Încă eşti copil şi te joci fotbal în parcarea din spatele blocului, dar asta se întâmplă doar atunci când te lasă ai tăi să ieşi afară. Până să ajungi să te bucuri de un gol marcat, trebuie să-ţi faci temele, să mănânci tot din farfurie şi, cel mai important, să-i promiţi mamei tale că nu vei veni în casă cu hainele murdare sau rupte, altfel vei fi nevoit să-ţi priveşti tovarăşii de joacă de la geamul camerei tale.
Odată ce ai depăşit pragul copilăriei şi ai reuşit să-ţi convingi părinţii să te lase la vreuna din grupele echipei de fotbal din localitate, începi să visezi că vei ajunge precum băieţii ăia mari de la televizor. Prima dată trebuie să te obişnuieşti cu ghetele, căci pare destul de grea trecerea de la tenişii pe care-i rupeai prin parcare, iar după aceea, nevoit fiind să faci cunoştinţă cu rigorile antrenamentelor şi cantonamentelor, parcă-ţi vine să te laşi de toate şi să te întorci la vremurile în care singura ta grijă era să nu intri în problemele care i-ar putea determina pe ai tăi să te pedepsească.
Până să te decizi dacă pleci sau nu acasă, la finalul unui antrenament eşti anunţat de antrenor că duminică vei fi copil de mingi la meciul echipei mari. “E un meci important şi trebuie să-ţi faci treaba ca la carte”, îţi spune cel pe care îl compari cu căpcăunul din poveştile bunicului, dar tu te gândeşti deja că vei rata plimbarea cu bicicleta pe care ai programat-o de săptămâna trecută împreună cu prietenii de la bloc.
Deşi te-ai plâns părinţilor de faptul că nenea ăla rău de la fotbal te obligă să mergi duminica la stadion, ziua meciului te surprinde în spatele porţii. Probabil te-ai dus împins fiind de curiozitatea specifică vârstei, dar cert e că începe să-ţi placă. Băieţii ăia gălăgioşi care s-au grupat sub tabelă te încurajează la fiecare minge după care alergi să o returnezi în teren, chiar dacă până şi tu conştientizezi că nu faci mare lucru.
Încep cântecele. După vreo trei serii de cântece, începi să cânţi şi tu pentru actorii din teren. Fără să vrei. E despre iubire, e despre oraşul tău, dar ce mai contează? Important e că mama ta nu se află prin preajmă şi nu-ţi cere să faci linişte.
Ţi se ridică părul din cap când vezi nebunia din jurul tău. Până să realizezi că au dat gol preferaţii oraşului, eroii din teren au alergat deja până în dreptul peluzei, unde sunt primiţi cu strigăte parcă desprinse din jungla desenelor animate. Mai e şi bucuria de la final, când băieţii cu tricouri strălucitoare cântă împreună cu posesorii de steaguri şi fulare. Îi priveşti de la distanţă, căci eşti nevoit să strângi mingile, dar îţi juri că vei fi şi tu acolo cât de repede: ori o să faci gălăgie sub tabelă, ori vei fi printre norocoşii din faţa peluzei. Atâta timp cât nu mai alergi după mingea cu care se joacă alţii, zău că nu mai contează din care tabără vei face parte!
