Emerich Vogl s-a născut pe 12 august 1905 la Timișoara. A început să joace fotbal de la vârsta de 7 ani, pe stradă, ca toții copiii de la acea vreme. La 10 ani a fost primit la un club de cartier numit F.T.C. După 3 ani, s-a înscris în Clubul Funcționarilor, echipă pentru care acoperea flancul drept al apărării. Aici joacă pentru prima dată un meci oficial de fotbal.
La 16 ani, ajunge la Chinezul Timișoara, echipă cu care avea să scrie istorie în fotbalul românesc! A început fundaș dreapta apoi a fost avansat în poziția de half-centru. Debuta la echipa de seniori în 1923. A devenit repede titular indubitabil în echipă în pofida vârstei fragede pe care o avea, profitând însă și de faptul că mai mulți dintre jucătorii Chinezului au fost nevoiți să plece în armată pentru a-și face stagiul militar.
Până în 1924 a jucat pe mai multe posturi. Cam oriunde era nevoie. Când Bedö, mijlocașul central obișnuit al echipei și-a ieșit din formă și n-a mai dat randamentul scontat, Vogl a fost încercat pe postul acestuia și și l-a rezervat până când a părăsit echipa în 1929. Forma de vârf a prins-o în sezonul 1926/27 când a fost considerat de presa de specialitate a vremii, cel mai bun half-centru din Europa! Vogl se remarca printr-o tehnică deosebită, nemaivăzută până atunci, dar și o forma fizică de excepție, asta și pentru că era un împătimit al atletismului, sport pe care îl practica foarte des. De altfel, în 1938, Emerich Vogl câștiga o cursă de atletism la 800 metri. Pe lângă atletism, mai practica și tenisul.
În cei 7 ani cât a îmbrăcat tricoul Chinezului, a câștigat 4 titluri consecutive de campion (1923/24, 1924/25, 1925/26 și 1926/27). În sezonul următor, situația financiară se complică la formația timișoreană și, încet dar sigur, echipa se destrămă, pentru ca, într-un final să se desființeze în 1946. Vogl, părăsește și el echipa. În 1929 ajunge la Juventus București cu care câștigă în chiar primul sezon (1929/30) primul și singurul titlu din istoria clubului. Din păcate pentru el, era și ultimul titlu pe care avea să-l câștige. A rămas la Juventus până la finalul carierei, în 1940, timp în care a fost și antrenorul echipei în două rânduri (1931/32 și 1934).
În echipa națională a României debuta pe 31 august 1924, la 19 ani, într-o înfrângere cu 4-1 suferită la Praga în compania Cehoslovaciei. Era cel de-al 9-lea meci din istoria naționalei. La cea de-a 3-a prezență în tricoul echipei reprezentative, Vogl preia banderola de căpitan, devenind al 6-lea lider al României după Aurel Guga, Francisc Ronay, Dumitru Vețianu, Paul Schiller și Mircea Stroescu. Astfel, la primul meci în care este căpitan, Vogl conduce naționala spre o victorie cu Turcia la Istanbul pe 17 mai 1926, scor 3-1 pentru tricolori.
În 1930, România avea să participe la primul Campionat Mondial din istorie. Cum era de așteptat, Emerich Vogl a primit telegrama de convocare însă șeful companiei la care lucra, Astra Română, i-a interzis participarea atât lui cât și colegului său de la Juventus București, Ladislau Raffinsky. Cei doi funcționari au fost amenințați cu pierderea locului de muncă în cazul în care decid să plece în Uruguay. La intervenția secretarului general al F.R.F.A., celebrul Octav Luchide, cei doi primesc până la urmă, permisiunea de a pleca spre America de Sud. Luchide s-a prezentat în fața șefului companiei Astra Română cu o scrisoare a lotului României care fusese semnată de însuși regele Carol al II-lea.
”Domnul Vogl (n.r. – Emerich ”Ciogli-Baci” Vogl) ocupă un post de la care ar putea lipsi cel mult 4-5 zile. În niciun caz două săptămâni, cât prevede itinerariul FIFA. Nu ne gândim să-l învoim nici măcar sub forma unui concediu neplătit”. Declarația Societății ”Astra Română” via
Vogl a jucat în ambele meciuri din Grupa 3 la acel Mondial, victorie cu 3-1 în fața Perului și înfrângerea cu echipa gazdă și viitoarea campioană mondială, Uruguay, scor 4-0. Deși era căpitanul de drept al naționalei, în cele două meciuri, banderola a fost purtată de Rudy Wetzer. O poveste care circulă în folclorul fotbalului românesc este aceea că, datorită situației financiare a jucătorilor români, dar și a Federației Române de Fotbal, Emerich Vogl a jucat cu ghete pe același picior la Campionatul Mondial din Uruguay.
Peste 4 ani, în 1934, România avea să participe și la cel de-al doilea Campionatul Mondial din istorie, cel din Italia. Vogl nu avea cum să lipsească din lot. A și fost căpitanul nostru la singurul meci din cadrul acestui turneu, pierdut greu de tricolori cu 2-1 în fața viitoarei finaliste, Cehoslovacia. Acest meci avea să fi și ultimul pentru Emerich Vogl în tricoul echipei naționale. Din cele 29 de partide, a purtat banderola de căpitan în 20 dintre ele (14 victorii, 5 înfrângeri și un egal) și a marcat un singur gol în victoria de răsunet cu Grecia, scor 8-1.
După ce a agățat ghetele-n cui, Emerich Vogl și-a început cariera în antrenorat. În perioada 1942 – 1943 și 1946 – 1949 a antrenat Juventus București. A fost selecționerul echipei naționale a României în 3 mandate: 1943, 1949 și 1950 – 1952. Vogl este primul tehnician din România căruia i s-a acordat distincția de antrenor emerit. După ce s-a retras din antrenorat, a fost consilier tehnic la Rapid București între 1963 și 1967. La finalul ultimului sezon al său, rapidiștii erau încununați campionii României pentru prima dată în istoria clubului. Din 1967 și până în 1971, Emerich Vogl a fost consilier tehnic al echipei naționale a României. După ce participase la două campionate mondiale ca și jucător, în 1970, Vogl avea să ajungă din nou la un mondial, de această dată însă ca membru al staff-ului României în Mexic 1970.
Emerich Vogl s-a stins din viață la vârsta de 66 de ani, pe 29 octombrie 1971.
