FC Baia Mare, din B pe Bernabéu împotriva Realului Madrid

1
1335

Baia Mare - Real Madrid

Au reușit o remiză alba iar în retur au condus Realul chiar pe “Santiago Bernabéu”. Vorbim de F.C. Baia Mare care în toamna lui 1982 a participat în primul tur al Cupei Cupelor, după ce jucaseră finala de Cupă împotriva campionilor de la Dinamo. Maramureșenii au evoluat în sezonul precedent în a doua divizie și au încheiat seria a 3-a pe poziția secundă, ratând astfel promovarea în fata bihorenilor.

❈❈❈


15 septembrie 1982
În fața a peste 20.000 de spectatori, băimărenii au obținut un rezultat meritoriu: 0-0 contra echipei antrenate de Alfredo di Stefano și în lotul căreia se aflau nume mari precum José Antonio Camacho, Uli Stielke, Juanito, John Metgod. Spaniolii au tremurat serios spre finalul întâlnirii, când “bomba” expediată de Koller a nimerit transversala.
Tur: FC Baia Mare – Real Madrid 0-0

Baia Mare Real Madrid inainte de meci

FC Baia Mare: V. Moldovan, Szepi, Tătăran, Borz, Koller, Radu Pamfil, Marin Sabău, Bălan, Dragomirescu, Rozsnyai (min. 69 Buzgău), Ene. Antrenori: Paul Popescu și Nicolae Sabo.

Real Madrid
: Agustin, Metgod (min. 76 Fraile), Bonat, Juan Jose, Camacho, Gallego, Angel, Stielike, Isidro, Juanito, Santillana. Antrenor: Alfredo di Stefano.

❈❈❈

29 septembrie 1982
Returul de la Madrid avea să înceapă cu o mare surpriză: Koller deschidea scorul în fața a 45.000 de spectatori. În cele din urmă, spaniolii se impun cu 5-2, rezultatul final fiind stabilit de Buzgău.
Retur: Real-Baia Mare 5-2

Real Madrid: Agustin, Juan Jose, Bonat, Metgod, Camacho, Gallego, Angel, Hernandez,
Juanito, Santillana (min. 66 Ito), Isidro (min. 85 Acosta).

FC Baia Mare: V. Moldovan, Ignat, Hotico, Tătăran, Koller, Radu Pamfil, Marin Sabău, Bălan, Dragomirescu (min. 52 Buzgău), Tulba, Ene (min. 52 Rosznyai).
Au marcat: Juanito (’16), Isidro (’33), Hernandez (’45), Santillana (’47), Metgod (’71)
respectiv Koller (’12), Buzgău (’89).

Articolul precedentSUA – România 1-1, (meci amical, 6 februarie 1993)
Articolul următor#PronoLiga1. Liderul mai pierde din avans. Urmează runda 25-a

1 COMENTARIU

  1. frumos. ce bine ca mai sunt locuri unde se mai dau si chestiile astea. felicitari pentru munca depusa pe blogul asta

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here