Când Il Calcio conducea lumea: Gascoigne vs. Roma şi Gullit vs. Maradona

Italienii n-au avut răbdare în acest sezon şi au îngrămădit câteva dueluri pirotehnice în primele etape ale noii ediţii de Serie A. Runda a doua a propus Juventus – Lazio, pentru ca în etapa următoare să fie programate Derby d’Italia şi Derby della Lanterna. Oferta din acest weekend este la fel atractivă, în program aflându-se Derby della Capitale şi Milan – Napoli, ambele duminică. Două dueluri clasice pentru campionatul italian şi care ne oferă ocazia să ne întoarcem în timp 20 de ani, în perioada în care Il Calcio conducea lumea, pentru a retrăi atmosfera de atunci.

29 noiembrie 1992 – Cum a devenit Gascoigne idol la Roma

„Mânca îngheţată la micul dejun şi bea bere la prânz, dar ca jucător a fost senzaţional. L-am iubit pe băiatul acesta. Era un geniu, un artist, care mă făcea, în acelaşi timp, să-mi smulg părul din cap”. Aceasta este caracterizarea pe care i-a făcut-o fostul mare portar italian Dino Zoff lui Paul Gascoigne. Cei doi au lucrat împreună la Lazio, la începutul aventurii englezului în Serie A.

Italia l-a descoperit pe copilul teribil al Albionului în 1990, la Cupa Mondială, atunci când Gascoigne a fost unul dintre motivele pentru care Anglia a ajuns la un pas de finală. Imaginea cu el în lacrimi în momentul în care a primit cartonaş galben în semifinala cu Germania, avertisment care l-ar fi împiedicat să joace în ultimul act, a rămas una dintre emblemele acelei competiţii.

Doi ani mai târziu, englezul revenea în Bel Paese, semnând cu Lazio, echipă care i-a plătit lui Tottenham 15 miliarde de lire în schimbul său. Şi-a făcut debutul pe 27 septembrie 1992, într-un meci cu Genoa, la 16 luni distanţă de momentul în care suferise o gravă accidentare la genunchi, care i-a amânat cu un an transferul la Roma.

Gazza nu a avut nevoie de mult timp ca să-i cucerească pe fanii biancocelesti. Au fost multe exemple ale calităţii sale care l-au impus printre preferaţii tifoseriei laziale, dar statutul de legendă al clubului şi l-a câştigat într-un Derby della Capitale, pe 29 noiembrie 1992.

Roma conducea cu 1-0, printr-un gol marcat în debutul reprizei a doua de idolul giallorossilor, Giuseppe Giannini. Un meci urât, precedat de violenţe în afara stadionului şi extrem de dur pe teren. Partida se îndrepta spre un deznodământ nefavorabil lazialilor, când, cu două minute înainte de final, Gascoigne a egalat cu o lovitură de cap şi a declanşat infernul pe Olimpico. Un gol englezesc din partea unui englez.

„Golul egalizator în Derbyul Romei este una dintre cele mai frumoase amintiri ale mele. Dar trebuie să recunosc că, înaintea meciului, eram petrificat. Am jucat câteva derbyuri în carieră, inclusiv în Glasgow, dar acesta nu a fost unul normal”, şi-a amintit Gazza.

În ciuda faptului că a mai oferit câteva momente memorabile fanilor laziali, aventura italiană a lui Gascoigne s-a încheiat repede şi, per total, cu un bilanţ negativ. Nu a reuşit niciodată să-şi atingă întregul potenţial în Serie A, iar acest lucru dovedeşte cât de dificil era să joci în Italia în acea perioadă. Însă golul din Derbyul Romei i-a asigurat pentru totdeauna statutul de idol în Oraşul Etern.

1 mai 1988 – Ziua în care s-a născut Milanul lui Sacchi

În 1989, AC Milan învingea cu 4-0 pe Steaua în finala Cupei Campionilor şi cucerea trofeul după o pauză de 20 de ani. Un an mai târziu, rossoneri repetau performanţa, trecând în ultimul act de Benfica cu 1-0. De atunci, nicio altă echipă nu a mai reuşit să câştige Cupa/Liga Campionilor de două ori la rând. Dar acest lucru nu ar fi fost posibil fără 1 mai 1988. Data oficială de naştere a Milanului lui Sacchi.

În acea zi, în antepenultima etapă din Serie A, Milan întâlnea în deplasare pe Napoli, deţinătoarea titlului şi lider în clasament cu un punct în faţa rossonerilor. Un San Paolo plin până la refuz aştepta ca Maradona&co. să obţină o victorie care asigura practic un al doilea Scudetto consecutiv pentru echipa de lângă Vezuviu.

„Simt o bucurie imensă că sunt aici, la această finală a lumii”, spunea Maradona cu câteva secunde înainte de startul partidei. Rar se poate găsi o declaraţie mai potrivită pentru a înţelege ce însemna în acea vreme un meci direct pentru titlu în Serie A.

„Finala lumii” a fost câştigată de Milan cu 3-2. Rossoneri, conduşi din teren de un Gullit imperial, au marcat primii, prin veteranul Virdis, dar Napoli a egalat înainte de pauză, dintr-o lovitură liberă marcă înregistrată Maradona. După pauză, Sacchi a făcut mutarea decisivă, introducându-l pe Van Basten, iar atacantul olandez a marcat golul de 3-1, după ce acelaşi Virdis îi adusese din nou în avantaj pe rossoneri. Reuşita lui Careca din final a dat iluzia unei reveniri a gazdelor, care aveau şi varianta unei remize pentru a rămâne pe primul loc. Egalarea nu a venit însă, iar Milan a făcut pasul decisiv spre Scudetto.

„Ştiam că fanii napoletani acceptă cu greu înfrângerile, dar, în acea zi, ne-au oferit un standing ovation la ieşirea de pe teren. Nu voi uita niciodată acel 1 mai”, a povestit Arrigo Sacchi peste ani. Nici nu se putea altfel. A fost ziua în care “copilul” său s-a născut.

Sursa foto: goal.com