31 mai 1925. Sofia. Un teren de fotbal amenajat în Grădina Regală, în centrul capitalei bulgare, înconjurat de câteva mii de oameni veniți să vadă cum Bulgaria își răzbună înfrângerile din ultimii ani. Nu s-a întâmplat. Timișorenii le-au dat planurile peste cap.

Era meciul cu numărul 11 din istoria echipei naționale a României. Și avea să devină una dintre victoriile cele mai categorice și mai frumoase ale acelei generații — o generație cunoscută astăzi mai ales prin prisma Campionatului Mondial din 1930, dar care se forja, cu răbdare și talent, cu câțiva ani mai devreme, pe terenuri azi uitate din Balcani.

Bulgaria – România 2-4. Wetzer și Semler, câte două goluri fiecare. Chinezul Timișoara și Unirea Timișoara împotriva naționalei Bulgariei. O după-amiază care merită povestită.

Contextul: România venea după o înfrângere acasă, Bulgaria după patru eșecuri consecutive

Echipa națională a României traversa, în primăvara lui 1925, o perioadă de consolidare. Cu trei săptămâni înainte de meciul de la Sofia, tricolorii pierduseră cu 2-1 în fața Turciei, pe propriul teren de la București. Era o înfrângere greu de digerat, mai ales că meciul se jucase la 1 mai, în fața a 15.000 de spectatori, iar naționala noastră, dominată de jucătorii de la Chinezul Timișoara, rata șansa unei victorii ușoare.

Antrenorul Teofil Morariu știa că meciul de la Sofia era o ocazie de revanșă — nu față de bulgari, ci față de propria imagine. Echipa era prea bună pentru a pierde două meciuri consecutive după înfrângerea severă de la Jocurile Olimpice de la Paris 1924.

De cealaltă parte, Bulgaria se afla într-un moment dificil. Era al patrulea meci consecutiv al naționalei bulgare — și bulgarii nu câștigaseră niciunul. Federația bulgară de fotbal era tânără, fotbalul de la Sofia abia se organiza la nivel național, iar echipa selecționată pentru această partidă era dominată de jucători din Varna — o alegere care reflecta mai degrabă echilibrul regional al forțelor decât calitatea pură a lotului.

Ziarul bulgăresc „Спортъ” (Sport), în numărul 66 din 1 iunie 1925, dedica o pagină acestui meci — sub titlul „Първият мач Ромжния—България” („Primul meci România – Bulgaria”). Articolul descrie în detaliu sosirea delegației române la Sofia, primirea festivă, banchetul grandios de după meci și, mai ales, meciul celor două echipe. Era un eveniment social și sportiv de foarte important pentru Bulgaria anilor ’20.

Sosirea la Sofia — Primire cu muzică militară și discursuri în franceză

Delegația noastră a sosit la Sofia în dimineața zilei de 28 mai 1925, cu trenul. Conform relatărilor din „Спортъ”, gara era decorată cu steaguri românești și bulgărești, iar o suflare largă de sportivi, oficiali și jurnaliști îi așteptau pe tricolori. Muzica militară a intonat imnul Românei — gestul a impresionat delegația noastră.

Președintele federației bulgare, Ang. Drumev, a rostit un discurs în franceză — limba diplomatică a epocii — prin care saluta frăția sportivă dintre cele două țări. Delegatul român a răspuns în aceeași limbă, cuvinte calde despre legăturile dintre națiunile balcanice. A urmat un banchet la restaurantul „Стара круша” (Stara Krușa), unde jucătorii celor două naționale au luat cina împreună.

Era fotbalul anilor ’20 — o lume în care deplasările internaționale erau aventuri de câteva zile, în care echipele dormeau în același hotel, mâncau la aceeași masă și se luptau pe teren de parcă ar fi jucat o finală de Campionat Mondial (sau de la Jocurile Olimpice – cea mai importantă competiție fotbalistică a anilor ’20).

Bulgaria – România: cele două echipe

Privind cele două garnituri, diferența de calitate este evidentă chiar și la distanță de un secol. România alinia șase jucători de la Chinezul Timișoara — campioana națională în exercițiu, dominanta absolută a fotbalului românesc din anii ’20, o echipă care câștigase deja patru titluri consecutive și urma să mai câștige alte două. Plus Rudy Wetzer de la Unirea Timișoara, plus jucători de la CS Stăruința Oradea și Politehnica Timișoara.

Bulgaria, în schimb, nu alinase niciun jucător din Sofia — marea majoritate a lotului provenea din Varna, de la cluburi de nivel mediu. Nikola Mutafchiev, de la SSFC Levski Sofia, era singurul jucător din capitală. O selecție dezechilibrată, care reflecta starea incipientă a organizării fotbalului bulgar.

