Cornel Dinu, un interviu cu căpitanul lui Dinamo dar și al naționalei României în anii 1970, în revista Cutezătorii:
1. Ce v-a învățat fotbalul despre oameni?
– În lumea de azi, mai ales la oraș – relațiile dintre oameni sunt mai distante și ele riscă să devină de-a dreptul reci. Trăiești o viață alături de-un vecin de palier cu care abia te saluți. Ce să mai spun că niciodată nu știi cu cine ai călătorit în tramvai! Fotbalul, sportul în general, e un mode de-a reface legăturile dintre oameni rapid și fără ocolișuri. E o formă de sinceritate, de dragoste, dacă vreți. Sunt dese momentele când se îmbrățișează nu doar coechipierii pe teren ci și spectatorii (necunoscuți) din tribune.
2. Fiindcă veni vorba despre spectator, ce nu înțelege omul care nu joacă?
Nu înțelege uneori că un spectacol sportiv are întotdeauna doi învingători potențiali. O logică elementară trebuie să-l împiedice să vrea victoria cu orice preț. Ce ne-am face noi cei din teren dacă am dat curs îndemnurilor de genul “Arde-l!”, “Dă-i la oase”, etc. Nu înțelege mai ales că a accepta o înfrângere logică îl ridică pe învins la același nivel de noblețe cu învingătorul.
3. În meciul R.F.G. – Franța de la recentele mondiale, după prelungiri la executarea penaltiurilor un jucător vest-german i-a șoptit la ureche portarului propriu în ce parte are obiceiul să tragă unul din jucătorii francezi, coechipier al său la o echipă de club și portarul a apărat iar Franța a pierdut calificarea. Vi se pare faptul o lipsă de fair-play?
Nicidecum. Six – pentru că despre el e vorba – trebuia să se aștepte la asta. Fotbalul e un mod de a rezolva niște situații de luptă, niște probleme și trebuie să gândești asupra tuturor împrejurărilor care ți-ar putea apăra șansa. Dealtfel, în mod frecvent, adversarii se studiază reciproc: boxerii între ei, echipele între ele. Tocmai de aici începe lupta inteligentă.
4. O nefericită “tradiție” opune în viața școlarului, mingea și cartea. Cum s-o fi evit ea?
Copiii țăranilor de altădată nu știau ce e joaca, aveau prea multe lucruri serioase de făcut. S-a creat de aici probabil, ideea că joaca este opusă muncii, că automat cel ce o practică trebuie privit cu admonestare. Astăzi însă lucrurile s-au limpezit în bună măsură. A face fotbal cum trebuie e la fel de important cu a practica orice meserie cum trebuie. nu joacă îi împiedică pe copii să învețe ci cu totul altele sunt cel mai adesea cauzele. O joacă bine gândită ar fi exact ajutorul cel mai de preț al școlarului.
5. Ați jucat pe atâtea stadioane cu adversari de diferite naționalități. Care credeți că ar fi modul specific de exprimare în teren al românului ca fotbalist?
Ca toți latinii, avem imaginație și rapiditate dar în plus față de ei, românul exprimă în fotbal și o anumită îndârjire, dorința aprig[ de a învinge. El caută o compensație în joc, în izbândă; caută un fel de revanșă pentru marele efort depus în teren de către coechipierii săi.
6. S-au văzut pe terenurile de fotbal oameni plângând, bărbați în toată firea. Or, se știe, adulții plâng extrem de rar, mai ales bărbații. Ce anume e atât de dureros într-o înfrângere încât omul e năpădit de lacrimi?
În mod firesc înfrângerea intră în viața oricărui sportiv. Ea este mult mai aproape de victorie decât crede omul din afara terenului. Dacă sportivul plânge totuși, înseamnă că situația afectează straturi foarte adânci ale ființei sale. Unii plâng de rușine interpretând înfrângerea ca pe un semn de neputință. Cine nu e sportiv, nu are o viață de luptă, adesea nici nu știe cât de neputincios este – altminteri ar vedea că înțelegerea acestui adevăr este foarte greu de suportat. Foarte des însă sportivii plâng pentru că nu au putut sluji un țel foarte drag lor, foarte înalt: o victorie dedicată mamei, copilului lor, patriei pe care o reprezintă. Să te afli atât de aproape de acest vis și să le ratezi, nu e deloc ușor de suportat.
7. Aveți prieteni buni?
În primul rând soția mea. În rest există mulți oameni alături de care trăiesc momente de bucurie dar nu îmi place să fiu ipocrit și nici ușuratic. Prietenia e un lucru serios, de-a dreptul grav. Cu toții avem multe cunoștințe dar puțin prieteni. Important este, cred eu, să îi știi pe oameni de cunoștințe și să îi tratezi de prieteni.
Cornel Dinu – 7 întrebări, 7 răspunsuri (Revista Cutezătorii)
