AC Parma, era surpriza sezonului în Serie A (peste startul celor două echipe din Genoa), care după aproape jumătate de campionat jucat (16 etape mai exact) era clasată pe locul 4, la doar două puncte de Juventus și 3 de AC Milan.
Pentru cei care își aduc aminte de fotbalul anilor ’90, o Parma clasată pe primele locuri din Serie A părea ceva normal. Acea echipă, cu Buffon, Thuram, Crespo, Asprilla, Thomas Brolin, Fabio Cannavaro, Gianfranco Zola sau alte nume mari (printre care și Adrian Mutu sau japonezul Nakata) care au trecut în acei ani prin vestiarele clubului, era o clară favorită la titlu, iar dacă IL Scudetto i-a rezistat în pofida celor două locuri 2 atinse, în vitrine i-au ajuns două Cupe UEFA (1995, 2-1 cu Juventus și 1999) și o Cupă a Cupelor (1993) plus o Supercupă a Europei câștigată tot în 1993. Însă, acei ani au fost, în realitate, momente excepționale din istoria unui mic oraș (aprox. 200 000 de locuitori) din regiunea Emilia – Romagna.
Înainte de acei ani ’90, clubul fondat cu ajutorul lui Verdi (de altfel primul nume al clubului a fost Verdi Footbal Club, pentru ca în decembrie a aceluiași an de naștere 1913 să fie schimbat în Parma FC) a avut o traiectorie care în teorie era caracteristică unui club de provincie, plimbându-se prim mai toate seriile fotbalului italian, inclusiv Serie D. Ceva a început să se coacă pe finalul anilor ’80, atunci când cu un anume Arigo Sacchi la cârmă, Parma a început să simtă gustul Seriei A, ba chiar și-a permis luxul de a îi elimina pe cei de la AC Milan în cupă (motiv pentru care Berlusconi l-a luat pe Sacchi pentru a îi conduce echipa). Lucrurile s-au schimbat total în 1990 o dată cu promovarea echipei pe prima scenă a fotbalului italian. În sezonul imediat următor, Parma, antrenată de Nevio Scala, echipă ce în principiu lupta pentru evitarea retrogradării, avea să termine campionatul pe locul 5, calificându-se în Cupa UEFA, moment în care acolo au ajuns cei de la Parmalat, laptele, banii și marile transferuri. Iar o dată cu toate astea, titlurile și un ciclu de aur pentru clubul parmegian.
Însă, ceea ce a venit repede, repede s-a dus. După un scandal imens și falimentul celor de la Parmalat la finalul anului 2003, echipei(care a fost pe punctul de a se desființa) i se închide robinetul banilor și super transferurile dispar pentru a face loc unei decadențe lente, la început departe de primele locuri ale clasamentului, pentru ca în 2008 să aibă ca efect retrogradarea în Serie B.
Un singur an a durat purgatoriul Parmei. S-a întors în Serie A la fel de tăcută și umilă ca și în 1990, cu un proiect pus în mâinile antrenorului Francesco Guidolin, cel care pare să fi găsit combinația perfectă între experiența unor nume precum Panucci, Amoruso sau Zaccardo și efeversența unor tineri precum Paloschi, Biabiany sau marea speranță a clubului, mijlocașul Gallopa (debutant și cu naționala Italiei). După 16 etape de Serie A, istoria se cam repeta și părea că noua Parma vrea să repete pașii victorioși a Parmei anilor ’90. Ce mai rămânea de văzut? Dacă a învățat din greșeli și va evita pașii greșiti care au dus-o spre Serie B.
Bonus Video: Toate golurile marcate de Adrian Mutu pentru Parma (merită văzut, erau ani în care Mutu încă nu gustase din faimă și dulceața vieții de noapte, asta pentru că tot vorbeam de greșeli și repetarea lor).
credit foto wikipedia.com, fcparma.com
