EuroProno! (4)

28
7872

Duel din ce în ce mai aprig la vârful clasamentului în întrecerea EuroProno 2012. Dacă în etapa trecută un singur jucător se bucura de privilegiul de lider, Beni_Ono, începând cu etapa a 3-a un alt jucător a venit tare pe turnantă și a egalat situația în frunte. Este vorba de Narcis Drejan, cel care, prin 4/6 pronosticuri prinse, acumulează același număr de puncte ca și Beni_Ono.

Și în această etapă a existat un meci care a provocat ”pagube” printre pariori. Acesta a fost duelul de cinci stele dintre Germania și Olanda, încheiat cu victoria lui Gomez & compania. Doar 4/32 pariori au mers pe mâna nemților, în timp ce restul au înclinat fie către o remiză, fie către revirimentul batavilor.

Iată clasamentul după trei etape:

Loc Jucator Pronosticuri Corecte
1. Beni_Ono 10
Narcis Drejan 10
2. alecs 9
katalind 9
Bodoni Attila 9
3. Minkki 8
@simontwee 8
clllaudiu 8
Dl Muresan 8
Razvan 8
4. Catalin 7
Liviu 7
Bogdan 7
Ellunes 7
5. daninho 6
Adrian Baciu 6
panalecs 6
ana 6
Ady 6
6. Cuibus 5
Ilie Dragos 5
andrewd 5
7. Alex Tikitaka 4
MariusD 4
Gaby 4
Atti 4
Marius Dumitrescu 4
8. Gabberc 3
Djay Rares 3
9. Ionut 2
10. AlecsStam 1

Urmează acum runda a 4-a din EuroProno, cea mai stufoasă de până acum de la concursul nostru, întrucât vom avea la dispoziție toate cele 8 meciuri din ultima etapă a grupelor.

Iată meciurile pe care le aveți la dispoziție:

16 iunie: Cehia – Polonia (Grupa A, ora 21:45)

16 iunie: Grecia – Rusia (Grupa A, ora 21:45)

17 iunie: Portugalia – Olanda (Grupa B, ora 21:45)

17 iunie: Danemarca – Germania (Grupa B, ora 21:45)

18 iunie: Croaţia – Spania (Grupa C, ora 21:45)

18 iunie: Italia – Irlanda (Grupa C, ora 21:45)

19 iunie: Anglia – Ucraina (Grupa D, ora 21:45)

19 iunie: Suedia – Franţa (Grupa D, ora 21:45)

Articolul precedentEuroProno! (3)
Articolul următorSchimb de tricouri… Oh wait! What?

28 COMENTARII

  1. Cehia – Polonia 2

    Grecia – Rusia 2

    Portugalia – Olanda 2

    Danemarca – Germania 2

    Croaţia – Spania 2

    Italia – Irlanda 1

    Anglia – Ucraina X

    Suedia – Franţa 2

  2. Cehia – Polonia 2

    Grecia – Rusia X

    Portugalia – Olanda 2

    Danemarca – Germania 2

    Croaţia – Spania 2

    Italia – Irlanda 1

    Anglia – Ucraina X

    Suedia – Franţa 2

  3. Cehia – Polonia 2
    Grecia – Rusia 2
    Portugalia – Olanda 1
    Danemarca – Germania 2
    Croaţia – Spania x
    Italia – Irlanda 1
    Anglia – Ucraina X
    Suedia – Franţa X

  4. Cehia – Polonia 2
    Grecia – Rusia 2
    Portugalia – Olanda 2
    Danemarca – Germania 2
    Croaţia – Spania X
    Italia – Irlanda 1
    Anglia – Ucraina X
    Suedia – Franţa 2

  5. Cehia – Polonia 2

    Grecia – Rusia X

    Portugalia – Olanda 2

    Danemarca – Germania 2

    Croaţia – Spania 2

    Italia – Irlanda 1

    Anglia – Ucraina 1

    Suedia – Franţa 2

  6. Cehia – Polonia 1
    Grecia – Rusia 2
    Portugalia – Olanda X
    Danemarca – Germania 2
    Croaţia – Spania 2
    Italia – Irlanda 1
    Anglia – Ucraina 1
    Suedia – Franţa 2

