Pe 20 mai 1951, reprezentativa României juca primul și singurul meci al acelui an. Tricolorii disputau la Praga, pe Stadionul Strahov sub privirile a peste 50.000 de spectatori, un meci amical cu reprezentativa Cehoslovaciei. această întâlnire era cea de-a 11-a dintre cele două. Până la acest meci învinsesem Cehoslovacia doar o singură dată și remizam de două ori iar de șase ori au câștigat oponenții noștri din acest meci.
Potrivit cronicilor, începutul de meci a fost al gazdelor care au și deschis scorl după numai 16 minute de joc când František Vlk execută un corner, mingea este respinsă de Apolzan dar care ajunge la același Vlk care trimite din nou în care și-l găsește nemarcat pe Jaroslav Cejp care trage din apropierea porții și înscrie. Golul pare să-i fi trezit pe jucătorii noștri care încep să atace poarta adversă. Eforturile tricolorilor dau rezultate cu 5 minute înaintea sfârșitului primului act când “Filotti intră în posesia balonului și pornește în acțiune pe centru. Schimbă cu Zavoda I, căruia îi pasează. Acesta din urmă centrează la Vaci care este marcat de doi adversari. Vaczi, deși jenat, reia direct peste cap în goal, marcând imparabil: 1-1.”
Gazdele intră din nou în avantaj prin golul marcat de František Vlk. “Trnka respinge un atac al echipei noastre și, cu capul, trimite mingea la Cejo. Acesta scapă ușor de Apolzan și fuge singur spre poartă. Trage puternic dar Voinescu respinge. Mingea ajunge la Vlk, care urmărise faza și care înscrie în poarta goală: 2-1 pentru R. Cehoslovacă.”
Rezultatul final este stabilit de același Gheorghe Vaczi care restabilește egalitatea în minutul 73. “În minutul 73, Hlaváček îl depășește pe Farmati și centrează la Cejp, intervine Apolzan și acordă corner. Hlaváček execută bine, Voinescu interceptează, dar scapă balonul în corner. De data aceasta bate Vlk. Farmati respinge la Băcuț, care prelungește mingea la Moldoveanu. Acesta face o cursă spectaculoasă, atrage doi adversari asupra lui și apoi centrează la Vaczi, care de aproape reia direct în goal: 2-2.”
Meci amical | |
20 mai 1951 – Praga, Cehoslovacia | |
Stadion: Strahov | Spectatori: 50.000 | |
Arbitru: György Dankó (Ungaria) | |
CEHOSLOVACIA | ROMÂNIA |
2 | 2 |
Jaroslav Cejp 16′ | |
Gheorghe Vaczi 40′ | |
František Vlk 61′ | |
Gheorghe Vaczi 73′ | |
Primul XI | |
Jucător | Jucător |
Václav Morávek (GK) Vladimír Venglár Jiří Trnka Anton Krásnohorský Anton Malatinský (C) František Ipser Ladislav Hlaváček Jaroslav Cejp (85′) Jiří Žďárský (20′) František Vlk Otto Hemele | Ion Voinescu (GK) Vasile Zavoda Alexandru Apolzan Zoltan Farmati Mihai Flamaropol (46′) Tiberiu Bone (71′) Petre Moldoveanu Francisc Zavoda Gheorghe Vaczi Iosif Petschovschi (C) Ștefan Filotti |
Rezerve | |
Vladimír Bouzek (20′) | Gheorghe Băcuț (46′) |
Emil Pažický (85′) | Gavril Serfözö (71′) |
Selecționeri | |
Ladislav Ženíšek | Emerich Vogl |
GALERIE FOTO | |