Diego Forlán: gheata de aur – povestea

0
1111

Diego Forlán
Gheata de Aur cu două echipe diferite

Când treci pe lângă stadionul Vicente Calderón (sau pe sub el, pentru că autostrada M-30 din Madrid trece chiar pe sub tribuna 1 a acestui stadion) auzi cum scârțâie tonele de aluminiu ce au în mijloc acel dreptunghi de iarbă verde peste care se dau atâtea și atâtea lupte.

Stadionul Vicente Calderón / Foto: wikipedia.org
Stadionul Vicente Calderón / Foto: wikipedia.org

Poate povesti multe acest stadion, de la titlul cucerit în 1996 (de fapt a fost o dublă campionat – cupă), de la ura ce se emană acolo meci de meci în direcția marilor rivali de pe Santiago Bernabéu până la ultimul meci al unei echipe românești acolo, acel 1-0 reușit în fața Gloriei Bistrița în 2007.

S-au jucat 1000 de meciuri pe Vicente Calderon, iar această cifră milenară a fost onorată cu o Gheată de Aur, iar cel care a pus-o drept jertfă pe altarul stadionului situat pe malul râului Manzanares se numește Diego Forlán (tot el înscria și în poarta Bistriței lui Nelu Sabău).

Fiu și nepot de mari fotbaliști în Uruguay, Diego Forlán a început sportul având dubii. Nu știa pe ce drum să meargă. Pe cel al tenisului de câmp sau cel al fotbalului.

Viața l-a pus să aleagă, iar manieră în care a făcut-o a fost crudă. În septembrie 1991, Forlan avea doar 12 ani iar fotbalul pentru el nu era altceva decât o distracție de câteva ore la sfârșit de săptămână. Tenisul îl atrăgea mai mult și îi dedica tot mai mult timp. Totul avea să schimbe însă pentru micul Diego Forlán, într-o sâmbătă, la întoarcerea de le miuța obișnuită pe care o monta cu prietenii pe terenul școlii unde învățau. Odată ajuns acasă primea vestea că Alejandra, sora mai mare în vârstă de 17 ani fusese implicată într-un accident rutier în urma căruia i-a fost fracturată coloana vertebrală. După șase luni de chin, săli de spitale și respirație artificială, Alejandra a aflat că va fi nevoită să își petreacă restul zilelor într-un scaun cu rotile.

A fost momentul în care micul Diego și-a lăsat deoparte copilăria și a promis că va ajunge fotbalist profesionist pentru a suporta toate cheltuielile de care avea nevoie sora sa.

A semnat pentru argentinienii de la Independiente cu doar 17 ani acolo unde după 91 de meciuri jucate și 40 de goluri marcate avea să îi atragă atenția unui anume Alex Ferguson, antrenor al celor de la Manchester United. Ferguson a insistat pentru ca uruguayanul să treacă oceanul și să facă parte din echipa sa. Primul lucru care Diego Forlán l-a negociat cu Ferguson a fost o casă în Manchester care să fie perfect adaptată la posibilitățile de deplasare ale surorii sale. Familia mea este mai importantă decât orice contract din lume, i-a spus curajos tânărul uruguayan antrenorului scoțian.

A stat trei sezoane la Manchester, nu a reușit să se impună acolo în condițiile în care avea parte de o concurență acerbă numită Ruud van Nistelrooy, însă etapa United l-a ajutat mult. Atât de mult, încât experiența căpătată acolo l-a ajutat să cucerească Gheata de Aur în 2005 ca jucător al celor de la Villareal, echipă la care se transferase la începutul acelui sezon. Trei ani a stat la Villareal echipă pentru care a marcat 59 de goluri în 106 meciuri. Deloc rău , eh? Ceva mai bine de un gol la două meciuri.

Diego Forlán / Foto: marca.com
Diego Forlán / Foto: marca.com

În 2007, Forlan a semnat pentru Atletico Madrid, o echipă aflată mereu pe muchia cuțitului, cu suporteri pătimași ce dau foarte repede la o parte un șir de 5 victorii din cauza unui egal obținut, chiar și cu multă luptă. A avut un prim sezon destul de bun cu 23 de goluri marcate în 36 de meciuri, însă avea să explodeze pur și simplu pe finalul sezonului 2008-2009, reușind să îi fure titlul de golgeter și automat Gheata de Aur lui Samuel Eto’o, meritul fiind cu atât mai mare în condițiile în care, la Barcelona, camerunezul este asistat de nume ca Xavi, Iniesta sau Messi, în timp ce la Atletico Madrid, uruguayanul îl are ca unic ajutor pe Kun Agüero, asta dacă argentinianul prinde o zi bună.

Diego Forlán / Foto: x.com
Diego Forlán / Foto: x.com

32 de goluri a marcat Diego Forlan în sezonul 2008-2009 pentru Atletico Madrid, ultimul dintre ele pe teren propriu, chiar în partida cu numărul 1000 a acestui stadion. La meci a fost prezentă și sora sa, căruia i-a dedicat golul, ca de obicei.

CLASAMENT GHEATA DE AUR 2009
LocNumeClubNaționalitateGMVal.Pct.
1Diego ForlanAt. MadridUruguay32264*
2Samuel Eto’oBarcelonaCamerun30260
3Marc JankoSalzburgAustria391.558.5
4GrafiteWolfsburgBrazilia28256
5David VillaValenciaSpania28256
6Edin DžekoWolfsburgBosnia și Herț.26252
7Mario GomezStuttgartGermania24248
8André-Pierre GignacToulouseFranța24248
9Marco Di VaioBolognaItalia24248
10Lionel MessiBarcelonaArgentina23246
GM = goluri marcate
Val. = valoarea fiecărui gol în funcție de coeficientul de țară
Pct. = punctajul total

Lasă un comentariu

Lasă comentariul tău
Introdu numele tău