Daniel Amokachi, un gest care a rămas în istorie!
În ierarhia momentelor epice ale fotbalului englez, puține episoade pot să se compare cu gestul aproape suprarealist al lui Daniel Amokachi din 9 aprilie 1995. Pe stadionul Elland Road din Leeds, în semifinala FA Cup dintre Everton și Tottenham, un fotbalist nigerian pe nume Daniel Owefin Amokachi avea să rămână pentru totdeauna în istorie fotbalului englez!
Daniel Amokachi, poreclit “Taurul” pentru stilul său robust de joc, s-a născut pe 30 decembrie 1972, în orașul Kaduna din Nigeria. Destinul său fotbalistic începuse să prindă contur la echipa locală Ranchers Bees, unde fusese descoperit de antrenorul echipei naționale nigeriene, olandezul Clemens Westerhof. Transferul la Club Brugge din Belgia, în 1990, îl catapultase în elita fotbalului european, iar performanța sa la Mondialul din SUA ’94 îi atrase atenția cluburilor din Premier League.
Everton plătise 3 milioane de lire sterline pentru serviciile sale în 1994, sub conducerea managerului Mike Walker. Primul său sezon pe Goodison Park fusese marcat de dificultăți de adaptare și de prestații inconsistente, iar sosirea lui Joe Royle pe banca tehnică în noiembrie 1994 părea să anunțe un nou început pentru întreaga echipă.
Sezonul 1994-1995 începuse catastrofal pentru Everton, echipa aflându-se pe ultimul loc în Premier League după primele 14 etape, cu doar 8 puncte acumulate. Sosirea lui Joe Royle ca antrenor principal avea să transforme radical destinul clubului, iar filosofia sa tactică bazată pe agresivitatea și determinarea – denumită popular “Dogs of War” – începea să dea rezultate.
Parcursul în FA Cup devenise, pentru Everton, o adevărată sărbătoare a fotbalului ofensiv și spectaculos. Echipa concedase doar un singur gol până în semifinală – penaltyul transformat de Jürgen Klinsmann în meciul cu Tottenham. Acest record defensiv impresionant era completat de un joc ofensiv în care se evidențiau Anders Limpar cu tehnica sa rafinată, Graham Stuart cu inteligența tactică și Paul Rideout cu prezența sa în careu.
Semifinala de pe Elland Road dintre Everton și Tottenham promitea să fie un spectacol deosebit. Tottenham venea cu vedete precum Jürgen Klinsmann și Teddy Sheringham, în timp ce Everton se baza pe coeziunea de grup și pe starea de grație pe care o traversa. Presa engleză anticipa o finală Manchester United – Tottenham, dar Joe Royle avea alte planuri.
Everton domina meciul de la primul minut, iar golurile marcate de Matt Jackson în minutul 35 și Graham Stuart în minutul 55 păreau să anunțe o calificare liniștită. Dar penalty-ul acordat pentru Tottenham în minutul 63, transformat impecabil de Klinsmann, readusese suspansul în joc.
În minutul 71, când Paul Rideout se accidentase și primea îngrijiri medicale pe marginea terenului, Daniel Amokachi lua o decizie care avea să intre în istoria fotbalului. Văzându-l pe coechipierul său întins pe gazon, atacantul nigerian începea să se încălzească pe linia de tușă, pregătindu-se pentru o eventuală intrare în joc.
Momentul crucial a fost când Rideout, deși se ridica să continue jocul, căzuse din nou, evident afectat de accidentare. În acest moment de confuzie, Daniel Amokachi lua inițiativa: se apropia de asistentul antrenorului, Willie Donachie, și îi spunea cu fermitate: “Antrenorul zice că am nevoie să intru”.
Willie Donachie, concentrat pe starea lui Rideout și pe comunicarea cu stafful medical, făcea semnalul pentru intrarea lui Daniel Amokachi. Fotbalistul nigerian intra pe teren în minutul 71, sub privirile uimite ale lui Joe Royle, care realizase prea târziu că nu dăduse niciun ordin de schimbare.
“Când te uiți la înregistrarea acelui moment, poți vedea cât de furios era Joe Royle”, își amintea mai târziu Daniel Amokachi. “A alergat spre linia de tușă strigând: ‘Ce faci acolo?’ M-am uitat înapoi la el – dar deja făcusem schimbarea. Dacă mă scotea, am fi jucat cu un om mai puțin oricum”.
Ce avea să urmeze depășește orice așteptare. În minutul 81, Daniel Amokachi marca primul său gol printr-o lovitură de cap precisă la centrarea lui Graham Stuart. Zece minute mai târziu, același Amokachi închidea soarta meciului cu un șut spectaculos, finalizând o contraatac orchestrat de Anders Limpar și Gary Ablett.
Scorul final, 4-1 pentru Everton, nu reflecta doar o victorie categorică, ci și nașterea unei legende. “Zece minute mai târziu – bam! Și apoi încă un gol – bam! – și Everton era în finală”, își amintea Amokachi. “Momente epice ca acelea îți păstrează numele în lumina reflectoarelor. Era menit să se întâmple, pentru că dacă nu marcam, ar fi fost probabil ultimul meu meci pentru Everton”, reflecta mai târziu fotbalistul nigerian.
Joe Royle, care inițial fusese furios pe această inițiativă neautorizată, avea să devină primul susținător al gestului lui Amokachi. La conferința de presă de după meci, antrenorul englez făcea declarația care avea să rămână în istorie: “Cea mai bună schimbare pe care nu am făcut-o niciodată”.
În vestiar, scena era emoționantă: “A venit în vestiar și m-a îmbrățișat, mi-a dat mâna și mi-a spus: ‘Bravo fiule, dar să nu mai faci așa ceva niciodată!” Barry Horne, coechipierul lui Amokachi, caracteriza gestul ca fiind “tipic pentru Dan – exuberanța, dorința și atitudinea pozitivă pe care le avea”.
La 20 mai 1995, pe stadionul Wembley, Everton înfrunta Manchester United în finala FA Cup. Deși Amokachi nu era titular, fiind preferat parteneriatul Stuart – Rideout, contribuția sa în semifinală fusese decisivă pentru ajungerea în acest meci istoric.
Finala se încheia cu victoria lui Everton, scor 1-0, golul fiind marcat chiar de Paul Rideout – jucătorul pe care Amokachi îl înlocuise în mod neautorizat în semifinală.
Cariera sa la Everton, care se încheia în 1996 cu 49 de meciuri și 13 goluri marcate, rămânea marcată de acel moment de pe Elland Road. Amokachi a continuat să joace la Beşiktaş, Colorado Rapids și în țara natală, dar nimic nu se putea compara cu gloria acelei semifinale din 1995.
