Cadanțu și Halep pregătesc Wimbledonul pe zgură. Cîrstea pe iarbă!

0
1225

Halep Sorana CirsteaTurneele ATP și WTA au intrat în linie dreaptă pentru pregătirea celui de-al treilea turneu de Grand Slam al anului, Wimbledon, însă mai există un turneu important care încă se desfășoară pe zgură, cel de la Nurnberg. La turneul german, dotat cu premii totale care însumează 235,000 de dolari, participă și două jucătoare din România: Alexandra Cadanțu și Simona Halep.

Din păcate, Cadanțu a părăsit competiția încă din primul tur, fiind eliminată în două seturi, 4-6, 5-7, de reprezentanta gazdelor, Julia Goerges, numărul 36 WTA și cap de serie numărul 4 la acest turneu. În ciuda faptului că a fost un meci de două seturi, reprezentanta noastră a luptat destul de bine pe parcursul celor două ore de joc, ea ratând și două mingi de set în actul secund al meciului, la scorul de 5-4. Apoi, experiența și-a spus cuvântul, iar Goerges a făcut ea breakul și a câștigat cu 7-5.

Pentru participarea în primul tur de la Nurnberg, Alexandra va primi un punct WTA și un cec în valoare de 1452 de Euro.

Cealaltă reprezentantă a României din Germania, Simona Halep, va juca mâine împotriva americancei Grace Min, într-o întâlnire în premieră în circuitul WTA pentru cele două jucătoare. Dacă o va elimina pe jucătoarea care ocupă 182 WTA, Simona va evolua tot mâine în turul următor împotriva învingătoarei meciului Cabeza Candela -Martincova Tereza.

La un alt turneu care se dispută în aceste zile în Europa, însă pe iarbă, la Birmingham, Sorana Cîrstea va juca mâine în compania ”vecinei” de peste Dunăre, Tsvetana Pironkova. Cap de serie numărul 3 la turneul britanic, Sorana a avut un prim tur liber. Jucătoarea noastră o întâlnește pe bulgăroaică pentru a doua oară în carieră. Prima lor întâlnire, în 2011 la Palermo, s-a încheiat cu victoria Pironkovei în trei seturi: 6-2, 1-6, 1-6.

Sorana Cirstea Wimbledon

Lasă un comentariu

Lasă comentariul tău
Introdu numele tău