De ce este Premier League cea mai importantă ligă fotbalistică de pe mapamond?

0
1611

clasament-fotbal-tikitaka

Sute de milioane de microbiști de pe întregul mapamond urmăresc în fiecare week-end partidele din eșalonul superior al fotbalului englezesc. Fotbaliștii echipelor de top sunt idolii a milioane de copii care își urmăresc favoriții cu sufletul la gură, etapă de etapă.

Competiția nu a fost însă atât de populară înainte de 1992, atunci când și-a schimbat formatul și s-a transformat în ceea ce cunoaștem noi astăzi. Drepturile de televizare au început atunci să crească progresiv, iar în numai câțiva ani de zile, britanicii au reușit să îi prindă din urmă pe granzii Europei (echipele de top ale Europei erau cele din Spania și Italia).

În ultimele două decenii, cluburile din primele două eșaloane ale Angliei au fost cumpărate de americani și investitori asiatici, care au pus accentul pe profitabilitatea cluburilor și nu neapărat pe fotbal în sine. Din această cauză, foarte mulți fani îi contestă pe acționarii străini și protestează în fel și chip contra acestora.

Pe cât de bizar ar părea, străinii din fotbalul englezesc sunt cei care au și făcut diferența pentru cluburile lor. De altfel, nici un antrenor englez nu a câștigat Premier League de la schimbarea formatului (1992). Sir Alex Ferguson a câștigat de 12 ori prestigiosul trofeu, însă veteranul este scoțian și nu englez!

În 2016, Premier League a vândut din nou drepturile de televizare pentru următorii 3 ani. Suma totală încasată pentru televizarea partidelor depășește 5.1 miliarde de Lire Sterline. Dacă ar fi să facem o medie, ar însemna că fiecare partidă costă mai mult de 10 milioane de Lire Sterline. Campioana sezonului precedent, Leicester City, va primi în acest an 146 de milioane de Lire Sterline din drepturile de televizare.

Ca să ne dăm seama de aceste cifre am putea să facem o comparație cu fotbalul românesc. Echipele de Liga 1 și-au cedat drepturile de televizare pentru perioada 2014-2019. În fiecare sezon, 34 de milioane de Euro urmează să fie împărțite celor 14 participante. Campioana României în exercițiu, Astra Giurgiu, și-a asigurat venituri în valoare de 3.3 milioane de Euro din banii TV pentru sezonul actual.

Ultima ocupantă a clasamentului din Anglia primește 97 e milioane de Lire Sterline, adică cu numai 6 milioane mai puțin decât campioana Italiei, Juventus Torino, iar ultima clasată din Serie A primește numai o treime din ce încasează Bătrâna Doamnă.

În această vară, Zlatan Ibrahimovic, unul dintre cei mai titrați jucători în activitate, a semnat cu clubul Manchester United, după ce și-a încheiat contractul cu campioana Franței, PSG. United nu a trebuit să plătească bani pentru suedez, însă înainte ca acesta să joace vreun meci, clubul a obținut un profit frumos de pe urma sa.

În numai o săptămână de la anunțarea oficială a transferului, Manchester United a vândut atât de multe tricouri cu numele lui Ibrahimovic, încât au încasat 76 de milioane de Lire Sterline – reține, în numai o săptămână! În aceste condiții, nu este de mirare că la câteva zile distanța a fost anunțat transferul lui Paul Pogba de la Juventus, care a costat 89 milioane de Lire Sterline.

Lasă un comentariu

Lasă comentariul tău
Introdu numele tău