Cătălin Hîldan, unicul căpitan

0
2516

Cătălin Hîldan – 5 octombrie, anul 2000, stadionul din Oltenița… Dinamo juca un meci amical cu echipa locală, Șantierul Naval. În minutul 74, căpitanul dinamovist încearcă un sprint. Face câțiva pași însă cade în genunchi… apoi se prăbușește pe gazon cu fața învinețită. Colegii și adversarii se îndreaptă spre el rapid, presimțind că este ceva grav. Medicul dinamovist, Mircea Lucaciu încearcă rapid câteva manevre de resuscitare dar organismul jucătorului nu răspunde. Imediat este urcat în binecunoscuta salvare dotată cu targă și aparatură depășita și pleacă spre spital. La știrile de la TV s-a anunțat că în salvare nu s-a găsit o mască de oxigen, iar pentru asigurarea aerului, mașina a mers cu haionul deschis. Cătălin Hîldan a decedat la spital. Avea doar 24 de ani…

Catalin Hildan
Catalin Hildan
Moartea lui Cătălin Hîldan a declanșat un alt scandal în lumea medicinei sportive. Cătălin Hîldan trecuse de vizita medicala împreună cu colegii de la Dinamo cu doar o săptămâna în urmă la o clinica particulară. Fusese declarat apt pentru efort. Din cercetările ulterioare s-a stabilit că fotbalistul suferea printre altele si de hepatita tip C. Asta spune multe despre cum se acordau vizele medicale sportivilor. La un nou control, același virus al hepatitei tip C a fost descoperit în corpul colegului său, Florentin Petre. Cauza decesului a fost anunțată drept anevrism cerebral, mecanism ce declanșează un accident vascular.
Cu numele lui Cătălin Hîldan a fost botezată una dintre peluzele stadionului Dinamo, iar suporterii arborează la fiecare meci portretul „Unicului Căpitan”.
Peluza Cătălin Hîldan / foto: www.facebook.com/PeluzaCatalinHildan
Peluza Cătălin Hîldan / foto: www.facebook.com/PeluzaCatalinHildan
Articolul precedent#PronoLiga1. Liderul își menține avansul minim. Urmează runda a 13-a
Articolul următorPrimul meci din istoria echipei Dinamo București (11 iulie 1948)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here