Pe 17 ianuarie 1923, în ziarul Rampa, apărea un mic ghid despre cum trebuie jucat fotbalului. La acea vreme, jocul cu mingea rotundă se numea Football Asociație după apelativul din engleză, Football Association. În continuare, redăm integram articolul apărut în Rampa pe 17 ianuarie 1923:

Stepfen Bloomer, un renumit footbalist englez, care a reprezentat culorile engleze aproape de cincizeci de ori, a scris asupra jocului de football în special asupra jocului înaintașului inter. E o competință necontestată în această materie și credem că facem un bine redând o parte a interesantului articol, care poate fi folositor tuturor, cari dorește să se perfecționeze câtuși de puțin în acest joc. Iată în esență ceeace spune Bloomer în articolul său:
Pentru ca cineva să devină un jucător relativ perfect, e necesar înainte de toate, să știe juca din orice poziție. Aptitudinile fizice nu-i pot lipsi, așa e necesară o constituție corporală puternică și o forță fizică suficientă, în schimb nu se poate prescrie o înălțime și greutate determinată. Fiecare jucator trebue sã învețe a lovi, La prima vedere s’ar putea crede, că acest lucru e un bagatel, când în realitate nu este tocmai așa, ci din contră. Numai dupä un antrenament serios își va putea însuși un jucator îndemânarea de a lovi mingea cu puteri variate și cu ambele picioare. Începătorii lovesc cu vârful piciorului. Un jucător format numai în cazuri excepționale întrebuințeazã acest fel de lovire. Trecerea (pasarea) mingei și loviturile de poartă trebuesc executate cu partea internă sau externă a glesnii,. La noi în București pasarea, care, propriu zis, dă întregului joc frumusețea, eleganța și caracterul de „asociație”, e aproape necunoscută.
Mare important are prinderea exactă a mingei, care asemenea numai printr’un exercițiu îndelungat se poate câștiga, căci o minge scapată de un half sau mai ales o lovitură greșitã a unui back, poate fi fatală echipei sale. Începătorul trebue să-și formeze amble picioare în mod egal căci un jucător care prinde numai cu un singur picior, pleacă la luptă cu un handicap de 50 la sutã. Oprirea asemeni trebue efectuatà cu ambele picioare, deoarece la un match serios adversarul nu dă timpul necesar pentru ați alege cel mai comod mijloc de oprire. Dacă începătorul a învâțat să lovească, să prindă și să oprească mingea, atunci jucătorul să-și aleagă un loc potrivit înclinărilor și aptitudinilor sale firești. Pentru aceasta e necesar însã să joace în câteva concursuri. În cazuri foarte rari va putea jucătorul însuși să hotarască care loc corespunde mai mult aptitudinilor sale. Un om expert “de regulă antrenorul, determină locul fiecarui jucător. Dacă pare bun pentru înaintaș inter spre exemplu cel care are rolul cel mai însemnat în câștigarea luptei, va trebui să-și câștige ștința necesară, pentru a putea figura cu succes în acel post.
I se cere înainte de toate stapânire de sine și o privire liniștită asupra jocului. Dacă interul nu-și, poate stăpâni simțurile, dărâmă întreaga operă constructivă a înaintașilor. Se referă această mai ales la situațiunile dinaintea porții, Acolo e neve de cel mai mare calm. Interului nu-i este permis, măcar în cea mai mică măsura, să fie egoist, regulă, care de altfel se referă la toți ceilalți combatanți. Să nu se uite niciodată, ca înaintașii formează împreună părțile indivizibile ale unei mașini. E o greșală de tactică enormă a ține mingea încontinuu, numai pentru satifacerea sentimentului egoist de a marca singur goaluri. Trebuie să se știe, că un înaintaș egoist perde ușor mingea, căci chiar daca trece, peste doi jucători, la obstacolul la treilea, al patrulea tot pierde mingea, din simplul motiv că apărarea adversarului cunoaște această slăbiciune a înaintașului și își conformează tactica acestuia. Înaintașului se cere ca să cunoască la perfecție jocul de combinații. Dacă are simț pentru acesta, atunci prin exercițiu câștigă îndemânare, încât funcționează aproape cu o precizie matematică. El mai trebue să cunoască, obiceiurile, însușirile speciale (iuțeală, postarea exactă) ale tovarășilor lui, cărora trebue neapărat să se acomodeze. Trebue sä urmărească cu o deosebită atențiune întreg jocul, căci se poate întâmpla la fiecare moment ceva ce ar reclama intervenția lui. Dacă fundașul lovește greșit sau mijlocașul (half) trece rău mingea e datoria înaintașului – în special a interului – să prindă mingea și s’o utilizeze.
Mânarea (driblarea) încă e de însemnătate, totuși nu prezintă interesul pe care îl atribue cei cari îi dau mai mare importanță decât tuturor celorlalte calități ale înaintașului. Pentru ca să driblezi cu succes, trebue ca mingea să fie lipită de picior. E bine ca începătorul să se exerciteze el singur a mâna mingea. Am insistat mai mult asupra jocului de înaintași cu toate că linia de halfi se zice, că formează tăria unei echipe, trebuind să îndeplinească atât rolul de apărător; cât și să susțină în acelaș timp linia de înaintare în atacurile ce întreprinde mai mult pentru motivul că la echipele nostre linia de înaintași îndeplinește în cea mai mică măsură condițiunile unui joc mai sistematic, dovedind o necunoștință surprinzătoare a jocului de combinații. Chiar și în cecace privește prinderea și oprirea mingei sunt inferiori celorlalți combatanți. Ce sã mai amintesc faptul aproape nici una din echipele de categoria, așa zisă. I-a, nu au măcar un jucător, care să știe schoota pe poartă.
L. Iuga