Articolul a fost publicat pe 10 iunie şi actualizat, pe parcurs, cu rezultate şi rezumate video.

După două săptămâni extrem de agitate la FIFA, “The Beautiful Game” revine încet-încet în prim plan datorită competiţiilor organizate de FIFA, Campionatul Mondial Feminin, Campionatul Mondial sub 20 de ani şi, în următoarele 7 zile, calificările pentru Campionatul Mondial din Rusia 2018.

Ajunse în faza a doua, în CONCACAF şi Asia, preliminariile propun 10 meciuri tur-retur în zona Americii Centrale şi de Nord, şi primele două etape a primei faze a grupelor din zona asiatică.

CONCACAF

Prima fază a calificărilor nu a produs nicio surpriză, ultimele 7 echipe din clasamentul FIFA al zonei CONCACAF pierzând în faţa favoritelor. În a doua rundă îşi vor face apariţia şi echipe mai puternice, precum El Salvador, Guatemala şi Canada. Ultimii vor întâlni chiar cea mai slabă naţională din clasamentul FIFA rămasă în competiţie în această zonă, Dominica, El Salvador va infrunta Sfântul Kitts şi Nevis, în timp ce Guatemala va juca împotriva Bermudei lui Andrew Bascome (foto), cunoscut ca “antrenorul rasta”.

sursa foto: tngsports.com
sursa foto: tngsports.com

Bascome e un fin cunoscător al fotbalului din Bermuda. La 18 ani era numit cel mai bun jucător din mica insulă, a jucat pentru North Village, a reprezentat echipa naţională la nivel de juniori şi seniori, dar o accidentare la genunchi i-a întrerupt cariera.

În pregătirea dublei cu Guatemala, Bascome a călătorit în Spania, acolo unde a vizitat mai multe cluburi din prima divizie şi a avut întâlniri cu antrenorii de la Valencia, Villarreal şi Levante.

[quote_box_center]“Suntem o echipă tânără cu jucători talentaţi. Vrem să scăpăm de vechea influenţă engleză. Pentru o bună perioadă de timp, echipele din Caraibe jucau cu mingi lungi în careu. Acum, tinerii au crescut urmărind Barcelona la TV”, spune ambiţiosul Bascome într-un interviu acordat pentru FIFA.[/quote_box_center]

Entuziasmul este mare în Bermuda, presa locală numind această generaţie “Bascome’s Babes” (adaptare după “Busby’s Babes”). Guatemala va fi o nucă tare, dar Bascome este obişnuit cu greutăţile în viaţă. Acum 25 de ani, el a devenit adept al mişcării rastafariene, iar cariera sa de antrenor a avut de suferit. Părinţii erau îndemnaţi să nu-şi trimită copiii la cursurile sale de antrenorat, iar diferitele conduceri ale federaţiei îl omiteau. Ajuns acum la cârma naţionalei, la 52 de ani, Bascome este mai determinat ca oricând să revoluţioneze fotbalul din Bermuda.

*

Un alt duel interesant va fi cel dintre Curaçao, antrenată de Patrick Kluivert, şi Cuba. Recent, cubanezii au fost gazdele unui meci istoric, la Havana, împotriva lui New York Cosmos, echipă unde evoluează Raul. A fost primul meci al unei echipe de fotbal din SUA pe teritoriu cubanez, de la vizita lui Chicago Sting, în 1978. NY Cosmos a câştigat partida cu 4-1.

Iată programul complet al meciurilor:

TUR

7 iunie
Nicaragua – Surinam 1-0 (VIDEO)

10 iunie
Sfântul Vincent şi Grenadinele – Guyana 2-2 (VIDEO)
Antigua şi Barbuda – Sfânta Lucia 1-3 (VIDEO)
Aruba – Barbados 0-2 (VIDEO)
Curaçao – Cuba 0-0

11 iunie
Dominica – Canada 0-2 (VIDEO)
Republica Dominicană – Belize 1-2 (VIDEO)
Sfântul Kitts şi Nevis – El Salvador 2-2 (VIDEO)

12 iunie
Guatemala – Bermuda 0-0
Puerto Rico – Grenada 1-0 (VIDEO)

RETUR

14 iunie
Guyana – Sfântul Vincent şi Grenadinele 4-4
Sfânta Lucia – Antigua şi Barbuda (returul s-a jucat tot în Antigua) 1-4 (VIDEO)
Belize – Republica Dominicană 3-0 (VIDEO)
Barbados – Aruba 1-0 (VIDEO)
Cuba – Curaçao 1-1 (VIDEO)

15 iunie
Bermuda – Guatemala 0-1 (VIDEO)

16 iunie
Grenada – Puerto Rico 2-0 (VIDEO)
Canada – Dominica 4-0 (VIDEO)
El Salvador – Sfântul Kitts şi Nevis 4-1 (VIDEO)
Surinam – Nicaragua 1-3 (VIDEO)

*echipele îngroşate cu culoarea albastru s-au calificat mai departe

UPDATE

De notat

Antigua şi Barbuda a reuşit o “remontada” de zile mari. După ce a pierdut în prima manşă, surprinzător, cu 1-3, în retur (jucat tot pe teren propriu din cauza că Sfânta Lucia nu dispune de un teren adecvat), în minutul 84, scorul era egal, 1-1, dar “Benna Boys” au reuşit să marcheze de trei ori, 85’, 90+3’ şi 90+5’, şi să câştige cu 4-1.

Curacao lui Patrick Kluivert a eliminat Cuba, după 0-0 acasă şi 1-1 la Havana, meci întrerupt în repriza secundă mai bine de o oră din cauza ploii abundente.

Guyana şi Sfântul Vincent şi Grenadinele au oferit o dublă manşă spectaculoasă cu 12 goluri.

Bermuda, antrenată de Andrew Bascome, a pierdut la limită cu Guatemala, un rezultat pe care ar trebui să-l privească în mod pozitiv, Guatemala fiind actuala vicecampioană a Cupei Centroamericane.

Barbados ar putea fi descalificată ca urmare a folosirii unui jucător suspendat.

Tosaint Ricketts (Canada), fost jucător la Poli Timişoara, a marcat o dublă, iar Nelson Bonilla (El Salvador), jucătorul Viitorului Constanţa, a înscris trei goluri (unul în tur, două în retur).

Deon McCaulay (Belize), golgheterul preliminariilor pentru CM 2014 alături de Van Persie şi Suarez, şi-a trecut în cont trei goluri în dubla manşă cu Republica Dominicană. Actualul golgheter al campaniei pentru CM 2018 este indianul Sunil Chhetri (4 goluri).

Surse documentare: FIFA.com, NYTimes.com, BerNews.com, BermudaSun.bm

 

Din aceeaşi serie:

Asia

Rezumatul turului preliminar

Rezumatul primelor două etape

Rezumatul rundei a 3-a

Rezumatul rundei a 4-a

CONCACAF

Rezumat primul tur

Rezumat al treilea tur

Oceania

Rezumat primul tur

Articolul precedentSpectaculoasa prezentare făcută de Arsenal noilor tricouri pentru sezonul 2015-2016
Articolul următorArturo Vidal, arestat pentru că a condus sub influența băuturilor alcoolice. Fotbalistul a distrus un Ferrari nou-nouț
Football, bloody hell.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here