Barometrul presiunii blatului în Liga 1! Luna Mai multor blaturi decât de obicei ?

3
2300

barometru tikitakaAm zis să le mai dăm o șansă. Am sperat că se vor îndrepta, așa cum se îndreaptă o poză cu vedete slăninoase în Photoshop. Din păcate, ei sunt la fel de drepți ca un covrig, iar îndreptarea lor e sinonimă cu ruperea, adică cu dispariția. Eroii din fotbalul românesc, că pe ei încercăm să-i punem la zid, au blatul în sânge. Așa cum un porc din Parlament, și aici ne cerem scuze în fața lui ”Ghiță” din coteț, fură din prima zi de mandat până când sună clopoțelul acela imbecil de ieșire, așa și ”eroii” din fotbal aranjează partide din prima, până în ultima etapă. Pentru că nu vrem să scriem un articol mai lung decât prevede legea, ne vom referi pe scurt doar la acest mini-retur, după care vom ataca etapa a 30-a, una cu multe alerte în BPBL!

Așadar, dragii Moșului, haideți să vă întrebe bărbosul ceva: Credeți că au fost blaturi în acest sezon de iarnă-primăvară ? De fapt, nu, nu e bine așa. Întrebarea ar trebuie să sune altfel: Credeți că au fost multe blaturi în acest mini-retur ? Pentru că vorbiți cu toții deodată, nu vă pot înțelege, fapt pentru care o să vă răspund eu. Da, dragilor, au fost tone de blaturi, care mai de care mai infecte, penibile și jenante! Înainte de a începe să le arătăm cu degetul, să spunem că blaturi sunt și meciurile betofililor. Să le enumerăm pe cele mai vizibile:

1. Dinamo – Viitorul 1-2. Pentru că Rege și pentru că din seria 1 pauză/ 2 final!

2. Steaua – Concordia 4-0 / Concordia – Steaua 1-4. Aici chiar cred că nu era nevoie, însă știți cum e? E ca atunci când nu-ți trebuie asigurare la buci, dar totuși îți faci să fii la modă ca Jennifer.

3. Gaz Metan – ACS Poli 0-1. Cu sacoșa plină, Mediașul s-a cufurit jenant într-un meci cu niște jenanți. Două penalty-uri ratate de gazde, unul mai rușinos ca altul, au fost semnele unui dar vizibil.

4. ACS Poli – FC Brașov 0-1. S-au prins și băieții de faza cu meci pierdut cu om în plus și au aplicat-o.

5. FC Vaslui – Viitorul 0-1. A fost episodul I a ceea ce se poate numi ”Reghe innovation”, adică aranjarea prin încrucișare.

6. FC Brașov – Astra 2-1. Aici toată lumea a înțeles, doar ne-a spus și Niculae, că ardelenii aveau mai mare nevoie de puncte.

7.  Gaz Metan – Pandurii 0-1. În tur au bătut medieșenii, acum oltenii, așa că totul a decurs natural.

8. U Cluj – FC Botoșani 2-1. A fost o parodie mirosită 50% și de casele de pariuri.

9. FC Vaslui – Corona 8-1. Nu e blat că au câștigat gazdele, ci e blat pentru că din seria bet Over!

10. Steaua – FC Vaslui 0-1Ultimul, și chiar cel dintâi, meciul din Ghencea a fost episodul II din ”Reghe Innovation”, încrucișarea prin care Viitorul s-a ales cu 3 puncte.

Să nu credeți că doar acestea au fost blaturile din retur. Au fost de 3-4 ori mai multe, însă azi e 1 Mai și nu avem toată ziua la dispoziție pentru bandiți. Avem însă pentru etapa a 30-a, cea pe care o vom tranșa chiar acum:

02 Mai 2014, 18:30: Săgeata – Ceahlăul, care e cumpărătorul și care e vânzătorul ?

Nu mai încape îndoială că acesta va fi un blat abject, însă nu știm exact care pe care ? Primii sunt în budă cu o gheată și un șiret, în timp ce moldovenii sunt doar cu o gheată, însă pot intra cu două dacă pierd. Vedeți, de aceea e incitant fotbalul românesc! Și când se blătuiește se face cu dramatism!

