Campanie a suporterilor lui Flamengo împotriva propriului jucător! “Înapoiaţi-l pe Cadu!”

0
1406
foto: goal.com

Cu patru luni înainte de începerea Campionatului Mondial, lucrurile nu stau deloc roz în Brazilia. Tensiuni în stradă la adresa măsurilor luate de guvern, muncitori (trei la număr) care şi-au pierdut viaţa construind stadioane, fani care protestează împotriva cluburilor şi a federaţiei, şi chiar şi jucători, aşa cum s-a întâmplat în finalul campionatului trecut, când aceştia au protestat timp de un minut pe teren, ca urmare a numărului mare de jocuri pe care trebuie să-l dispute în 2014, într-un timp extrem de scurt.

După ce săptămâna trecută, suporterii lui Corinthians au dat buzna la antrenament şi au ameninţat şi bruscat jucătorii, cel mai vizat fiind chiar fostul jucător de la Milan, Alexandre Pato, care la câteva zile de la incident, a fost împrumutat la Sao Paulo, de această dată, cei de la Flamengo au lansat o campanie online, împotriva propriul lor jucător, Carlos Eduardo.

“Cadu”, aşa cum este poreclit mijlocaşul ofensiv de 26 de ani, a venit în ianuarie 2013 la Flamengo, ca împrumut de la Rubin Kazan, până în vara anului 2014. Nemulţumiţi de prestaţiile sale (45 de meciuri şi un singur gol marcat) şi de faptul că e unul dintre cei mai bine plătiţi jucători, 550.000 de dolari lunar, fanii lui Flamengo au lansat campania “Înapoiaţi-l pe Cadu” (#DevolvamOCadu), în care cer clubului ca împrumutul jucătorului să fie terminat mai repede, şi acesta să se întoarcă în Rusia, la Rubin Kazan. Suporterii chiar au pus şi o numărătoare inversă pe site, până în momentul expirării contractului. Mesajul transmis este “o campanie dedicată acestui uimitor jucător, a cărui tehnică le lipseşte celor de la Rubin Kazan.”

Campania a strâns până acum în jur de 5.500 de like-uri pe Facebook şi peste 500 de share-uri pe Twitter.

devolvamocadu cronometru

Lasă un comentariu

Lasă comentariul tău
Introdu numele tău