FC Viitorul Constanța, viitoarea fabrică de bani?

Era o vreme când situația economică dificilă la nivel mondial a lovit inevitabil şi lumea fotbalului, în principal echipele mici şi asta s-a putut observa şi în fotbalul românesc, unde multe echipe se confruntau în acea perioadă cu grave probleme financiare.

În Vest însă, lucrurile au evoluat surprinzător în acea vară, ceea ce se anunţa a fi cea slabă campanie de transferuri din ultimii ani a adus mari surprize, cu sume exorbitante plătite pentru unii din cei mai buni fotbalişti ai momentului.

De la Real Madrid la FC Porto

1 iunie, Florentino Perez este ales din nou ca preşedinte al lui Real Madrid, după ce mai ocupase acest post între 2000 şi 2006, perioada în care jucătorii de pe Santiago Bernabeu şi-au căpătat supranumele de ‘galactici’. Florentino se întorcea cu planuri măreţe, promiţând aducerea unor jucători precum Kaka sau Cristiano Ronaldo, lucru care de altfel s-a şi întâmplat.

4 august, Real Madrid anunţă transferul lui Xabi Alonso de la Liverpool pentru care s-au plătit aproximativ 30 de milioane de euro, ridicând astfel suma cheltuită de Real în acea vară la 250 milioane de euro. O sumă sfidătoare chiar şi pentru cluburile cu tradiţie în Europa, obişnuite an de an cu Liga Campionilor. Una dintre aceste echipe era şi FC Porto, una din sursele care alimentează an de an cluburile mari din Europa cu jucători de clasă.

Clubul portughez se înscrie în tiparul echipelor obligate să vândă, deoarece sumele adunate din marketing, de la sponsori nu sunt de ajuns pentru a supravieţui, pentru a nu se îngropa în datorii aşa cum de exemplu s-a întâmplat cu Leeds United, care după semifinalele din cupele europene de la începutul anilor 2000, s-a zbătut mulți ani în ligile inferioare din Anglia şi asta datorită unui management deficitar al conducătorilor de pe Ellan Road.

FC Porto nu a fost prima şi nici ultima echipă care a fost nevoită să îşi vândă cei mai importanţi jucători, totuşi puţine dintre aceste echipe au reuşit să menţină un echilibru. În Olanda, Ajax odată cu vânzarea suedezului Ibrahimovic sau PSV cu vânzarea lui Rafael van der Vaart şi Nigel de Jong au fost incapabile să reuşească mari perfomanţe în Europa şi în campionat.

‘Dragonii’ au reuşit să menţină un echilibru, deşi a fost nevoită să vândă jucători în fiecare sezon pentru a-şi achita datoriile, având de plătit si pentru construcţia noului stadion – Estadio do Dragao, construit cu ocazia Europeanului din 2004. Cu jucătorii importanţi vânduţi la sfârşitul fiecărui sezon, FC Porto a reuşit să se califice în fazele superioare ale Ligii Campionilor, în acel sezon atingând faza sferturilor de finală unde au fost învinşi de Manchester United, după un meci remarcabil pe Old Trafford, încheiat cu scorul de 2-2. Echipa de pe Stadio do Dragao câştigase în ultimul deceniu de şapte ori Superliga portugheză, din 2005 impunându-și hegemonia, cu patru titluri câştigate consecutiv.

300 de milioane de euro

După ce în sezonul 2003/2004, echipa pe atunci condusă de Jose Mourinho obţinea un succes istoric, câştigând Liga Campionilor, FC Porto a obţinut numai puţin de 300 de milioane de euro din cedarea jucătorilor echipelor mari din Europa.

Paulo Ferreira, Ricardo Carvalho, Jose Bosingwa au ajuns la Chelsea (aproximativ 100 de milioane de euro), Deco la Barcelona (24 milioane de euro), Anderson la Manchester United (30 milioane de euro), Pepe la Real Madrid (30 de milioane de euro) sau Quaresma la Inter (20 de milioane de euro). Printre jucătorii importanţi care au trecut pe la Porto în acei ani se numără: Diego, care a ajuns la Juventus, Luis Fabiano, la FC Sevilla sau Maniche la FC Koln. Şi în pauza competiţională, FC Porto a mers pe acelaşi model, cei mai importanţi jucători din sezonul trecut, căpitanul Lucho Gonzalez a fost vândut la Marseille pentru 18 milioane de euro, iar Lisandro Lopez şi Aly Cissokho au mers la Lyon pentru aproximativ 40 de milioane de euro.
Viitorul a fost şi mai promiţător, brazilianul Hulk, 23 de ani sau fundaşul Bruno Alves făcând și ei pași importanți la marile cluburi din Europa.