Aurel Guga purta banderola de căpitan. Era un detaliu cu greutate simbolică: Guga fusese căpitanul României și în primul meci din istoria naționalei, în 1922. Era, cu a sa a 7-a selecție, un veteran al acestei echipe tinere. Ziaristul bulgar îl descria ca pe „un jucător de mare viteză, cu un șut formidabil.”

Minutul 6 — Bulgaria deschide scorul. Ivanov surprinde apărarea

Meciul a început, surprinzător, în favoarea gazdelor. Bulgarii au ieșit pe teren ambițioși, propulsați de publicul numeros venit să îi susțină. În minutul 6, Andrey Ivanov a profitat de o ieșire ezitantă a apărării noastre și a înscris. Bulgaria – România 1-0. Spectatorii au izbucnit în urale și aplauze.

Ziarul „Спортъ” nota că publicul „a aplaudat cu frenezie” și că bulgarii au continuat să preseze câteva minute, creând dificultăți evidente echipei române. Era un început neașteptat de meci, care punea la încercare calmul unui lot obișnuit, totuși, cu meciuri dificile.

Minutul 10 (sau 14) — Wetzer restabilește egalitatea

Reacția României a fost imediată și precisă. Echipa nu s-a demoralizat, nu a intrat în panică. Rudy Wetzer — atacantul de la Unirea Timișoara, 24 de ani, înalt, tehnic, cu un simț al spațiului neobișnuit pentru fotbalul acelor ani — a preluat mingea, a șutat precis și a egalat. 1-1.

Wetzer era deja, la 24 de ani, un fotbalist cu personalitate. Născut la Timișoara în 1901, crescut în fotbalul bănățean, evoluase deja la Chinezul, Törekvés Budapest și BSK Belgrad înainte de a reveni în România. Era un jucător cu experiență internațională, cu un simț al golului rafinat.

De la 1-1 încolo, meciul a devenit, în mare măsură, o problemă de timp. România era net superioară tehnic, iar bulgarii, cu toată energia spectatorilor în spate, nu reușeau să găsească soluții în fața liniei de mijloc și de atac timișorene.

Ziarul „Спортъ” recunoștea deschis: „românii au produs un joc rapid și s-au dovedit egali cu echipa noastră — ba chiar mai mult.” O evaluare sinceră, care spunea tot.

Prima repriză se încheie 1-1 — România domină, dar nu finalizează

Pauza de la 1-1 era, în opinia celor mai mulți observatori, un rezultat care nu reflecta realitatea jocului. România pusese presiune continuă, combinase bine, crease ocazii. Ștefan Ströck, portarul din Oradea, nu avusese practic nimic de apărat după golul lui Ivanov.

Publicul bulgar era neliniștit. Fotbaliștii din Varna — în majoritate la primul lor meci internațional — degajau multe emoție dar și multă nesiguranță. Căpitanul Boian Byanov, de la SC Ticha, era singurul cu trei selecții în echipă și încerca să țină linia de mijloc strânsă. Fără succes.

„Românii au arătat un JOC combinativ, RAPID, bine organizat. Au atacat cu inițiativă din prima clipă și au controlat jocul în cea mai mare parte a primei reprize.”
— Спортъ (Sofia), nr. 66, 1 iunie 1925

Repriza a doua — Semler și Wetzer fac 4-1 în 26 de minute

A doua repriză a aparținut în totalitate tricolorilor. Augustin Semler, atacantul de la Chinezul Timișoara — 21 de ani, în al doilea său meci pentru națională — a înscris în minutul 55. Bulgaria – România 2-1.

Cinci minute mai târziu, Wetzer marca din nou. 3-1. Meciul era, practic, decis. Bulgaria schimbase între timp portarul — Yanakiev fusese înlocuit în minutul 55 cu Angel Andreev — dar schimbarea nu a adus nimic. Atacul nostru era prea fluid, prea variat, prea rapid pentru o apărare compusă din fotbaliști neexperimentați.

În minutul 76, Semler a completat tabloul cu al doilea gol al său — și al patrulea pentru România. Conform raportului de meci, a fost vorba despre un penalty transformat. Bulgaria – România 4-1. Meciul era terminat cu un sfert de oră înainte de fluierul final.

Bulgarii au reușit să marcheze onorific în minutul 83, prin Dimitar Dimitriev. 2-4. Fluierul final al arbitrului italian Umberto Marca a consemnat o victorie clară și meritată a tricolorilor.

