, reușind să marcheze 103 goluri în 182 de meciuri oficiale în campionat. Această statistică impresionantă îl plasează printre cei mai prolifici marcatori din istoria clubului militar.
Sezonul 1967-1968 a reprezentat vârful carierei sale la Steaua, când sub comanda antrenorului Ștefan Kovács, a contribuit decisiv la câștigarea titlului de campion, fiind golgheterul echipei cu 13 goluri în 25 de meciuri. De asemenea, Florea Voinea a câștigat de cinci ori Cupa României cu Steaua (1961-1962, 1965-1966, 1966-1967, 1968-1969, 1969-1970), reușind performanța remarcabilă de a marca în toate finalele, inclusiv câte o “dublă” în ultimele două.
Una dintre cele mai interesante povești din cariera lui Florea Voinea este legată de transferul său în Franța, la Nîmes Olympique, un transfer care în perioada comunistă era aproape imposibil pentru un fotbalist român. Contextul politic în care s-a realizat acest transfer este cel puțin fascinant.
În iunie 1970, Nicolae Ceaușescu efectua o vizită oficială în Franța la invitația președintelui Georges Pompidou. În cadrul acestei vizite, Ceaușescu a fost condus într-un tur al orașului Nîmes, cunoscut pentru faptul că Partidul Comunist câștiga constant alegerile în această zonă. În timpul vizitei, primarul orașului i-a exprimat lui Ceaușescu nemulțumirea față de rezultatele slabe ale echipei locale de fotbal, Nîmes Olympique. Într-un gest diplomatic, dictatorului român i-a promis primarului că va trimite doi fotbaliști români pentru a ajuta echipa.
Pentru selecția jucătorilor, oficialii francezi au venit în România să urmărească finala Cupei României din 1970, un meci disputat între Steaua București și Dinamo București. Steaua a câștigat cu scorul de 2-1, ambele goluri fiind marcate de Florea Voinea. Impresionați de prestația atacantului stelist, francezii l-au ales pe Voinea, alături de Ion Pârcălab de la Dinamo, pentru a-i transfera la clubul din Nîmes.
Sosirea în Franța nu a fost însă una lipsită de peripeții. Într-un interviu acordat mai târziu, Ion Pârcălab își amintea: “La început voiau să ne trimită înapoi. Spuneau că i-am păcălit și că ei n-au adus străini care să-i țină pe bancă pe francezii lor! Până la un meci în care, conduși la pauză cu 3-0, a ieșit scandal în vestiar. Apoi, în repriza a doua, Voinea a dat patru goluri și am câștigat. De atunci nu ne-au mai scos din echipă”. Primul lor contract a fost modest, de doar 1.500 de dolari pe sezon.
Deși începutul a fost dificil, Florea Voinea și Ion Pârcălab s-au adaptat rapid la fotbalul francez și au avut un impact major asupra echipei Nîmes Olympique. În primul sezon, 1970-1971, echipa a terminat pe un onorabil loc 4 în campionat.
Însă adevăratul succes a venit în al doilea sezon, 1971-1972, când Nîmes Olympique a reușit performanța remarcabilă de a termina pe locul 2 în campionatul Franței, într-o perioadă în care fotbalul francez era dominat de trio-ul Saint-Étienne, Marseille și Nantes. Atât Florea Voinea cât și Ion Pârcălab au contribuit semnificativ la această performanță, fiecare marcând câte 11 goluri. Această clasare a fost cu atât mai surprinzătoare cu cât obiectivul inițial al echipei fusese doar salvarea de la retrogradare.
În total, în cele două sezoane petrecute la Nîmes, Voinea a jucat 50 de meciuri și a marcat 18 goluri în campionatul francez, demonstrând că valorile fotbalului românesc puteau face față cu succes în competițiile occidentale.
După aventura franceză, Florea Voinea s-a întors în România în 1972, revenind pentru scurt timp la Steaua București, unde a mai jucat 15 meciuri și a marcat 3 goluri. Cariera sa a continuat la CSM Reșița (1973-1974), unde a disputat 27 de meciuri și a înscris 6 goluri, apoi la Politehnica Timișoara (1974-1975), cu 21 de meciuri și 2 goluri marcate.
Ultima apariție a lui Voinea în Divizia A a fost pe 25 mai 1975, într-un meci terminat la egalitate, 2-2, între Politehnica Timișoara și Steagul Roșu Brașov. Și-a încheiat cariera după un sezon petrecut în Divizia B la UM Timișoara, în 1976.
La nivel internațional, Florea Voinea a reprezentat România în diferite categorii de vârstă. A fost component al naționalei de juniori care a câștigat turneul UEFA din 1962, fiind golgeterul competiției cu 4 goluri. A jucat 12 meciuri și a marcat 4 goluri pentru România U-23, 2 meciuri cu 3 goluri pentru România B, și 2 meciuri pentru echipa națională A a României.
Dincolo de performanțele sportive, Florea Voinea s-a remarcat și prin calitățile sale umane și intelectuale. Era considerat unul dintre fotbaliștii cu o educație aleasă din istoria Stelei. Nu a abandonat niciodată școala și, conform mărturiilor, dacă echipa avea un singur antrenament pe zi dimineața și el îl rata din cauza orelor de curs sau a examenelor, îl ruga pe antrenor să organizeze un antrenament special pentru el după-amiază.
Ca fotbalist, Voinea era cunoscut pentru tehnica sa impecabilă și intuiția senzațională în fața porții. În ciuda talentului său de marcator, era paradoxal considerat și un “campion al ratărilor”, probabil din cauza ocaziilor numeroase pe care și le crea datorită simțului său tactic deosebit.
Florea Voinea rămâne unul dintre cei mai prolifici atacanți din istoria fotbalului românesc, cu 117 goluri în 251 de meciuri în Divizia A și 134 de goluri în 300 de meciuri în total la nivel de club. La Steaua București, a marcat impresionantul număr de 119 goluri în toate competițiile, fiind unul dintre cei mai importanți golgheteri din istoria clubului militar.
Florea Voinea rămâne o figură emblematică a fotbalului românesc din perioada anilor ’60-’70. Cariera sa strălucitoare la Steaua București, transferul neobișnuit în Franța și succesul la Nîmes Olympique reprezintă nu doar realizări personale remarcabile, ci și momente importante în istoria fotbalului românesc.
