Ce jucători încearcă sau ar trebui să încerce să-și schimbe echipa în vara asta în Premier League? Am alcătuit mai jos o listă cu așa-numiții benchwarmers:
Arsenal: David Ospina
Șansele columbianului de a apăra sunt aproape de 0, după ce odată cu venirea lui Unay Emery, Arsenal a pus mana pe Bernd Leno ca și backup-ul lui Petr Cech pentru postul de portar. Ospina rămâne a 3-a opțiune și acesta mai are doar un an contract cu tunarii.
Bournemouth: Harry Arter
Acesta este de 8 ani la club și a început pe atunci când aceștia încă se aflau în League One. El nu a primit prea multe șanse în a 2-a jumătate a sezonului trecut și nici venirea lui David Brooks nu a făcut ca șansele la un loc în echipă să crească, nici măcar teoretic.
Brighton: Oliver Norwood
După împrumutul la Fulham, șansele acestuia par a fi destul de mici pentru a se impune, mai ales după ce Fulham l-a achiziționat pe Jean Michael Seri. Și din păcate pentru el, nu pare a intra în calculele lui Brighton pentru noul sezon, un împrumut la Hull ar fi cea mai bună soluție pentru mijlocaș.
Burnley: Jon Walters
Fostul atacant al lui Stoke, s-a transferat la Burnley vara trecută, dar el a jucat doar 36 de minute sezonul trecut de Premier League. Accidentările dese ale acestuia, dar și zvonurile indică faptul că antrenorul lui Burnley Sean Dyce, este în căutarea unui atacant, mai ales dupa ce Walters a fost sincer și a menționat că ar fi interesat să plece de la Burnley.
Cardiff: Lee Tomlin
Mijlocașul ofensiv a venit la Cardiff vara trecută, dar nu a reușit deloc să se impună, fiind mai departe împrumutat la Nottingham. Aceștia din urmă, de-ar fi interesați să-l achiziționeze permanent ar trebui ca Tomlin să mai renunțe la pretențiile salariale.
Chelsea: Danny Drinkwater
A costat £35 milioane de lire, dar a primit foarte puține minute de joc în sezonul precedent. Și după ce Chelsea și-a întărit compartimentul median cu Jorginho, se pare că șansele lui Drinkwater vor fi și mai mici. West Ham, Crystal Palace sau Leicester ar fi fost toate interesate de un eventual transfer a lui Drinkwater în această vară.
Everton: Ashley Williams
Cu Michael Keane și Phil Jagielka titulari incontestabili și cu Everton interesată în continuare de achiziționarea lui Marcos Rojo de la Manchester United, Ashley Wiliams pare a fi în plus în lotul celor de pe Merseyside.
Fulham: Rui Fonte
Portughezul nu a jucat deloc după ce Fulham l-a împrumutat iarna trecută pe Aleksandr Mitrovic. Sârbul pare a fi de neclintit ceea ce-l poate face pe Rui Fonte să bată la alte uși pentru a prinde mai multe meciuri în sezonul viitor.
Huddersfield: Michael Hefele
Chiar dacă Huddersfield a lăsat o impresie frumoasă odată cu revenirea în primul eșalon, Hefele nu pare a fi jucător de nivelul Premier League, cu un an rămas din contractul cu Huddersfield, clubul ar prefera să-l vândă la una din echipele din Championship.
Leicester: Islam Slimani
Promițător în Portugalia, dar nereușind să mențină nivelul pentru Newcastle sau Leicester, aceștia par a fi pregătiți să-l vândă mai departe dacă un club plătește £18 milioane de lire, dar vârsta lui Slimani, 30, nu îl face să pară că își merită banii.
Liverpool: Danny Ings
Doi jucători cu numele Daniel, erau pregătiți să-i părăsească pe cei din Liverpool vara asta, dar după ce Sturridge și-a regăsit forma în pre-sezon, se pare că Danny Ings trebuie să-și găsească alt club pentru a-și relansa cariera. Mai multe cluburi și-au exprimat interesul de a achiziționa atacantul lui Liverpool.
Manchester City: Joe Hart
Va deveni ori foarte ieftin, ori va fi transferat gratis până la urmă. Manchester City ar vrea să-l cedeze pe Hart oricărui club. Acesta nu-și mai dorește însă niciun împrumut, dar vrea să joace în continuare, ceea ce va fi greu pe Etihad, dar nici cluburile nu par a se înghesui să-l cumpere permanent pe fostul titular al naționalei din Albion.
Manchester United: Anthony Martial
Dorindu-și să plece de la club, se pare că și Mourinho este pregătit să-l lase să plece dacă United va primi o ofertă corectă pentru francezul de 22 de ani. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, Martial va trebui să mai suporte un sezon să fie moneda de schimb a lui Mourinho.
Newcastle: Freddie Woodman
Woodman are 21 de ani și este portar și Newcastle nu pare să aibă probleme pe acest post, pentru asta Freddie trebuie să plece pentru că are nevoie de meciuri pentru a crește și a căpăta experiență.
Southampton: Fraser Forster
La fel ca Ospina de la Arsenal, uriașul portar al lui Southamption a ajuns a 3-a variantă pentru postul de portar, iar pentru a-și relansa cariera, acesta va fi nevoit să înceapă de la 0 în altă parte și să-și găsească alt club.
Tottenham: Vincent Janssen
Atacantul nu prea este dorit la Tottenham, dar fostul golgheter din Eredivisie încă nu este căutat de niciun club, deci nu putem spune ceva despre viitorul lui, cert este că lotul lui Tottenham este foarte bine structurat și îi este foarte greu să se impună în fața unui jucător ca Harry Kane sau F. Llorente.
Watford: Younes Kaboul
Înca sub contract cu Watford, echipă care are o defensivă destul de stabilă și completă, situația fundașului de 32 de ani care a fost mai mult accidentat sezonul trecut, nu pare a fi prea roz la club.
West Ham: Sam Byram
Cariera lui Sam Byram pare să facă cale întoarsă spre Championship după ce West Ham l-a achiziționat pe Ryan Fredericks ca și concurent al lui Pablo Zabaleta, care mai are încă un an contract cu ciocănarii. Un an împrumut la Nottingham i-ar putea da lui Byram mai multe minute de joc și oportunitatea de a se afirma și a-și crea avantaj pentru sezonul viitor.
Wolverhampton: John Ruddy
Încă un portar care pare condamnat după sosirea mult mai experimentatului Rui Patricio la Wolverhampton, chiar dacă John Ruddy afirma că este pregătit să se „bată” cu portughezul pentru un loc de titular, este totuși clar că acesta pornește cu șansa a 2-a și îi va fi greu să câștige în fața lui Rui Patricio.