Fatih-Terim-Argue

Fatih Terim, antrenorul lui Galatasaray, a primit o suspendare de 9 etape, din partea federaţiei , după ce a avut o ieşire nervoasă la meciul din etapa trecută, de pe teren propriu, disputat împotriva celor de la Mersin, echipă la care evoluează, fostul jucător al CFR Cluj, Juan Emanuel Culio.

Ultimul meci din campionat, pentru Galatasaray (câștigat cu 3-1) a fost un prilej de a-l enerva pe Terim, datorită unor decizii controversate, pe care le-au luat arbitrii. Mai prejos nu au fost nici asistenții  Hasan Sas şi Umit Davala, care au fost trimişi de asemenea în tribune, după ce au contestat arbitrajul.

Astfel, “Împăratul” îşi va petrece ultimele 6 etape din campionat, în tribune, urmând ca restul etapelor de suspendare să şi le ispășească în sezonul viitor. Nu în ultimul rând secunzii acestuia au primit câte o etapă de suspendare (Umit Davala), respectiv două (Hasan Sas).

Următorul meci din liga turcă, pe care Galatasaray îl va disputa sâmbătă, va fi împotriva celor de la Karabukspor, ocupanta locului 13, echipa urmând a fi condusă de pe bancă, de fostul portar Claudio Taffarel. Cu 6 etape înainte de final, Terim şi compania ocupă locul 1 cu 56 de puncte, locul secund fiind ocupat de Fenerbahce cu 52 de puncte.

Andrei Prisacariu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here