Barcelona reușește ”tripla” sezonului și câștigă Liga Campionilor pentru a cincea oară

1
1748
FC BARCELONA – JUVENTUS TORINO 3-1 ( Rakitic, Suarez, Neymar / Morata )fc barcelona juventus 3-1 finala champions league

Barcelona învinge Juventus și câștigă Champions League 2014-2015 în urma unui meci nu foarte spectaculos, însă cât se poate de intens din punct de vedere fizic și tactic.

Trofeul Ligii Campionilor, găzduit foarte bine de Berlin, are ca destin final Barcelona, la finalul acestui sezon. Având în față un Buffon, cu cât mai bătrân, cu atât mai bun, echipa catalană a părut dezorientată pe alocuri, iar italienii lăsând impresia că le e teamă să nu își lăse descoperit spatele în fața trioului Messi-Suarez-Neymar. Nu a fost cea mai frumoasă finală din istoria Champions League, însă au fost suficente ocazii de gol și ceva greșeli de arbitraj cât să se poată încropi un rezumat video satisfăcător din punct de vedere estetic.

Barcelonei i-a surâs norocul campionilor, marcând în momente cheie ale meciului, chiar în start și destul de repede după ce a fost egalată și, chiar dacă Juventus a încercat să recupereze și a doua oară, se simțea că nu îi mai ajută condiția fizică.

Arbitrul turc Cakir a fluierat finalul meciului și senzația de invincibilitate rămâne neclintită peste Barcelona și ai săi fani. Messi nu a marcat, însă a fost decisiv la golul doi, de aici o altă senzație, cea că argentinianul îți poate rupe schemele tactice tocmai atunci când îți merge mai bine, iar Juventus se simțea foarte bine după pauză. Asta până la golul lui Suarez.

Victorie pentru Barcelona, iar în vitrinele de pe Camp Nou intră cea Liga Campionilor cu numărul 5.

Trio Legend

Final de sezon perfect pentru cei trei fotbaliști din compartimentul ofensiv al Barcelonei. Luis Suarez, decisiv, a marcat aseară cel de-al șaptelea gol al său în acest sezon de Liga Campionilor, iar Neymar pe cel cu numărul zece. Chiar dacă nu a marcat, Messi s-a aflat la originea golului reușit de Rakitic și l-a creat pe al doilea. Cu golurile din finala de la Barlin, trio MSN atinge cota 122 goluri marcate în sezonul 2014-2015 în toate compețiile, record istoric all-time.

Vamos, carajo!

Așa a sărbătorit Messi câștigarea trofeului, alături de fiul său

Campeonesssssss !!!!!!!!!! Vamossss carajooooo

Una foto publicada por Leo Messi (@leomessi) el

Iniesta, omul finalei

 

Mijlocașul Barcelonei, pasator decisiv la primul gol, marcat de Rakitic, a fost desemnat cel mai bun jucător al finalei. ”Care e cel mai frumos triplete? Ambele. Cel cu Guradiola pentru că a fost greu de obținut și credeam că nu se va mai repeta, iar cel de acum pentru că e istoric. Ce aș mai putea să cer? Trei titluri, între care Liga Campionilor. Nu mai sunt cuvinte de spus. Toate astea le sunt dedicate fanilor„ a spus Iniesta după meci.

 

Europa, sub dominație blaugrana

 

Patru din ultimele zece trofee ale Ligii Campionilor au fost ridicate deasupra capului de către căpitanii Barcelonei, iar asta spune multe despre dominația europeană a echipei blaugrana în ultimul deceniu. Mai mult, pe lângă cele patru titluri de campioană ( 2006, 2009, 2011 și 2015 ), Barcelona a mai ajuns de patru ori și in semifinală ( 2008, 2010, 2012 și 2013 ).

 

Xavi, adio cu o triplă în buzunar

 

A fost pe punctul de a pleca de la Barcelona anul trecut, însă s-a răzgândit și a mai stat un sezon. În cele din urmă pleacă la Al Saad, în Qatar, însă o face având sub braț tripla Campionat-Cupa-Liga Campionilor. Xavi, 35 de ani, a intrat pe gazonul finalei în minutul 77, înlocuindu-l pe Iniesta, devenind astfel fotbalistul cu cele mai multe meciuri jucate în Liga Campionilor, 150.

sursă grafic sport.es

 

Buffon, înger și demon

 

Portarul italian a făcut o finală aproape perfectă. Aproape perfectă pentru că la golul doi a respins slab, în fața porții, șutul-diagonală tras de Messi din afara careului, nu foarte puternic. Suficient pentru ca Luis Suarez să pună 2-1 pe tabela de marcaj în favoarea catalanilor. În rest, Buffon a avut o prestație excelentă, cu intervenții care și-a exasperat rivalii. Primul a fost Alves care nu a putut trece de portarul celor de la Juventus, apoi Messi și Luis Suarez, însă a încasat golul de la atacantul uruguayan și visul de a cuceri trofeul s-a destrămat

Lacrimile lui Pirlo

Italianul nu și-a putut stăpâni emoția și a izucnit în plâns imediat după ultimul fluier al arbitrului. Posibil la ultimul său meci la nivel înalt, Pirlo, unul dintre cei mai respectați și admirați fotbaliști din lume, a fost consolat de Xavi, cei doi oferind o imagine care a dat repede ocolul mapamondului.

Articolul precedentFINALA CHAMPIONS LEAGUE FC Barcelona – Juventus: A sosit ziua judecății ( LIVETEXT )
Articolul următorCum a promovat Sporting Gijon de două ori în aceeași zi

1 COMENTARIU

  1. […] Câștigarea Ligii Campionilor pentru a cincea oară în istoria clubului blaugrana a provocat o petrecere de zile mari în capitala catalană, o petrecere care început pe străzile orașului și s-a terminat pe gazonul stadionului Camp Nou cu un fabulos foc de articicii. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here