Profilul etapei a 18-a este, de departe, cel mai spectaculos din ediția 100 a Turului Franței. Dubla cățărare pe Alpe-d’Huez, dar, mai ales, coborârea de pe Col de Sarrene sunt elementele care îi sperie pe majoritatea cicliștilor. De altfel, o eventuală vreme nefavorabilă i-a făcut pe organizatori să se gândească dacă nu ar fi mai bine, din motive de siguranță, să scurteze etapa și să mute finalul la finalul primei urcări pe Alpe-d’Huez. În cele din urmă, aceștia au afirmat că se vor rula toți cei 172,5 km programați inițial.
Startul se va lua de la Gap, acolo unde s-a încheiat etapa de acum două zile, iar imediat va începe Col de Manse, o cățărare care s-a regăsit și pe finalul traseului de marți. Aceasta este o ascensiune de categoria a doua, cu o lungime de 6,6 km și o pantă medie de 6,2%, ce se va termina la km 13. La km 45 se va sfârși Rampe du Motty, o urcare de categoria a treia, lungă de 2,4 km, dar cu o pantă medie de 8%. Peste alți 45 km va începe Col d’Ornon, o altă cățărare de categoria a doua, cu o lungime de 5,1 km și o pantă medie de 6,7%. După coborârea de pe această ascensiune va avea loc și sprintul intermediar, la km 108, în localitatea Bourg d’Oisans.
Imediat după sprintul intermediar vor începe să escaladeze pentru prima dată în această zi Alpe-d’Huez. ”Alpe-d’Huez 1” are o lungime de 12,3 km și o pantă medie de 8,4%. Panta maximă este în al 10-lea km al cățărării, în timp ce finalul este cel mai blând, cu o pantă de ”doar” 5%. După ce se va încheia ascensiunea, va urma o scurtă porțiune de ”fals plat”, după care va începe Col de Sarenne, o cățărare de categoria a doua, de doar 3 km, dar care are o pantă medie de 7,8%. Coborârea care urmează, însă, este cea care a dat startul mai multor discuții, fiind considerată prea periculoasă de mulți dintre cei implicați direct. Chris Froome, Tony Martin și Kim Andersen (director sportiv la RadioShack) se numără printre cei care au susținut că etapa ar trebui neutralizată după prima trecere pe Alpe-d’Huez în cazul în cazul în care vremea va fi nevaforabilă în Alpi. La polul opus se află Bjarne Riis, team-manager la Saxo-Tinkoff.
Chris Froome:
Va fi neplăcut dacă Alpe-d’Huez nu va fi parcurs de două ori, așa cum fusese plănuit, dar siguranța este cea care primează. E o coborâre periculoasă. Dacă va începe să plouă, sper ca organizatorii să ia decizia de a încheia cursa când se va ajunge prima dată pe Alpe-d’Huez.
Kim Andersen:
Suntem îngrijorați de această situația, mai ales dacă va fi o vreme proastă. Nu este vorba doar că e îngrijorat Andy Schleck. Inclusiv Jens Voigt, Tony Martin, Froome sunt împotrivă. Fiecare din pluton știe că e foarte periculos. Cred că decizia cea mai corectă ar fi anularea coborârii dacă va ploua.
Bjarne Riis:
Cicliștii au mai avut parte de mii de coborâri periculoase înainte de aceasta. Trebuie să fie atenți. Este o cursă, nu o plimbare a bunicii într-o dimineață de duminică. Trebuie să învețe cum să concureze și să nu se mai plângă.
Această secțiune cu Alpe-d’Huez, Col de Sarenne și, deja, celebra coborâre a fost prezentă și în prima parte a penultimei etape din Criteriul Dauphiné-Libere, din acest an. Respectiva etapă a fost câștigat de Samuel Sanchez de la Euskaltel.
După coborârea de pe Col de Sarenne va urma a doua cățărare pe Alpe-d’Huez, în vârful căreia se va și termina etapa. ”Alpe-d’Huez 2” este aproape identică cu ”Alpe-d’Huez 1”, doar că ce-a de-a doua ascensiune este mai lungă cu 1,5 km față de prima, iar panta medie este de 8,1%, întrucât pe acești ultimi 1,5 km, panta nu depășește 5,5%.
Anul acesta este pentru prima dată în istoria când rutierii vor avea de trecut de două ori, în aceeași etapă, peste, poate, cea mai celebră cățărare din Turul Franței. Până acum, ”Muntele Olandez” a mai fost prezent de 27 de ori, iar în 1979, două etape s-au încheiat pe Alpe-d’Huez. De notat ar mai fi faptul că cele 21 de viraje ale cățărării poartă numele cicliștilor care au câștigat pe această ascensiune.
Primul câștigător pe Alpe-d’Huez a fost Fausto Coppi, în 1952, iar Pierre Rolland a ajuns primul în vârf la ultima trecere, în 2011, când i-a învins pe Samuel Sanchez și Alberto Contador. Olandezii Joop Zoetemelk (1976, 1979), Hennie Kuiper (1977, 1978) și Peter Winnen (1981, 1983) și italienii Gianni Bugno (1990, 1991) și Marco Pantani (1995, 1997) sunt cei care au reușit să se impună de două ori pe această cățărare. Tot de două ori, în 2001 și 2004, a câștigat și Lance Armstrong, însă americanului i-au fost anulate ambele victorii după scandalul de dopaj în care a fost implicat. Joaquim Agostinho (1979), Beat Breu (1982), Luis Herrera (1984), Bernard Hinaul (1986), Federico Echave (1987), Steven Rooks (1988), Gert-Jan Theunisse (1989), Andrew Hampsten (1992), Roberto Conti (1994), Giuseppe Guerini (1999), Iban Mayo (2003), Frank Schleck (2006, într-o altă etapă în care s-a pornit de la Gap) și Carlos Sastre (2008, victorie ce i-a adus și Turul Franței) sunt alți oameni ce au ”cucerit” ”Muntele Olandez”, în timp ce rutieri precum Miguel Indurain sau Jan Ullrich nu au nicio victorie aici.
Recordul de cățărare pe Alpe-d’Huez îi aparține lui Marco Pantani, care a urcat, în 1997, în 37 de minute și 35 de secunde, un timp cu o secundă mai bun decât cel stabilit de Lance Armstrong, în 2004, în timpul unui contratimp montan. De altfel, ”piratul” decedat în 2004 (timpii 1, 3 și 5), și americanul care a rămas fără cele șapte titluri (timpii 2 și 4) ocupă primele cinci poziții în acest clasament. Pe lângă Pantani și Armstrong, până la locul 12, se află rezultatele lui Jan Ullrich (6, 9), Floyd Landis (7), Andreas Kloeden (8, 12), Richard Virenque (10) și Iban Mayo (11), rezultate ale unor cicliști implicați în scandaluri de dopaj.
