Simona Halep este, fără niciun fel de dubiu, cea mai bună sportivă a României în ultimii 5-6 ani de zile. De la explozia ei din 2013 și până azi, Simona a fost mereu în topul tenisului mondial. A câștigat 18 turnee de toate categoriile, de la București și Budapesta, până la Indian Wells și Roland Garros, a fost timp de 64 de săptămâni lider WTA și a doborât o mulțime de recorduri privind prezența în top 10 mondial.
Simona Halep a fost și o locomotivă importantă pentru întreg tenisul românesc, în special cel feminin. Din păcate, nicio altă jucătoare nu s-a apropiat măcar de performanțele jucătoarei din Constanța. Cu toate acestea, constant, România a avut un număr semnificativ de jucătoare în top 100 WTA și, pe alocuri, am mai avut și câte un un turneu câștigat. Nu au fost triumfuri răsunătoare, dar fetele noastre au fost onorabile. Câteva dintre ele, puține ce-i adevărat, s-au și apropiat de top 20 WTA.
Începutul sezonului 2019 din circuitul WTA este unul dezastruos pentru tenisul feminin românesc. Dacă o excludem pe Simona Halep, cea care a început mai greu, dar treptat s-a redresat, suntem praf și pulbere. Cu tot cu meciul de Fed Cup de la Ostrava, câștigat miraculos, România este jos, foarte jos. Vorbind puțin de acel meci, acolo am stat în Simona și în meciul de dublu, capitol la care încă existăm, dar subiectul articolului e tenisul la nivelul care contează, de simplu.
Până la urmă, și la Ostrava s-a văzut foarte clar criza acută de lot în care se află România. Am jucat cu Simona Halep, pentru că e singura noastră certitudine la simplu, iar racheta 2 a intrat o jucătoare Mihaela Buzărnescu pentru care succesul e o necunoscută în ultima jumătate de an. Ea nu e de acuzat, însă pe de altă parte nici nu aveam altă soluție.
Revenind la sezonul 2019 din circuitul WTA-simplu, acesta este unul extrem de modest pentru fetele noastre. La orizont se vede semifinala de Fed Cup cu Franța, însă până acolo primim lovitură după lovitură de la turneele la zi din circuit și de la clasamentul WTA afișat săptămânal.
În urmă cu 9 luni, mai precis în Mai 2018, România avea 6 jucătoare în top 100 WTA:
1. Simona Halep 7.270 puncte
32. Mihaela Buzărnescu 1.353 puncte
41. Irina-Camelia Begu 1.245 puncte
45. Sorana Cîrstea 1.175 puncte
61. Monica Niculescu 966 puncte
65. Ana Bogdan 901 puncte
…în clasamentul WTA dat publicității azi, 18 februarie 2019, România mai are 3:
2. Simona Halep 5.537 puncte
29. Mihaela Buzărnescu 1.650 puncte
72. Irina-Camelia Begu 797 puncte
……………………………………..
104. Ana Bogdan 590 puncte
108. Sorana Cîrstea 566 puncte
136. Monica Niculescu 453 puncte
163. Alexandra Dulgheru 355 puncte
174. Irina Bara 332 puncte
Simona Halep a pierdut poziția de lider WTA, însă dă serioase semne de revenire. După un eșec la Sydney cu Ashleigh Barty, la Australian Open a fost oprită greu de Serena Williams, iar la Doha a jucat finala, pierdută cu Elise Mertens.
Victorii vs eșecuri în 2019: 6-3
Mihaela Buzărnescu resimte accidentarea de la Montreal și a pierdut contactul cu victoriile în circuit. Din August 2018 până ieri, odată cu eșecul de la Dubai, Buzărnescu a adunat 11 eșecuri consecutive: 9 în circuit și 2 în Fed Cup. Încă e pe locul 29 WTA, dar căderea se anunță abruptă dacă va continua în ritmul din 2019.
Victorii vs eșecuri în 2019: 0-4
Irina Begu are un an ceva mai bun decât Buzărnescu, dar nu strălucit. Aceasta a început bine anul, cu două victorii la Hobart. Au urmat însă turnee de un succes+un eșec: Australian Open și Hua Hin.
Victorii vs eșecuri în 2019: 4-3
Ana Bogdan pare că a luat-o pe urmele Mihaelei Buzărnescu. Ana nu a mai câștigat un meci în circuitul WTA din noiembrie 2018. Astăzi, la Budapesta, a fost spulberată de Andrea Petkovic, scor 1-6, 0-6.
Victorii vs eșecuri în 2019: 0-3
Sorana Cîrstea s-a retras din echipa de Fed Cup pentru a se concentra mai mult pe circuitul WTA. Asta încă nu se vede. Sorana are un 2019 în care a câștigat un singur meci, la Shenzhen. În rest, eșec după eșec, inclusiv unul cu Shuko Aoyama, locul 626 WTA.
Victorii vs eșecuri în 2019: 1-3
Monica Niculescu a început ca un uragan anul. A spulberat-o pe Jelena Ostapenko la Shenzhen, scor 6-0, 6-2, însă a pierdut în sferturi cu Wang. Apoi, a pierdut fără drept de apel cu puștoaica Anisimova la Australia Open, iar în final a luat-o pe calea ”alba-neagra” succes-eșec la Hua-Hin și în calificări la Dubai.
Victorii vs eșecuri în 2019: 4-4
Așadar, tragem linie și vedem că Halep, Buzărnescu, Begu, Bogdan, Cîrstea și Niculescu, cele 6 care ne făceau să strigăm, exagerat, că ”dominăm tenisul mondial”, au în 2019 un raport de 15-20 victorii-eșecuri. Iar dacă o luăm pe Simona din ecuație, scorul e de neprivit: 9-17.
Important e să nu ne mai mințim și să spunem că tenisul feminin românesc e pe culmi. Nu, nu e deloc strălucit. Tenisul feminin românesc de azi înseamnă doar Simona Halep, din păcate.
sursa foto: FRT