  7. Cehia – Polonia x

    Grecia – Rusia 2

    Portugalia – Olanda 2

    Danemarca – Germania 2

    Croaţia – Spania 2

    Italia – Irlanda 1

    Anglia – Ucraina 1

    Suedia – Franţa x

  8. Cehia – Polonia 1

    Grecia – Rusia X

    Portugalia – Olanda 2

    Danemarca – Germania X

    Croaţia – Spania X

    Italia – Irlanda X

    Anglia – Ucraina 1

    Suedia – Franţa 2

  9. Cehia – Polonia X
    Grecia – Rusia 2
    Portugalia – Olanda 2
    Danemarca – Germania 2
    Croaţia – Spania X
    Italia – Irlanda 1
    Anglia – Ucraina 1
    Suedia – Franţa 2

  10. Cehia – Polonia X
    Grecia – Rusia 2
    Portugalia – Olanda 2
    Danemarca – Germania 2
    Croaţia – Spania 2
    Italia – Irlanda 1
    Anglia – Ucraina 1
    Suedia – Franţa 2

  11. Cehia – Polonia 1

    Grecia – Rusia 2

    Portugalia – Olanda 2

    Danemarca – Germania 2

    Croaţia – Spania 2

    Italia – Irlanda 1

    Anglia – Ucraina 1

    Suedia – Franţa 2

  12. Cehia – Polonia 2
    Grecia – Rusia 2
    Portugalia – Olanda x
    Danemarca – Germania 2
    Croaţia – Spania X
    Italia – Irlanda 1
    Anglia – Ucraina 1
    Suedia – Franţa 2

  13. Cehia – Polonia 2
    Grecia – Rusia 2
    Portugalia – Olanda 2
    Danemarca – Germania 2
    Croaţia – Spania X
    Italia – Irlanda 1
    Anglia – Ucraina 1
    Suedia – Franţa X

  14. Cehia – Polonia 1
    Grecia – Rusia x
    Portugalia – Olanda 2
    Danemarca – Germania x
    Croaţia – Spania X
    Italia – Irlanda 1
    Anglia – Ucraina 1
    Suedia – Franţa 2

  15. Cehia – Polonia x
    Grecia – Rusia 2
    Portugalia – Olanda 2
    Danemarca – Germania 1
    Croaţia – Spania 2
    Italia – Irlanda 1
    Anglia – Ucraina 2
    Suedia – Franţa x

  16. cehia – polonia x

    grecia – rusia 2

    portugalia – olanda 2

    danemarca – germania 2

    croatia – spania x

    italia irlanda 1

    anglia ucraina 1

    suedia franta x

  17. Cehia – Polonia X
    Grecia – Rusia 2
    Portugalia – Olanda 2
    Danemarca – Germania 2
    Croaţia – Spania 2
    Italia – Irlanda 1
    Anglia – Ucraina X
    Suedia – Franţa 2

  18. Cehia – Polonia X

    Grecia – Rusia 2

    Portugalia – Olanda 2

    Danemarca – Germania X

    Croaţia – Spania 2

    Italia – Irlanda 1

    Anglia – Ucraina 1

    Suedia – Franţa X

  19. Cehia – Polonia X
    Grecia – Rusia 2
    Portugalia – Olanda 2
    Danemarca – Germania 2
    Croaţia – Spania 2
    Italia – Irlanda 1
    Anglia – Ucraina 1
    Suedia – Franţa 2

  20. Portugalia – Olanda 1

    Danemarca – Germania 2

    Croaţia – Spania 2

    Italia – Irlanda X

    Anglia – Ucraina 1

    Suedia – Franţa 2

  21. Portugalia – Olanda 2

    Danemarca – Germania 2

    Croaţia – Spania X

    Italia – Irlanda 1

    Anglia – Ucraina 1

    Suedia – Franţa 2

  22. 17 iunie: Portugalia – Olanda 1x
    17 iunie: Danemarca – Germania 2
    18 iunie: Croaţia – Spania x2
    18 iunie: Italia – Irlanda 1x
    19 iunie: Anglia – Ucraina 1x
    19 iunie: Suedia – Franţa 2

  23. Din nefericire, am ratat primele 2 meciuri.

    Portugalia – Olanda 1

    Danemarca – Germania 2

    Croaţia – Spania 2

    Italia – Irlanda 1

    Anglia – Ucraina 1

    Suedia – Franţa 2

  24. Portugalia – Olanda X
    Danemarca – Germania 2
    Croaţia – Spania 2
    Italia – Irlanda 1
    Anglia – Ucraina 1
    Suedia – Franţa 2

  25. 17 iunie: Portugalia – Olanda x

    17 iunie: Danemarca – Germania 2

    18 iunie: Croaţia – Spania 2

    18 iunie: Italia – Irlanda 1

    19 iunie: Anglia – Ucraina 1

    19 iunie: Suedia – Franţa 2

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here