Cel mai previzibil sezon din istoria Ligii 1 se apropie cu pași mari și spre finalul său matematic. CFR Cluj era campioană încă din startul sezonului. Nu avea cu cine să se lupte, FCSB și Craiova fiind patronate de doi ”Gigei”, iar în plus prietenii îi erau mereu aproape.
Etapa a 8-a ne-a adus din nou câteva rezultate logice în Playoff. Cronologic, Sepsi a fost din nou jenantă, Craiova a fost din nou satelit al celor de la FCSB, iar Astra i-a pus pe tavă CFR-ului cele 3 puncte necesare pentru titlu.
Mai multe nu sunt de spus despre un fotbal mort, în care bucuriile vin de pe urma unor meciuri ciudate, macabre, care ne trimit cu gândul la ”Epoca de aur” a Diviziei A. Dar nu e bai, ”Summer is coming”, iar europenii ne vor trimite rapid acolo unde ne este locul: OUT din UEL și UCL.
Să nu mai plângem acum și să vedem ce ne-a rezervat etapa a 8-a!
Concordia – FC Botoșani 2-2, impresie bună pentru o retrogradată
Dacă nu vor apărea minuni/probleme ”mioritice” pentru ale echipe din Liga 1, Concordia Chiajna ne va părăsi. În ciuda condamnării, ilfovenii au făcut un meci bun cu FC Botoșani. Au și condus cu 1-0 și 2-1, însă atunci când ești slab, nici norocul nu ține cu tine.
După remiza de la Chiajna, FC Botoșani s-a cam salvat, însă jocul trupei lui Ciobotariu continuă să fie unul cenușiu. Norocul moldovenilor e că în Liga 1 sunt echipe extrem de modeste, iar salvarea nu pare a fi o problemă.
Au marcat: Moussa (9), Cadamuro (69) – Meira (og. 64), M. Roman (71)
Gaz Metan – Hermannstadt 4-1, un fleac, i-au cam retrogradat
Vă mai amintiți acel România-Olanda de la Euro 2008, atunci când trupa lui Pițurcă a fost așa de slabă că nici delăsarea batavilor nu i-a permis să înscrie și să câștige? Ei bine, așa a fost meciul Gaz Metan – Hermannstadt. Sibienii lui Miriuță au fost așa de slabi în meciul de la Mediaș că nici dacă echipa s-ar fi lăsat nu ar fi putut câștiga.
Plictisiți de jocul sub orice critică al sibienilor, medieșenii au pus piciorul în prag și au marcat gol după gol. S-a terminat 4-1 în condițiile în care Gazul nu a forțat. În mod normal, cu Mediașul 100% în joc, am fi asistat la o diferență record.
În ceea ce privește Sibiul, șansele de salvare sunt tot mai mici. Nu pentru că nu ar fi timp, ci pentru că la echipă nu mai există nimic. Jucătorii par morți în cadă, jocul nu merge deloc, iar Miriuță e Miriuță.
Au marcat: Rondon (25, 67, 72), Caiado (70) – Dîlbea (89)
Dunărea Călărași – Dinamo 1-0, dai acum, primești la anul
Cu locul 1 fără miză și cu un weekend înainte, Dinamo s-a dus la Călărași și a dăruit cadou 3 puncte pentru Dunărea lui Dan Alexa. Sunt gesturi umanitare, făcute cu trimitere în Viitor. Cine știe, poate Dunărea se salvează, iar Dinamo va avea nevoie sezonul viitor de puncte pentru a face minunea: calificarea în Playoff.
A marcat: Ammari (70)
Viitorul – Sepsi 3-1, victorie lejeră fără ”vedete”
Viitorul lui Gică Hagi a demonstrat încă o dată că, atunci când vrea, poate să câștige lejer un meci. Chiar și cu rezervele dacă e necesar. Acest lucru s-a întâmplat și în meciul cu Sepsi. ”Mânjii” lui Hagi au revenit de la 0-1 și s-au impus cu 3-1, deși în teren au fost multe rezerve.
Cu acest succes, Viitorul se apropie de Craiova, iar locul 3 nu mai e de neajuns. Dincolo, Sepsi se concentrează pe ”Lanternă”,
Au marcat: Calcan (51, 68) – (Hamed 49)
Voluntari – Poli Iași 0-0, fără goluri, dar cu multe ocazii
În Liga 1, cam 90% din meciuri sunt somnifere. Știți cauzele, jucătorii nema, antrenori tip Petrescu etc. Ei bine, acest 0-0 de la Voluntari a avut viață. Nu și goluri, însă au fost ocazii și faze de fotbal agreabile.
Remiza nu o prea ajută pe Voluntari, însă e un punct care se poate dovedi util după ce se va trage linie în Playout.
”U” Craiova – FCSB 0-2, oltenii continuă să fie ”satelit” al steliștilor
Nimic nou sub soare în duelul Craiova vs fosta Steaua. Ca de obicei, bucureștenii au venit la Craiova și au plecat cu toate punctele. Se pare că acel 2-1 pentru olteni din octombrie a fost o simplă întâmplare.
Dar fanii Universității nu trebuie să fie triști. Au și ei un Gigi Becali la lojă, pe Mihai Rotaru, iar rezultatele cu siguranță vor întârzia să apară. Echipa nu are antrenor, jucătorii sunt cam pilaf, iar un nou loc 3 e și el pus în pericol.
Dincolo, FCSB nu a impresionat, dar a marcat de două ori și încă mai visează la titlu.
Au marcat: Tănase (35), Man (95)
Astra – CFR Cluj 1-5, c-așa-i în Cooperativă
Absolut nimic surprinzător nu s-a petrecut în meciul de la Giurgiu. După ”surpriza” din Cupă, Astra s-a revanșat față de CFR Cluj și i-a oferit pe tavă un titlu meritat până la urmă. Cu multe rezerve, cu mulți plictisiți și cu mulți semi-amatori prin primul 11, giurgiuvenii au fost la ”înălțime”.
Și uite așa, CFR-ul lui Dan Petrescu face spectacol în cele mai ciudate meciuri ale sezonului: cu Viitorul și cu Astra. Doar proștii cred în coincidențe. În ceea ce ne privește, așteptăm cupele europene, acolo unde toate ”româncele” vor fi din nou ”dudelangizate”.
Au marcat: Llullaku (66) – Omrani (15), Djokovic (59, 73), Beja (og. 80), Hoban (87)
Premianții etapei a 8-a din Liga 1 (Play-off/Play-out)
- Cel mai bun jucător al etapei: Mario Rondon (Gaz Metan Mediaș)
- Antrenorul etapei: Edi Iordănescu (Gaz Metan)
- Golul etapei: Andreas Calcan (Viitorul – Sepsi)
Repetenții etapei a 8-a din Liga 1 (Play-off/Play-out)
- Cel mai slab jucător al etapei: Mike Cestor (Astra)
- Cel mai slab antrenor al etapei: Vasile Miriuță (Hermannstadt)
Etapa a 9-a de Liga 1 (playoff + playout) programează meciurile
10 MAI ’19, 18:00: FC Botoșani – FC Voluntari
10 MAI ’19, 21:00: Dinamo – Gaz Metan
11 MAI ’19, 15:30: Hermannstadt – Concordia
11 MAI ’19, 18:00: Poli Iași – Dunărea
11 MAI ’19, 21:00: Sepsi – FCSB
12 MAI ’19, 21:00: CFR Cluj – ”U” Craiova
13 MAI ’19, 20:30: Viitorul – Astra
Sursa foto: FB/CFR Cluj