Thursday, August 13, 2026
No menu items!
Acasă International De ce nu s-a dus Jose Mourinho la gala FIFA?

De ce nu s-a dus Jose Mourinho la gala FIFA?

0
1262

Fii la curent cu toate poveștile din istoria fotbalului!

Adaugă tikitaka.ro în Google News

Nici o zi fără ca Mourinho să nu apară in primele rânduri ale ziarelor sau între primele știri ale jurnalelor sportive de televiziun. După cum știți, ieri a avut loc Gala FIFA, eveniment cu ocazia căruia s-au decernat tot felul de premii, de la Balonul de Aur primit de Messi, titlul de antrenor al anului primit de spaniolul Vincente del Bosque, ”jucătoarea anului” primit de nord-americana Hope Solo, premiul fair-play primit de Uzbekistan sau surpriza Stoch la cel mai frumos gol. La Zurich, căci acolo s-a întâmplat bairamul, s-a strâns aproape toată floarea cea vestită a fotbalului mondial, mai puțin … Jose Mourinho.

Portughezul declarase cu câteva zile înainte că nu va participa la gală pentru că va munci din greu pregătind returul pe care Real Madrid îl are de disputat, miercuri,  cu Celta Vigo în Cupa Spaniei ( Copa del Rey ) și unde are de întors scorul de 2-1 înregistrat în tur.

Toate bune și frumoase. Real Madrid a avut prezenți la gală cinci fotbaliști, nominalizați în 11-le ideal al FIFA ( Casillas, Marcelo, Sergio Ramos, Xabi Alonso și Cr. Ronaldo ), plus grupul conducătorilor în frunte cu președintele Florentino Perez. Și totuși, lipsea antrenorul, care era și el nominalizat la titlul de cel mai bun antrenor al anului. Ce făcea Mourinho la acea oră?

Ziarul AS dezvăluie azi că în timp ce Vincente del Bosque primea respectivul titlul, Jose Mourinho urmărea antrenamentul baiatului său cu o echipă de cartier din Madrid. Grea muncă. De altfel, fotbaliștii prezenți la gala de la Zurich au avut antrenament cu Mourinho in dimineața zilei de marți, după care s-au urcat într-un avion-charter inchiriat de club pentru a face act de prezență în Elveția. Mai puțin Jose Mourinho care nu a vrut să renunțe la rutină, adevărat fiind că el își urmărește băiatul la antrenamente ori de căte ori are timp liber. Așa cum a avut și ieri, cu singura diferență că la Zurich era premiată jumătate din echipa sa.

Lasă un comentariu

Lasă comentariul tău
Introdu numele tău