Cum e apărut jocul de oină în România

0
190

Cronicarii vremurilor trecute, cunoscând bine viața și obiceiurile din Moldova și Muntenia, arată în însemnările lor că vitejii lui Ioan Vodă, plăieșii lui Ștefan sau aprigii arcași ai lui Mihai Viteazu se constituiau — în așteptarea „uraganului ridicat de semilună“ — în câte două cete care se „chiteau cu mingea“.

Jocul de Oină
Jocul de Oină / Timbru / Foto: wikipedia.com

Jocul s-a transmis din generație în generație, tradiția lui fiind păstrată în special de către păstori; în pelerinajul dintre munte și șes, ciobanii s-au răspândit în întreaga țară. Și astăzi mai întâlnești bătrâni care vorbesc cu însuflețire despre îndrăgita lor joacă din copilărie, cunoscută sub diverse denumiri: fuga, hâlca, matca mare, hopaciu, baciu sau hoina. Ei povestesc despre baciul (căpitanul echipei), despre „păscari“ (jucătorii de la „prindere“), despre bâtă (bastonul de bătut mingea)…

Regulile de joc se deosebeau de la un sat la altul, de la o regiune la alta. Cum a apărut regulamentul? De necrezut, dar primul regulament al sportului nostru național a depins de… Jocurile Olimpice din 1896. Discutând posibilitățile de participare, forurile sportive din România au sugerat ideea de a pregăti două echipe de oină cu care să ne prezentăm la Atena pentru a face demonstrații. Lipsea, însă, regulamentul de joc! S-a apelat atunci la serviciile renumitului maestru de gimnastică Radu S. Corbu, profesor la liceul „N.Bălcescu“ din Brăila.

Totul a fost pus la punct, inclusiv echipele care urmau să plece la Jocurile Olimpice. Dar România nu a participat la Olimpiadă; în schimb, oina a rămas cu primul său regulament tipărit încă în anul 1898. După apariția acestuia, oina a început să se practice în mod organizat. Primul concurs oficial a avut loc la București, în ziua de 9 mai 1899, pe un teren situat pe șoseaua Kiseleff. Pe dreptunghiul cu două mari culori s-au întrecut 18 echipe școlare din mai multe orașe ale țării. Formația liceului „Nicolae Bălcescu“, din Brăila, antrenată de maestrul de gimnastică Radu S. Corbu, a câștigat primul campionat.

Grație unor profesori entuziaști, jocul nostru național cunoaște o vie activitate competițională până în anul 1936. Din acest an, campionatele și alte tradiționale confruntări se reduc, iar apoi sunt suprimate. După Al Doilea Război Mondial, sportul național românesc renaște. Se reiau campionatele (în 1951 se inaugurează campionatele republicane), se inițiază numeroase competiții („Cupa României“, „Cupa Regiunilor“, Spartachiadele, concursurile universitare, școlare etc.) care reunesc numeroși tineri.

„Oina trebuie asemănată cu o comoară a culturii poporului nostru“, ne spunea unul dintre veteranii sportului nostru, prof. Petre Tănăsescu. „Ea este frumoasă și va fi mai frumoasă, pentru că este într-o continuă perfecționare.“

 

Text apărut în “Almanahul Sportul, 1970”

Articolul precedentCum era Titus Ozon pedepsit de Securitate
Articolul următor#PronoLiga1. Trei jucători se bat pentru trofeul Ediției a 13-a în ultima etapă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here