Campion în România, umilit de arabi, caviar în Insulele Canare

0
1743

culio las palmasAvea România la picioare după câștigarea titlului de campion cu CFR Cluj, însă a dispărut la fel de brusc precum a venit din peisajul fotbalului românesc. A stat patru sezoane la Cluj, timp în care a câștigat de două ori titlul, de trei ori Cupa României și două Supercupe în perioada 2007-2011. Momentul culminant al carierei lui Emmanuel Culio. A urmat transferul la Galatasaray pentru fotbalistul argentinian, însă performanțele nu au mai fost aceleași, câștigând totuși Supercupa Turciei 2012. Din acel moment puține vești despre el. În CV-ul lui au apărut echipe ca Orduspor, Mersin Idmanyurdu, Deportivo la Coruna, Al Wasl, pentru ca acum să își încerce norocul în Segunda Division, la Las Palmas.

La fel de puțin se știe și despre calvarul pe care a trebuit să îl îndure Culio în jumătatea de sezon în care a fost jucătorul celor de la AL Wasl ( Emiratele Arabe Unite ), echipă la care a ajuns în perioada de transferuri a iernii trecut la insistențele compatriotului său Hector Cuper. Culio era în acel moment una dintre piesele de bază la Deportivo la Coruna, în Segunda Division din Spania, echipa având șanse mari de promovare în Primera, obiectiv pe care în cele din urmă l-au îndeplinit. La recomandarea lui Cuper, Al Wasl a plătit 300 000 de euro pentru transferul lui Culio, iar argentinianul se ducea în Dubai.

culio cfr cluj chelseaAventura lui Culio pe pământ arab avea să capete un alt curs o dată cu plecarea lui Cuper și sosirea pe banca tehnică a lui Jorginho, antrenorul brazilian anunțându-l din primul moment că nu îl are în planurile sale de viitor. I s-a spus că trebuie să își caute altă echipă și că are 15 zile la dispoziție pentru asta. Reprezentanții fotbalistului a reclamat banii pe care clubul arab era obligat să îi plătească pentru rezilierea contractului, iar până la declanșarea conflictului dintre cele două părți nu a mai fost decât un pas. În luna august, echipa a plecat într-un cantonament de pregătire în Germania, iar Culio a fost lăsat în Dubai, fiind nevoit să se pregătească singur, cu un preparator fizic pe care l-a angajat chiar el, încercând să depășească piedicile puse de clubul arab care nu îi puneau la dispoziție nici măcar baloane pentru a se antrena. Mai mult, fotbalistul se antrena pe întuneric după ce intra în incinta bazei de pregătire printr-o gaură din gard din cauza faptului că ușile de acces erau închise.

Salvarea pentru Culio a apărut la finalul lunii august, fiind transferat de către Las Palmas, echipă din Segunda Division, însă din cauza faptului că arabii au făcut tot posibilul să întârzie acest transfer, fotbalistul a debutat pentru noua sa echipă o lună de zile mai târziu. A semnat un contract valabil pentru sezonul 2014-2015, iar în paralel continuă se se lupte pentru banii care ar fi trebuit să îi primească de la AL Wasl, așteptând ca FIFA să ia o decizie în luna februarie a anului viitor.

Între timp, Culio a jucat deja cinci meciuri pentru Las Palmas, are un gol marcat, în poarta Numanciei, iar echipa se află pe primul loc al clasamentului din Segunda Division, după ce în ultima etapă, sâmbătă, cu argentinianul titular și integralist, a câștigat trei puncte de aur în deplasarea de la Girona, una dintre contracandidatele la obținerea promovării în Primera Division.


sursă foto principală lasprovincias.es

Articolul precedentZborul antologic al lui Basile Boli într-un derby OM – PSG fără pic de milă şi respect: “Eşti un rahat în faţa mea!”
Articolul următorYaya Toure își ia revanșa față de fetița lovită de șutul lui

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here