Blitzurile aparatelor foto au luminat pentru câteva secunde holul pe care avansa selecționerul naționalei României în drumul său către purgatoriul săli de presă. Civilizat şi elegant, trecând peste emoţiile trăite în partida recentă încheiată s-a aşezat fără grabă, aşteptând tirul plutonului de execuţie aflat în faţa sa:
– Cimpoi Bucşinică, de la Gazeta Sporturilor. Bună Ziua. Veţi demisiona? Iar dacă da, veţi pleca cu conştiinţa împăcată?
– Bună ziua şi dumneavoastră. Referitor la întrebarea dumneavoastră , dacă doriţi, vă pot oferi un răspuns-fulger, fals însă. În realitate, cred că vă echivocaţi în întrebarea pusă. Nu se pune problema unei demisii. Se pune mai degrabă problema soluţionării motivelor care v-au făcut pe dumneavoastră să vă gândiţi la o posibilă demisie a mea. Asta mă preocupă pe mine mai mult. Rezolvarea problemelor existente, nu evitarea lor.
– Greiere Titirezoi, de la ProSport. Nu credeţi că
slabul randament al naționalei provine de la excesiva utilizare a aceloraşi jucători pe întreaga durată a sezonului, poate a accidentărilor nu contest asta, însă se observă o stare accentuată de oboseală, poate chiar o specie de blocaj mental care împiedică echipa să presteze la randamentul normal?
-Nu , nu cred.
– Zdrang Pulberică, de la Fanatik. Ce părere aveţi despre jucătorul X-ulescu. L-aţi dori în lotul dumneavoastră?
– Aici nu este vorba despre ceea ce opinez eu. Fotbalistul în sine nu este o columnă scrisăîn ziar. Este un proiect personal ce la rândul său se transformă în ceva util pentru un colectiv aşa cum este o echipă de fotbal. Nu este vorba nici de măcar ceea ce este respectivul fotbalist în momentul de faţă, ci de ceea ce poate fi, de ceea ce poate aporta.
– Viorică Procopsitu de la Evenimentul Zilei. Ce s-a greşit azi?
-Greu de spus. Balonul a fost pe perioade lungi de joc în terenul de joc advers, jucătorii au asediat portarul rival. Din păcate, nu s-a produs o coincidenţă între acea minunată figură geometrică ce se numeşte balon şi o oarecare parte solidă din corpul fizic al vreunui jucător de-al nostru.
– John Perfuzie Lumină, free-lancer. Şi acum ce urmează?
– Asta este un din chestiunile fundamentale ale filozofiei şi nu mă aştept să se rezolve în aceste momente. Mâine vom şti mai multe, acum ignorăm.
– Dromichete Dezlânatul de la Radio Bombastic. Vă daţi seama că acum veţi fi atacat din toate părţile, învinuit fiind de toate relele echipei şi de slabul bagaj intelectual de care daţi dovadă, calitate indispensabilă în lumea fotbalului?
– A fi uman înseamnă a face parte din societate, care pe de o parte ne asimilează şi ne protejează, iar pe de cealaltă parte de uniformizează. Pe cei care într-un mod sau altul ies în evidenţă, fie pentru grandoarea lor, fie pentru excesul de mizerie dovedit, societatea îi ejectează, încearcă să-i distrugă. De cele mai multe ori, cei cu jeg pe spate sunt mai rezistenţi şi greu de doborât. Vorbim de o acţiune similară cu cea anticorpilor din interiorul organismului uman. În cele din urmă, cei mai mulţi oameni mor din boli cancerigene, ceea ce înseamnă că predomină forţele malefice. Suntem ceea ce suntem din cauză că în societate anticorpi doboară întotdeauna extremele pozitive.
– Vasile de la barul de peste stradă. Se simte lipsa unui lider de echipă. Sunt jucători motivaţi? Există devotament pentru echipă?
– Devotamentul excesiv poate fi mai degrabă o capcană decât un avantaj. Caracterele puternice pot priva de propria personalitate pe cei mai slabi, distrugându-le ambiţia şi auto-respectul. Nu cred că se simte nevoia unui lider unic, ci este nevoie ca fiecare jucător să fie capabil de a se auto-lidera, formând astfel un întreg. O echipă. Există oameni care sunt fericiţi făcându-i pe ceilalţi să trăiască în frică şi teroare. Şi cred că aici este sfârşitul.
Vă mulţumesc.
