Blaturi, scandaluri, injurii,TAS, arbitri corupți, șpagă, demisii, începe Liga 1! Prima etapă !

0
2423

Liga 1În aproximativ 12 ore ore, ediția 2013-2014 a celui mai puternic campionat de fotbal din spațiul carpato-danubiano-pontic, Liga 1, pornește la drum ca o mașină gospodărită de un șomer român, adică având rezervorul gol. Numai așa poți numi un campionat cu Corone, Săgeți, Recași, insolvenți și musoni triști de vară, GOL! În schimb, dacă ne uităm la partea întunecată a întrecerii, liga noastră cea de toate zilele este plină, foarte plină, chiar dă afară de infecții.

Aceste infecții au început imediat după finalul ediției trecute, atunci când domnul Duru, care nu vă spun cu ce rimează, a decis să nu acorde licența unei echipe care merita licența, U Cluj. Ok, cu cealaltă echipă, Rapid București, a avut dreptate, însă acolo era un caz de grădiniță. Copos nu și-a mai plătit dările către jucători, stat, magazinul de hârtie igienică, etc, de ani buni, astfel că orice analfabet știa că Rapidul e dusă.

Un nou val de infecții a continuat de-a lungul săptămânii trecute, atunci când FRF, LPF și toți grătaragii patriei au încercat ceva UNIC ÎN ISTORIA FOTBALULUI: un baraj de rămânere în Liga 1 între locul 8 și locul 15. Iar la prima vedere chestia le-a ieșit, meciul s-a jucat și au rezolvat numele celei de-a 18-a echipă din campionat. Dar, surprize-surprize, neavând licență, Rapidul, echipa care a câștigat barajul, a fost pârâtă la TAS de dubla-retrogradată Concordia, acea echipă din Chiajna care a făcut de râs fotbalul în sezonul trecut.

Pentru ca infecția să lase și un cancer acut în fotbalul românesc, ar trebui ca TAS-ul să aprobe cererea Concordiei, Rapidul să nu aibă dreptul de a juca în Liga 1, Chiajna la fel, pentru că a retrogradat de două ori, iar campionatul să continue cu 17 echipe, lucru unic în epoca modernă.

*Pe ultima sută de metri, se pare că echipa celui mai microbist primar din Chiajna, unul pe nume Minea, dar nu agricultorul, a fost pusă cu botul pe labe de TAS, iar Liga 1 se va relua normal.

Până atunci, haideți să vedem ce cascadorii ne oferă prima etapă a noului semi-sezon!

 ACS Poli Timișoara – Dinamo

Unii o numesc Recaș, alții Poli Timișoara, sunt mulți care încă mai cred în baloane și cred că e tot AEK-ul balenei zburătoare, însă nu, ea este tripla vestică: ACS, Poli și Timișoara, iar țelul ei este unul singur (cel puțin așa ne-a învățat la școală) SĂ URASCĂ PE DINAMO! Așadar, Poli – Dinamo, restul e cancan (era să zic Recaș), un meci care nu se poate descrie în cuvinte și în imagini, pentru că e televizat! Cu un lot de foști poliști, rebuturi interne și expirați de renume (Ovidiu Petre) ai Ligii 1, timișorenii încearcă să arunce osul cât mai departe, astfel încât ”New Dinamo” să nu-l poată prinde.

Pandurii – FC Brașov

În urmă cu exact două luni, într-o partidă din care brașovenii nu mai avea nimic de cules, am avut un Pandurii – FC Brașov 2-3, care dădea peste cap toate calculele pariorilor. Tot în acel meci, elevii lui Szabo mergeau la Târgu Jiu din postura de echipă aflată în grevă japoneză, jucătorii fiind în conflict cu ariciul Neculaie. În ciuda acestor condiții, echipa lui Buga, Popa și Machado nu s-a predat, ci a predat o lecție de fotbal vicecampioanei României. Acum, cele două echipe joacă din nou într-un meci care se anunță mai mult decât echilibrat. Măcar ăsta să fie, că pe urmă vor venit săgeți și coroane!

Săgeata Năvodari – Gaz Metan

Și uite că săgeata ne-a intrat direct în gaz! Cine știe, poate că Ana lu’ Reghe chiar și-a tras o echipă bună la Năvodari și va debuta cu dreptul în noul sezon. Șansele sunt mari spre foarte mari, Gazul fiind o echipă ”prădată” de transferurile lui Horoba!

Steaua – Ceahlăul 

Fiind un meci cu o echipă din șanțul Ligii 1, acesta se joacă pe Ghencea. Cu stadionul plin de scaune vechi și cojite, probabil că Steaua se va impune lejer, însă haideți să-i dăm o șansă și lui Vasile Miriuță și noii echipe de sub Pietricica. Vedem acolo nume grele ale Ligii 1: Jula, Cânu, Dumitraș, Golubovici..ok, hai să ne oprim aici!

FC Botoșani – CFR Cluj 

Când Strâmbu’ îl întâlnește pe Djokovic, așa am putea introduce noua echipă a lui Arpi & Muri, cel puțin dacă privim în trecere numele din lotul clujenilor. Tradiția spune că ei sunt viitorii campioni ai României, astfel că Botoșaniul lui Popovici și Croitoru n-ar trebui să pună mari probleme.

U Cluj – Petrolul

Nu putem să nu ne gândim la dragul nostru Florian Bucșe Walter atunci când vorbim de un meci între ”fostele” sale echipe. Oare pe unde își mai bagă banii celebrul sponsor luat de gât de ”Guriță” ? O fi la ”șepci”, o fi ”lupi”, o fi la ”lupii cu șepci”, nimeni nu știe. Cât despre acest meci, Ganea vs. Contra și cu asta am făcut rețeta unui meci în care ploieștenii nu pot scăpa victoria!

Viitorul – Astra 

Viitorul Voluntari, așa cum se numește mai nou echipa lui Hagi, se vrea un colectiv curat, ordonat și mereu cu gândul la dreptunghiul verde. Să vedem cât îi va ține această dorință extrem de angelică. Au un meci greu cu Astra, însă giurgiuvenii de București pot veni obosiți după meciurile de Europa League.

Corona – Oțelul

Jale și teroare la Brașov! Pe banca celebrei echipe din inima Ardealului de Est îl găsim pe nimeni altul decât Nicolae Targănmen Manea, omul care e în stare să-ți dea în cap și dacă îi zici ”miau”. Ghinion va fi pentru omologul său, Ionuț Badea, un om mai liniștit ca Delta Dunării, care poate suferi de pe urma duelului cu ”vulcanul”.

FC Vaslui – Rapid

Sau, dacă era să ne luăm după cel mai bun antrenor slab din România, Ionuț Chirilă, FC Vaslui – Chiajna. Din fericire pentru fotbal, cea mai slabă echipă din istoria fotbalului românesc nu a fost salvată de masa verde a TAS-ului și ultimul meci al primei etape va fi re-re-re-re- editarea primeie etape din anii anteriori. Vrem nu vrem, de spiritul ”Concordia” nu scăpăm, întrucât pe banca moldovenilor îl găsim pe nimeni altul decât Ilie ”Antimeserie” Stan, un antrenor cât niciunul!

În clasamentul intermediar, Recaș rupe toate pronosticurile și se instalează în postura de lider! BOMBA vine însă din fundul clasamentului, acolo unde Steaua vede roua dimineților!

Liga 1 start

Lasă un comentariu

Lasă comentariul tău
Introdu numele tău