Victorie importantă reușită de Kayserispor pe teren propriu împotriva campioanei en-titre, Bașakșehir. Denis Alibec a semnat cele două goluri ale echipei antrenate de Dan Petrescu. Fostul atacant al Astrei fost schimbat în minutul 79 în timp ce Cristian Săpunaru a fost integralist și a primit un cartonaș galben în minutul 90+1. Silviu Lung este în continuare accidentat.
În urma acestui succes, Kayserispor urcă pe poziția a 17-a, ultima care garantează salvarea de la retrogradare, având același număr de puncte, 19, cu echipa lui Bogdan Stancu, Genclerbirligi, dar care are un golaveraj mai slab. Genclerbirligi a pierdut ultimele 3 partide din campionat fără atacantul român pe teren care este accidentat: 6-0 cu Galatasaray, 3-1 cu Karagumruk și 4-0 cu Goztepe.
Cele două goluri marcate de Denis Alibec pot fi văzute aici.