BPBL: 100%!!!

02 Mai 2014, 19:30: Gaz Metan – Astra Giurgiu, obligați să joace pe bune!

Dacă Astra ar fi avut asigurat locul secund, Gazul s-ar fi impus fără probleme. Așa însă, giurgiuvenii trebuie să mai lupte puțin, altfel Petrolul lui Răzvan sare pe locul de vicecampioni.

BPBL: 48,9%!

02 Mai 2014, 21:00: CFR Cluj – Concordia, șansa lui Șumi de a demonstra că e slab!

Cu ceva șanse, ne putem scăpa de Chiajna și mai putem curăța din mizeria Ligii 1. Pentru asta, avem nevoie de un Miriuță corect. Zvonurile de ieri dădeau o echipă de juniori a CFR-ului care ar intra cu Concordia, însă noi ne rugăm să nu fie așa. Vrem Concordia în … B!

BPBL: 57,4%!

03 Mai 2014, 19:00: FC Vaslui – Pandurii, se mai joacă ?

Urziceni-ul de Moldova își numără ultimele zile în Liga 1, cel puțin așa spune Bursa. Pentru că trăim în România, orice șmecherie se mai poate întâmpla, așa că haideți să mai privim câteva etape această echipă. Dincolo, Pandurii sunt cea mai anostă echipă a returului. Ăștia, de la meciul cu Braga, n-au mai jucat nimic. Blat acum ? Who cares…

BPBL: 0,3%!

03 Mai 2014, 19:30: ACS Poli – Petrolul, un meci care pare serios!

E miză mare în acest duel. Răzvan se roagă ca Astra să piardă la Mediaș pentru a urca pe 2, în timp ce Alexa se roagă la o minune pur și simplu, altfel Recașul e-n budă rău.

BPBL: 12,9%!

03 Mai 2014, 21:30: FC Brașov – Dinamo, revanșa ?

În urmă cu câteva sezoane, Brașovul lui Răzvan Lucescu învingea pe Dinamo în Ștefan cel Mare și trimitea titlul la defuncta Urziceni. Acum, câinii au șansa să se revanșeze și să trimită Brașovul în B. Ce va fi ? Mândrie sau dezonoare?

BPBL: 45,5%!

04 Mai 2014, 17:00: FC Botoșani – Oțelul, pariați-vă ficații pe 2!

Eventual și un rinichi. E greu de crezut că Oțelul se va împiedica la Botoșani, o echipă cam salvată în acest moment. Să existe oare onoare în Moldova ?

BPBL: 88,8%!04 Mai 2014, 19:30: Viitorul – U Cluj, cât de mare e prietenia Bucșă – Rege?

Cu patru succese în ultimele cinci runde, U pare ieșită din mocirlă, însă nu suficient de mult. La Viitorul în schimb, orice eșec e un cui în coșciug. Cheia e la Bucșă!

BPBL: 79,6%!

05 Mai 2014, 20:30: Steaua – Corona, nici de un ”Reghe innovation” nu sunt șanse!

Poate că vom vedea un ”over” la acest meci, însă ar fi ceva oarecum natural. Corona chiar nu mai e nimic în acest moment.

BPBL: 25%!

3 Comentarii

  1. Esti chiar nesimtit steaua se vede ca e si nare aversar. Esti prea fraer sa intelegi. Ziaristi de numai ii baga in seama nimenea.

  2. Cam multe pareri date de gard.
    Cele mai frumoase au fost cele de la Botosani – Otelul si de la Sageata – Ceahlaul (nu stiu care a cumparat si care a vandut, dar sigur e blat) :))))))))))

Lasă un comentariu

Lasă comentariul tău
Introdu numele tău