Aseară, în sala sporturilor Ion Constantinescu din Craiova, SCM U Craiova a învins cu scorul de 79–65 (24–5, 22–19; 21–11, 12–30) pe CS Politehnica Iași într-un meci meci restanță a etapei a XIX-a din Divizia A la baschet masculin.
A fost un meci la discreția gazdelor, exceptând ultimul sfert în care moldovenii au mai redus din diferența clară care le despărțea pe cele două echipe după primele trei sferturi.
La finalul întâlnirii antrenorul Craiovei, Andelko Mandic a declarat: “” Un meci pe care l-am controlat de un cap la celălalt. Am început foarte bine și am mărit permanent avantajul în primele treisferturi. Au evoluat toți jucători de pe foaie. Am dat posibilitatea și tinerilor din lot să evolueze toți mai bine de o repriză. Sunt mulțumit atât de rezultat, cât și de cum s-au comportat toți cei care au jucat astăzi.””
Cu acest rezultat SCM ocupă locul 11 cu 26 de puncte, iar Iasiul a înregistrat a 21 înfrângere tot din atâtea partide disputate si se menține pe ultimul loc în clasament.