“Papa”

Asadar, cum reuşeşte FC Porto să menţină acelasi nivel, deşi an de an starurile sunt vândute? Filosofia celor de la Porto e foarte simplă, nu contează cât de important este un jucător în angrenajul echipei, indiferent de numele său, nu este de neînlocuit. Filosofie pe care presedintele lui Porto, Pinta da Costa zis ‘Papa’ a implementat-o, el fiind omul care a condus acest club de mai bine de 25 de ani, ‘mintea luminată’ care a facut din Porto un nume în fotbalul european, la fel ca omologul său din acea perioadă de la Lyon, Jean-Michel Aulas.

Politica de transferuri a clubului constă în cumpărarea unor jucători pe sume mici (mulţi dintre ei fiind împrumutaţi, asa cum s-a întâmplat în acele sezoane cu mai mulţi jucători veniţi la Rapid, printre care Joao Paolo Andrade şi Claudio Mejolaro ‘Pitbull’) şi apoi vânduţi după ce s-au făcut remarcaţi. Însă lucrurile nu sunt chiar atât de simple, mulţi jucători din America de Sud aparţinând unor agentii de impresariat şi asta îngreunând transferul. Un exemplu în acest caz fiind argentinianul Carlos Tevez, care direcţionat de agentia sa a ajuns la Manchester City.

Paradisul din America de Sud

Sursa principala de jucători pentru FC Porto o reprezintă fără îndoială America de Sud, FC Porto cumpărând deseori un procentaj din drepturile jucătorilor şi finalizând transferul câţiva ani mai târziu. De exemplu, căpitanul lui Porto în acel sezon, argentianul Lucho Gonzalez a fost transferat de la River Plate in 2005, portughezii plătind 4.6 milioane de euro pentru 50% din drepturile jucătorului, care aparţinea în acel moment agentiei ‘Global Soccer’, iar doi ani mai târziu s-au plătit încă 6.5 milioane de euro pentru a finaliza transferul.
Această cumpărare de procente, uneori pe sume destul de modeste este ca o asigurare în cazul în care jucătorul nu se ridică la nivelul aşteptărilor, nu confirmă, cum s-a întâmplat de exemplu cu columbianul Dayro Moreno pentru care Steaua a plătit o sumă destul de mare, doua milioane de dolari, iar jucătorul nu a confirmat.

Porto dădea iar lovitura, cumpărând 60% din drepturile de transfer ale lui Radamel Falcao pentru aproximativ 4 milioane de euro, columbianul în vârstă de 23 de ani, jucătorul lui River Plate fiind unul dintre cei mai promiţători jucători sud-americani. În 110 meciuri pentru echipa de pe El Monumental reuşise să marcheze 45 de goluri, fiind şi în atenţia cluburilor din Anglia, de la Manchester United, Arsenal sau Tottenham Hotspur. Jesualdo Ferreira primea în schimbul jucătorilor plecaţi în acea vară, încă trei jucători: Fernando Belluschi, de la Olympiakos pentru cinci milioane de euro, Alvaro Pereira de la CFR pentru 4.5 milioane de euro şi Diego Valeri, împrumutat de la Lanus.

Porto de România

După proiectul de succes „Academia de Fotbal Gheorghe Hagi”, FC Viitorul Constanța pare să fie în campionatul românesc echipa care e pe urmele modelului lui FC Porto. Adună toate talentele din țară și îi formează într-un mediu propice performanței, la „Ovidiu”.

Pe lângă asta echipa este și foarte dinamică în fiecare pauză competiţională și promovează în același timp jucători care se dovedesc la final foarte importanți pentru ligile din România, dar și pentru naționala mare.

Criticat de unii, apreciat de alţii, modelul FC Porto poate funcţiona foarte bine și la noi pe un sistem bine stabilit, jucători talentaţi descoperiţi în fiecare sezon și cu  meciuri importante jucate în Liga Campionilor sau Europa League, de ce nu şi trofee câştigate.

„Într-un an, 30% din venitul clubului vine din transferuri, 25% din vânzarea de bilete, 15% din drepturile de televizare, 15% din marketing şi 15% de la meciurile din cupele europene.” – Pinta da Costa