Corabia cu 11 pasageri – un extras care descrie problemele și frământările înaintea primului meci de la Campionatul Mondial din Mexic, 1970 relatate de către selecționerul echipei naționale de la acea vreme, Angelo Niculescu:
Corabia cu 11 pasageri (de Angelo Niculescu)
= extras =
Cu Dan, situația se dovedea cu totul diferit să fată de “cazurile Dobrin și Răducanu”. La Dan nici nu exista măcar problema că n-ar depune în pregătiri acea râvnă și dăruire nesecată care îl caracterizau, de altfel. Dan venise aici, în Mexic, cu o ambiție formidabilă, dornic să interpreteze cu virtuozitate “rolul vieții sale sportive”. Se antrena cu deosebită conștiinciozitate, cu o înverșunată ambiție. Era sufletul echipei noastre. Când ceilalți oboseau, Dan Coe îi refrișa cu cuvinte bărbătești, încurajatoare. Giuleșteanul ar fi fost în stare să treacă și prin foc pentru echipa națională, ar fi spart bară cu capul dacă ar fi fost conștient că acest sacrificiu ne va duce victoria.
Trăia între o frenetică exaltare și abia aștepta ziua partiei cu Anglia. Număra orele și minutele care mai rămâneau până atunci… Dar tocmai datorită acestui exagerat spirit de efervescență sportivă Dan Coe își pierdea acum capul pe teren. Alerga în toate părțile chiar unde nu era nevoie. Își părăsea zona cu regularitate, avântându-se în atac când nu trebuia, își “hăituia” adversarii până în careul lor, ataca în forță, lovea, într-un cuvânt, genera fără ca să își dea seama, o mare dezordine și tensiune în apărare. Își pierduse busola pentru că acum dorința lui depășea rațiunea. Am încercat să stau de vorbă cu Dan în decursul jocurilor de pregătire. Se dovedea receptiv pentru moment, mă aproba, se jura că va reveni la normal dar a doua zi fără să își dea seama, repeta în teren exact erorile despre care discutasem anterior. Părea o rachetă plecată de la sol care nu mai poate fi oprită la jumătatea drumului de nimeni. Exaltat de dorința afirmării cu orice preț, înfierbântat de atmosfera întrecerii unde se adunau somitățile fotbalului mondial dar nu se mai subordona cerințelor echipei. Comitea grave greșeli de tehnică și tactică, și, neadmițând să fie depășit, își lua adversarii direct, cum se spune, cu fulgi cu tot în propriul nostru careu expunându-ne deci pericolului loviturilor de pedeapsă. Începeam să mă gândesc cu teamă acum ce se va întâmpla cu Dan Când va intra în scena centrală dacă cu acești iluștri necunoscuți se comportă într-o astfel de manieră, ce va face el atunci când va avea în față vulpi experimentați ca Bobby Charlton, Horst, Adamec, Pele, Gerson et company. Aceleași întrebări păreau acum să-i frământe și pe jucătorii noștri, în special pe colegii din linia defensivă îngrijorați și ei de această dezlănțuire a lui Dan Coe. Cum îl aveam la îndemână pe Dinu, am început să reflectez din ce în ce mai serios la înlocuirea lui Dan. Nici dinamovistul Dinu nu era ușă de biserică. Consuma și el foarte multă benzină în teren, se dovedea uneori irascibil și excesiv de nervos dar în comparație cu Dan, la ora Mexicului, Dinu era mult mai ordonat în joc și putea da un randament mai mare. Știam că echipa fără Dan va fi ca un om fără inimă și Dan avea șapte inimi în pieptul său dar întrevedeam în același timp foarte clar riscurile pe care mi le asumăm. Dacă l-aș păstra în formație în starea aceasta de maximă încordare. Ca om și ca tehnician, am în egală măsură, regretam că nu îi pot oferi lui Dan posibilitatea să evolueze la Mexic mai ales după ce îl pusese atâta dragoste și pasiune în partidele preliminariilor. Mă mângâiam în schimb cu gândul că îl ajutăm pe Dan să joace pe Maracana cu puțin timp în urmă. Acolo fusese însă vorba de un turneu amical. Aici, miza era cu totul alta și nu mai aveam voie să fiu sentimental ci foarte realist.
La încheierea primei reprize a jocului de antrenament cu F.C. Oro, mi-am luat deci inima în dinți și am spus lui Dinu să treacă pe postul lui Dan Coe. Eram conduci cu 1-0 dar imediat lucrurile s-au pus la punct și am terminat învingători cu 4-1. Nu mai încăpea îndoială: “soluția Dinu” este singura care poate salva situația acum când Dan Coe trebuia ținut departe de teren. A doua zi, imediat după ce se dat deșteptarea, m-am dus în camera lui Dan. “Leul giuleștean” părea foarte îngândurat și mi-am dat seama că somnul nu se prea lipise de el. Se mai afla de față și Lupescu, colegul său de echipă. M-am apropiat stânjenit de ei și am zis lui Dan:
– Văd că ești abătut. Îți înțeleg supărarea. Tocmai de asta am venit la tine în mod special. Te-aș ruga foarte mult să mă înțelegi. Mă doare că trebuie să procedez astfel tocmai cu tine. Pentru Dobrin nu am niciun regret dar la tine Dane, e cu totul altceva. Nu pot să fiu însă sentimental în momentele acestea. Cred că înțelegi acum și tu că în condițiile de aici de la Mexico, Dinu de un randament mai bun decât tine. În primul rând fiindcă e mai cald.
