Dorin Mateuț, cel mai bun fotbalist român al anului 1988 – un articol însoțit de un scurt interviu cu atacantul lui Dinamo de la acea vreme.
Dorin Mateuț s-a născut la 5 august 1963 la Cluj Napoca. Pe când avea cinci ani, părinții săi se stabilesc la Hunedoara așa încât Dorin avea să își facă intrarea în fotbal în acest oraș. Mai întâi desigur, prin locurile de joacă apoi când era în clasa a V-a, sub îndrumarea profesorului Jurcă, fost jucător al Corvinului, apoi în grupa de juniori al lui Gall Carol și, ulterior în lotul de speranțe selecționat și pregătit de reputatul meseriaș care este Dumitru Pătrașcu.
În 1980, abia venit la Corvinul, pe Lucescu l-a interesat, înainte de toate, perspectiva, jucătorii tineri, viitorul echipei; așa se face că doar Dorin Mateuț la 15 ani este luat împreună cu alți puști pe lângă echipa mare în care și debutează peste un an (3-1 cu FC Olt). La 18 ani debutează și în echipă națională (1-1 cu selecționata Algeriei) acumulând în acest răstimp, peste 200 de jocuri în prima divizie a țării și 36 de selecții în echipă națională. De doi ani este component al echipei Dinamo București. Cam aceasta ar fi pe scurt cartea de vizită a celui pe care ancheta revistei noastre l-a desemnat ca fiind cel mai bun fotbalist român al anului 1988.
Dincolo de regulile implacabile ale statisticii care și-au spus în ultimul cuvânt, verdictul, așa cum arătam și în comentariul publicat în numărul trecut, nu a fost lipsite de controverse. În lupta pentru primul loc s-au înscris valoarea incontestabilă, dar uneori prea suficientă sieși (Hagi), talentul debordant pus de cele mai multe ori în slujba coechipierilor care puteau ieși mai ușor la rampă (Lăcătuș) și în sfârșit țâșnirea irezistibilă a celui care și-a legat numele de niște izbânzi mult așteptate ale fotbalului nostru prin goluri ce vor rămâne în antologie (Mateuț). De fapt, triumful lui Mateuț semnifică tocmai această nevoie de rezultat și de performanța iubitorilor fotbalului gata oricând să fie recunoscători mai ales celui care le aduce satisfacția directă a scorului de pe tabela de marcaj. Desigur, Hagi este valoarea știută. Desigur Lăcătuș a avut și primăvara cu aport major la reușitele din atac ale coechipierilor de la club și națională. Dar peste slalomul special al lui Hagi și peste coborârile în trombă ale lui Lăcătuș au triumfat, iată, săriturile de la trambulină ale lui Mateuț cu cele patru lungimi care au produs explozii de bucurie în lanț și care s-au numit golul întâi la Sofia, golul întâi la București cu Grecia (pentru națională), golul victoriei la Dandee și golul egalizator al calificării (tot cu scoțienii la București) pentru echipa de club. Dorin Mateuț a primit vestea desemnării sale în fruntea topului fotbalist al anului ’88 la Poiana Brașov. Acolo l-am și interceptat pentru o scurtă convorbire pe care o publicăm alăturat.
“Am crescut împreună cu echipa!”
– Dorin îmi face plăcere să te felicit pentru evoluția ta din anul trecut și pentru consecință a acesteia care este clasarea pe primul loc înainte de a revistei noastre.
– Mulțumesc tuturor celor care au apreciat această evoluție și care mi-au oferit astfel marea bucurie de a fi considerat cel mai bun jucător din anul trecut. De altfel, e o satisfacție egală cu acea pe care am avut-o mai întâi trăind și contribuind la rezultatele înregistrate în toamnă de echipă națională și de echipă de club pentru că în primul rând aceste rezultate contează.
– Se pare că înseși opțiunile din cadrul anchetei au fost influențate de aceste rezultate.
– În mod sigur iubitorii fotbalului așteaptă în primul rând performanțe, și de aceea sunt întotdeauna de partea celor care le aduc această performanță.
– În toamnă, îndeosebi, ai avut un sezon de excepție. Cum explici asta?
– Am depășit o perioadă destul de lungă, vreun an de zile în care a trebuit să mă acomodez cu exigențele și rigorile de pregătire și performanță ale echipei Dinamo. Pe acest fond, turneele din vară și jocurile foarte tari pe care le-am susținut atunci cu echipe de peste hotare, au crescut potențialul de joc al fiecărui jucător și al echipei în ansamblu, contribuind la o cristalizare mai rapidă a relațiilor de joc și exprimării noastre pe teren. În ceea ce mă privește, am crescut odată cu echipa întrucât Dinamo de acum este în real progres față de anul trecut și de acum doi ani.
– Un amănunt care nu putea să fie neglijat este situarea ta în fruntea clasamentului golgheterilor. Ai vreo ambiție în această privință?
– Faptul că am dat 20 de goluri este consecința jocului colectiv și eminamente ofensiv al echipei noastre. Niciodată nu cred că mi s-ar putea reproșa că joc individualist. Dimpotrivă! Am reușit să marchez atâtea goluri jucând pentru echipă și în folosul echipei. E drept că am fost favorizat de travaliul celor din față și ajutat de forța șutului, dar totul în cadrul unor combinații bine puse la punct, care au făcut ca pe lista marcatorilor să figureze aproape fiecare jucător al echipei indiferent de compartimentul în care evoluează.
– Este important pentru un jucător o anume afecțiune a antrenorului?
– Afecțiunea nu poate veni decât pe baza unei bune cunoașteri și recunoașteri ale calităților și slăbiciunilor celui în cauză, iar asta favorizează o bună conlucrare în sensul că un antrenor care le știe bine și de multă vreme, știe ce să îți ceară și cum să te trateze. Poate să te înțeleagă și să te ajute să progresezi. De aceea este firesc ca orice antrenor să fie legat mai ales de jucătorii pe care îl cunoaște mai bine sub toate aspectele și cărora le știe evoluția și ascensiunea de la primii pași în fotbal.
– Îți voi cere să numești câteva superlative ale anului trecut. Care a fost cel mai greu meci al tău?
– Cu Dundee la București.
– Cel mai frumos?
– Mai întâi cu Bulgaria la Sofia apoi cel de la Dundee.
– Care a fost adversarul cel mai dificil?
– Steaua, bineînțeles.
– Cel mai important gol?
– Cele 4 pe care bănuiesc că le știți.
– Care îți este coechipierul preferat?
– Cămătaru! Și la club și la națională, cel mai bun prieten al meu.
– Adversarul preferat?
– Hagi pentru că îmi e prieten vechi. Pentru că știe fotbal și pentru că are umor inclusiv în teren.
– Ce părere ai de cei care te urmează în clasamentul pe ’88, Hagi și Lăcătuș?
– Jucători foarte valoroși. Rezultatul anchetei onorându-mă cu atât mai mult cu cât oricare dintre ei putea și merita să fie primul. Sper să putem realiza împreună, la națională, jocuri bune și rezultate pe măsură, să răspundem, deci cu încrederea iubitorilor fotbalului care ne-au urcat pe podiumul anului fotbalistic 1988.
– Pentru ’89 ce-ți dorești?
– Cu Dinamo, să jucăm finala Cupei Cupelor; cu național, să obținem calificarea la campionatul mondial din Italia.
Revista Flacără, Anul XXXVIII, Nr. 1 (1750), Vineri 6 ianuarie 1989, pagina 20.
Mateut s-a nascut in anul 1965 si a debutat intr-un meci cu UTA ARAD…la Hunedoara 3-1 ptr.Corvinul !