Brazilia îşi păstrează titlul de campioană mondială la fotbal în sală

0
2249

În finala Campionatului Mondial de fotbal în sală desfăşurată în Thailanda, la Bangkok, Brazilia a învins naţionala Spaniei cu scorul de 3-2, după prelungiri. Primul gol a fost marcat în minutul 5 al reprizei secunde de Neto (aflat la reuşita cu numarul 6 în turneu) cu un şut năprasnic de la distanţă, în urma unei faze fixe. Spaniolii au egalat în minutul 10, tot după o fază fixă, prin Torras, mingea revenind la acesta după ce portarul Tiago salvase şutul lui Miguelin. Din nou fazele fixe şi-au demonstrat importanţa şi după doar un minut, Spania a trecut la conducere, şutul lui Aicardo fiind deviat, păcălind portarul. Cu 4 minute înainte de final, roşii puteau închide finala, însa mingea a lovit bara. La faza imediat următoare, galben-verzii au scos portarul şi profitând de omul în plus au înscris prin legendarul Falcão, aflat la a 4-a ediţie şi la al 35-lea gol în istoria turneului. Meciul s-a terminat 2-2, intrând în prelungiri. Echipele au fost mai pragmatice, iar numărul ocaziilor destul de scăzut în prima repriză de prelungiri. În partea a doua, spaniolii au comis al 5-lea fault, însa penalty-ul brazilianului Rodrigo a fost apărat de Juanjo. Cu 20 secunde înainte de final, lovitura decisivă a venit din partea aceluiaşi Neto, care a marcat după o acţiune individuală. 3-2 Brazilia.

Aceasta a fost a 7-a ediţie a turneului, al 5–lea titlu pentru Seleção şi a 4-a finala dintre cele două echipe, brazilienii câştigând trei dintre ele.

Locul 3 a revenit Italiei care a dispus de naţionala Columbiei cu scorul de 3-0.

Golgeterul turneului: Eder Lima – 9 (Rusia)

Sursa foto: fifa.com

Lasă un comentariu

Lasă comentariul tău
Introdu numele tău