Giuleșteanul m-a întrerupt cu un glas moale, descurajat:
– Nea Angelo, te înțeleg. Ești antrenor și vezi mai bine lucrurile în teren dar aș fi dorit atât de mult să joc aici în Mexic. Era singurul prilej din viața mea. Mai am puțin și gata, voi termina cu fotbalul. Aș fi meritat după atâția ani de zile această satisfacție.
– Da, Dane, nu spun că n-ai fi meritat. Dar acum nu se poate. Trebuie să merg pe mâna lui Dinu. Te rog încă o dată să mă înțelegi și să rămânem prieteni.
S-a așternut o adâncă tăcere. Mă simțeam foarte stingherit așa că am căutat să plec cât mai repede. În dimineața aceea, Dan a venit mai târziu la masă și mi se pare că nu a gustat din nimic. Părea totuși că s-a resemnat sau că încearcă să se obișnuiască cu gândul că trebuie să fie rezervă la Campionatul Mondial din Mexic. În schimb, Dobrin nu se mai sinchisea de nimeni. Își îndeplinea programul său “special”. Ziua dormea iar noaptea “circula”. Mereu ni se spunea că vine la hotel în zori de zi. Dobrin devenise un izvor de ironii și insulte. Ne sfida pe toți iar acum folosea o altă “placă”:
– Las’ că am vorbit cu nea Jenică și o să vă încondeieze el cum trebuie. Să vă învețe minte.
Ion Balaș a căutat să-l mai tempereze luându-l mereu de-o parte și discutând cu el. Dar Dobrin i-a ripostat foarte arțăgos:
– Ce îmi dai mie ordine? Nu primesc ordine de la dumneata. Cine ești dumneata în fond?
… Se punea problema ce se va întâmpla cu linia de mijloc după retragerea lui Dinu pe ultimele baricade. Ghergheli, pe care altădată l-aș di aruncat în foc cu ochii închiși, se dovedea acum de nerecunoscut. Clima mexicană îl moleșește aproape total. Și deodată mi-am amintit de Dumitru “Liliputanul din Giulești”. Se remarcase în turneul brazilian mai ales printr-o tehnică superioară, clarviziune, rezistență și curaj. (Tackling-urile lui deveniseră de-acum celebre). N-am mai stat nici o clipă la îndoială și l-am desemnat titular pentru primul joc cu Anglia alături de Lupescu și Neagu. “Liță” avea acum prilejul să reprezinte culorile Giuleștiului în lipsa matadorilor principali, Dan Coe și Răducanu.
… Guadalajara, noaptea, ajunul meciului cu Anglia… Mai primesc o dată hârtia cu formația noastră, corabia cu 11 pasageri: Adamache – Sătmăreanu, Lupescu, Dinu, Mocanu – Dumitru, Nunweiler VI – Dembrovschi, Tătaru, Dumitrache și Lucescu.
Pe numele lui Tătaru mai stăruie un semn de întrebare. Mi-amintesc că ieri că s-a discutat ultima oară despre formație. Ne-am târguit destul de mult asupra liniei de atac. Eu propusesem varianta: Neagu, Dembrovschi, Dumitrache, Lucescu dar majoritatea l-a preferat pe Tătaru care părea mai aclimatizat cu Mexicul. Deși mi s-a dat mână liberă în alcătuirea formației, am cedat pornind de la precept mai vechi “când mai mulți îți spun du-te să te culci… culcă-te”. Și-apoi și așa aveam destule probleme pe cap cu exilații Dobrin, Dan Coe și Răducanu. De pe acum aud că mi se cerut “capul pe tavă” de către ziariștii noștri sosiți la Guadalajara.
Dar ce e gălăgia asta? Privesc pe fereastră. Câțiva turiști s-au adunat lângă piscină și fac o hărmălaie teribilă. Sunt beți, probabil, dar ar fi necesar să se ia măsuri. Băieții mai trebuie să se odihnească bine în această noapte dar oare se va lipi somnul de ei? Sătmăreanu a și început să circule pe coridor ca o fantomă. Nu își găsește liniștea niciodată în ajunul unei partide importante. Tot ca el se comportă și Lupescu și Mocanu. Oare cum va fi partida de mâine? Ce surpriză ne-a mai pregătit team managerul Alf Ramsey? Dar nu ne mai speriem de englezi mai ales după acea parte de neuitat de pe Wembley unde am putea spune că am bătut un “cui de aur” în firma noastră. Ar trebui deci În mod normal să nu-mi fac griji prea multe dar nu reușesc, dintr-un singur motiv: susținem un joc cu miză – nu amical. Și apoi mai există o problemă. Echipa noastră – sunt foarte conștient de acest lucru – nu se prezintă la valoarea de pe Wembley. Condițiile climatice speciale și schimbările intervenite ne-au pus probleme dificile. De aș mai avea la îndemână un răgaz de cinci, șase zile tare ar fi fost bine. De ce nu am renunțat oare la jocul acela de la București cu sârbii, ca să plecăm cu o săptămână mai devreme? Întrebări care îmi ciocănesc în cap până în zori. Văd soarele ridicându-se deasupra Guadalajarei ca un imens glob de aur din ascunzișurile numai de el știute. Va fi o zi frumoasă, mâine. Dar pentru cine?
Corabia cu 11 pasageri
✴︎✴︎✴︎
Ziua a fost una frumoasă dar din păcate, nu pentru noi. Anglia câștiga cu 1-0 prin golul marcat de Geoff Hurst în minutul 65 după un meci foarte bun făcut de tricolori. Dintre cei exilați, Necula “Rică” Răducanu a fost cel mai norocos prinzând o repriză în ultimul meci al grupei, cel cu Brazilia. Din păcate, Dan Coe și Nicolae Dobrin nu au fost utilizați niciun minut la acel Mondial deși au avut contribuții importante la calificare.