Cronologia meciului

Semler și Wetzer — doi timișoreni care au bătut o țară întreagă

Meciul de la Sofia a aparținut, cu autoritate, celor doi atacanți din Banat. Augustin Semler — cunoscut și ca Gustav Semler sau Szemes Gusztáv în sursele maghiare — era, în mai 1925, un fotbalist de 21 de ani aflat la al doilea său meci pentru națională. Juca la Chinezul Timișoara, echipa care câștigase patru titluri consecutive și urma să mai câștige alte două. Va termina sezonul următor, 1925/26, cu o statistică aproape incredibilă: 41 de goluri în 17 meciuri de campionat. Un record care rezistă până astăzi.

La Sofia, Semler a arătat de ce va deveni unul dintre cei mai eficienți atacanți din fotbalul românesc al anilor ’20. Două goluri — unul din acțiune, unul din penalty — și o prezență permanentă în zona de finalizare. Ziarul bulgar îl evidenția ca pe jucătorul care pusese cel mai mult în dificultate apărarea gazdelor.

Rudy Wetzer era, la 24 de ani, deja o legendă în devenire. Viitorul căpitan al României la primul Campionat Mondial din istoria sa (Uruguay, 1930) era în 1925 la a 5-a selecție pentru națională. Marcase deja goluri pentru tricolori, dar la Sofia a reușit ceva rar: a deschis drumul victoriei imediat după ce Bulgaria condusese, și a reluat loviturile exact când jocul putea scăpa de sub control.

„Rudy Wetzer era, poate, cel mai bun fotbalist român al anilor ’20. Un centru atacant complet: puternic, tehnic, cu simțul golului și al jocului de echipă. La Sofia, a arătat tot ce știa.”
— Reconstituire editorială, pe baza presei epocii

Cei doi împreună — patru goluri din patru, un meci câștigat cu 4-2 pe terenul adversarului — reprezentau, în microcosmos, ceea ce era Chinezul și fotbalul bănățean al anilor ’20: un fotbal urban, combinativ, cu jucători formați în școli mixte, obișnuiți cu meciurile internaționale, cu turneele în Ungaria și Austria, cu standardele înalte ale fotbalului central-european.

Aurel Guga — căpitanul

Aurel Guga, fotbalistul de la Politehnica Timișoara, purta banderola de căpitan la Sofia — la fel cum o purtase în 8 iunie 1922, la Iugoslavia – România, meciul inaugural al naționalei. Cel mai vechi căpitan al României intra pe terenul din Sofia cu a sa a 7-a selecție, cu o autoritate câștigată pas cu pas.

Guga era, conform tuturor surselor epocii, un fotbalist cu viteză neobișnuită și un șut formidabil. Ziarul bulgar îl menționa printre jucătorii care „au dat ritmul jocului românesc.” Se va retrage din fotbalul mare câțiva ani mai târziu, în 1930, și va muri prematur în 1936, la 38 de ani.

Iosif Barta, fundașul de la CS Stăruința Oradea, stabilea la Sofia un record modest dar semnificativ: a 8-a sa selecție pentru România — cel mai selecționat jucător al naționalei la acea dată. La 22 de ani, era deja o constantă a apărării tricolore, un jucător de soliditate și echilibru pe care antrenorul Morariu îl includea în mod automat în lot.

Statistici și date tehnice

Ce a urmat — un an mai târziu, România câștiga cu 6-1 la București

Victoria de la Sofia nu a fost un accident. Era confirmarea unui tipar. România urma să învingă Bulgaria cu 6-1 în aprilie 1926, tot cu Wetzer și Semler în rolurile principale. Și cu 3-0 în 1929. Și cu 7-0 în 1933. Naționalele celor două țări aveau să se mai întâlnească de zeci de ori de-a lungul deceniilor — dar primele trei-patru meciuri, din anii ’20, au stabilit un raport de forțe care nu s-a schimbat prea curând.

Augustin Semler va termina sezonul următor cu 41 de goluri în 17 meciuri de campionat — o statistică aproape imposibil de imaginat astăzi. Va juca în Franța, la Montpellier, va reveni la Chinezul, se va stinge din viață prematur, în 1947, la 42 de ani. Puțini îi mai țin memoria vie astăzi.

Aurel Guga, căpitanul de la Sofia, se va stinge și el tânăr — în 1936, la doar 38 de ani — fără să apuce să vadă cum fotbalul românesc crește și se transformă. El fusese acolo la început, la primul meci din 1922. Un pionier.

tikitaka.ro · Meciurile naționalei României · Chinezul Timișoara · Meciuri de legendă

Surse

tikitaka.ro · Arhiva fotbalului românesc · Meciuri de legendă